Evoluția creditului în România

Creditul impreuna cu moneda au cunoscut in decursul timpului o importanta dezvoltare, de la formele cele mai simple la categorii complexe, ajungand ca in epoca moderna sa atinga starea de generalizare.

GENEZA CREDITULUI

Tot mai multe izvoare istorice atesta faptul ca despre credit se poate vorbi incepand cu mileniul al II-lea i.Hr. Initial, creditul a aparut in Orientul Mijlociu, fiind o indeletnicire a marilor proprietary funciari. Apoi, sub forma comertului cu bani, creditul a fost practicat de egipteni, fenicieni, si mai tarziu, de greci si romani. In acea perioada, din cauza lipsei acute de disponibilitati banesti si a gradului inalt de risc, activitatea de creditare era una de tip camataresc, caracterizata prin practicarea unor dobanzi ridicate. Manifestarea neincrederii in activitatea de rambursare acreditelor a dus la constituirea unor importante garantii materiale , uneori pana la concurenta sumei angajate ca imprumut. In acest context era nevoie si de o oarecare incredere din partea imprumutatorului, aceea ca imprumutatul se va tine de cuvant si va restitui creditul la data stabilita. Acest act de buna-credinta este cel care, pe filiera Latina, a dat si titulatura de credit (credium, credere = a crede). Totodata, debitorul era atent supravegheat de persoana creditorului in legatura cu rambursarea imprumutului.

Consolidarea sistemelor bancare si dezvoltarea economica, prin trecerea de la manufactura la marea industrie, au facut ca volumul creditelor solicitate sa se amplifice foarte mult. Cu deplin temei se poate afirma ca economiile actuale sunt economii banesti, iar banii sunt definiti ca “bani de credit”. Creditul se identifica tot mai mult ca fiind comertul cu bani, asimilat cu activitatea de intermediere a bancilor intre posesorii de disponibilitati banesti si cei ce doresc sa utilizeze aceste mijloace banesti. Altfel spus, depozitele bancare constituite pe seama depunerilor stau la baza procesului de redistribuire a capitalurilor banesti sub forma diverselor imprumuturi. Din aceasta perspectiva, dobanda se manifesta ca fiind pretul capitalurilor banesti implicate in procesul de creditare.

DEFINIREA CREDITULUI

In conceptia economistului Italian Amedeo Gambino, definirea creditului ramane intr-adevar o chestiune dintre cele mai controversate, iar belgianul Fernand Baudhuinsustine ca nu lipsesc definitii ale creditului si ca aproape fiecare economist propune propria-i definitie. Creditul se dovedeste a fii una dintre cele mai complexe categoirii valorice.

Sistematizand numeroasele opinii exprimate, putem structura trei conceptii privind fundamentele definirii creditului: creditul ca incredere, creditul ca forma a relatiilor de schimb si creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire.

Fig. 1 – Principalele directii in definirea creditului.

Creditul ca incredere – unii economisti apreciaza ca ideea de incredere ar reprezenta principalul continut al creditului. Potrivit acestei conceptii, creditul este o categorie subiectiva, psihologica. Increderea este necesara in relatiile de imprumut, dupa cum fara ea nici vanzarea de marfuri cu plata amanita n-ar putea avea loc. Pentru ca relatia de credit sa se manifeste, creditorul trebuie sa aiba incredere in calitatile morale ale debitorului, sa fie convins de bonitatea sa, de capacitatea financiara a acestuia de a face plata la scadenta.

Increderea este in opinia unor economisti continutul creditului, iar bancile sunt mijloacele increderii. Desi presupune incredere, un climat de stabilitate economica, un aparat juridic perfectionat, care sa permita creditorilor sa reintre in posesia sumelor imprumutate, totusi creditul nu este o categorie subiectiva, psihologica si nu poate fi redus la increderea fata de debitor.

Creditul ca schimb – unii autori considera creditul ca fiind o forma particulara a schimbului. Operatiunile de credit sunt operatiuni de schimb care prezinta acea particularitate ca un interval de timp apreciabil separa efectuarea prestatiunii de efectuarea cotraprestatiunii. Creditul – dupa cum se mentioneaza in “Dictionarul economico – financiar si contabi” – inseamna efectuarea unei prestatiuni actuale contra unei prestatiuni viitoare intre doi subiecti: creditorul, care transfera bunuri, servicii sau bani(prestatiunea actuala), si debitorul, care-si asuma obligatia de a platii bunurile sau de a restitui banii la scadenta(prestatiunea viitoare).