Etica în afaceri

Afirmarea pietii ca mecanism al valorizarii sociale este în esenta conditionata de fenomene specific economice cu un mare grad de obiectivitate.

Cultura si ethosul unei comunitati sunt vector si surse din care se aprovizioneaza comportamentul. Ele definesc, în zona de maxima obiectivitate a economicului, limitele si permisibilitatile, acceptabilul si inacceptabilul, dezirabilul si indezirabilul. De aceea calitatea si functionalitatea normelor si valorilor care regleaza mediile comunitare sunt suporturile producerii si reproducerii unui anumit model de conduita si comportament în afaceri. Fireste, într-o societate sunt create structuri si institutii, norme si reguli, în special de natura juridica, solicitate sa promoveze acele valori existentiale care sunt compatibile cu asteptarile oamenilor. Economia de piata este însa o concurenta deschisa. Finalitatea competitiei este profitul.

Regulile de conduita sunt, la limita, conditionate de calcul. Într-o celebra lucrare intitulata "ETICA PROTESTANTA SI SPIRITUL CAPITALISMULUI", sociologul german MAX WEBER, în secolul al XIX-lea, avertiza asupra riscurilor ca lumea capitalului sa divorteze iremediabil de valorile morale. Sesizând faptul ca este diferita compatibilizarea afacerii cu lumea valorilor morale, ca urmare a finalitatii diferite dar si a mecanismelor de exprimare, adesea opuse, Weber punea cele doua categorii de activitati umane sub semnul "... a doua precepte fundamentale diferite din punct de vedere etic si

indiscutabil contrare". Pe acestea el le numeste "etica convingerilor" (morala) si "etica responsabilitatii" (business-ul).

Etica convingerii indica o atitudine autentic morala, în sensul unei morale pure, abstracte, pe baza caruia cel ce actioneaza se supune strict convingerilor sale, fara a se gândi la consecintele actiunii.

Etica responsabilitatii este specifica omului de afaceri dator sa prevada nu doar consecintele imediate intentionate, ci si pe cele neintentionate. Desi uneori conceptia lui Weber a fost interpretata ca afirmare a disjunctiei dintre afaceri si morala, în fond pledoaria sa era pentru osmoza business-morala, "caci - spunea autorul - etica responsabilitatii si cea a convingerii (morala ca atare) nu se exclud reciproc, ci se completeaza", doar împreuna alcatuind omul adevarat, acel om care poate avea vocatia omului de afaceri, a întreprinzatorului sau antreprenorului autentic. "Paradoxul etic" poate fi pus sub semnul unei grave interogatii pentru omul de afaceri: sa-si asume responsabilitatea si riscurile inerente actiunii sale economice sau sa ramâna la judecata morala, abstracta, lipsita de angajare responsabila? Aceasta dilema responsabilitate/ moralitate în sine angajeaza mutarea accentului discursului asupra codului de conduita a omului de afaceri de la "moralism" la etica responsabilitatii. Pentru ca în afaceri o serie de valori morale comune (mila, altruismul, dragostea fata de aproape, filantropia etc.) pot duce la prabusire, la faliment, cu toate consecintele a-morale ce deriva dintr-o catastrofa organizationala.

Filosofia afacerii trebuie sa compatibilizeze morala cu finalitatea specifica. Sintagma lui Niccolo Machiavelli "scopul scuza mijloacele" este specifica afacerilor, în masura în care nu depaseste limitele unui model normativ propus de societate. În realitate, orice business este supus unor norme/reguli ce definesc "jocul". Respectarea "regulilor jocului", atunci când acestea sunt rationale si stimulative este suficienta pentru a defini responsabilitatea în coordonatele "eticii afacerii". Depasirea limitelor fixate de normele economice si juridice conflictualizeaza comportamentul si pune în discutie responsabilitatea omului de afaceri. Desigur, constrângeri sociologice cum ar fi: excesul de fiscalitate, controlul excesiv al statului, slaba putere de cumparare, voluntarismul, coruptia, etc. pot conduce la denegarea responsabilitatii.

Etica în afaceri a devenit o preocupare în multe zone ale Globului, ca o reacţie împotriva practicilor imorale cu efecte negative în societate, dar şi ca o conştientizare a necesităţii respectării unor reguli morale şi în domeniul economic, ca şi în viaţa de zi cu zi. Presiunea opiniei publice din ţările capitaliste avansate au impus treptat etica în afaceri nu numai ca dizertaţie academică, ci şi ca un ansamblu tot mai coerent şi autoritar de reguli care orientează deciziile manageriale. Oamenii de afaceri oneşti şi performanţi nu se mai îndoiesc de faptul că good ethics is good business, asumându-şi (indiferent din ce motive) responsabilităţi şi obligaţii faţă de un spectru tot mai larg: proprii angajaţi, consumatorii, furnizorii, creditorii, comunităţile locale în care îşi au sediul, statul sau mediul înconjurător

Stabilirea unui "decalog managerial" inspirat de o filosofie a firmei ce reface unitatea dintre morala si business pare a fi un demers oportun. Dealtfel, un asemenea "decalog managerial" au elaborat japonezii. Filosofia companiei MATSUSHITA ELECTRIC codifica responsabilitatea firmei sub forma urmatoarelor cerinte: 1). sa contribuie la bunastarea societatii; 2). sa realizeze armonia si cooperarea în cadrul firmei; 3). sa-si îmbunatateasca continuu activitatea; 4). sa manifeste curtoazie si umilinta; 5). sa realizeze un serviciu national; 6). sa manifeste onestitate în actiuni si comportament; 7). sa lupte pentru rezultate din ce în ce mai bune; 8). sa realizeze corectii si asimilari de noi elemente (inovare); 9). sa exprime gratitudinea ori de câte ori este cazul; 10). sa manifeste respect si loialitate pentru firma. În filosofia managementului domina doua conceptii: a). conceptul acceptabilitatii (la americani); b). conceptul dezirabilitatii (la japonezi). Aceste doua modele definesc problematica responsabilitatii în virtutea unor principii si norme specifice inspirate de culturi relativ distincte în matricialitatea lor.