Etica muncii în România

Etica definește ce este bine sau rău din punct de vedere moral. Etica muncii definește ce este bine sau rău , privind munca, atitudinea față de muncă, relațiile de muncă, comportamentul față de superiori, față de subordonați, raportarea față de clienți.

În istorie munca a fost privită diferit, în funcție de contextul socio-cultural. În antichitatea greco-romană a fost considerată ca o obligație numai pentru sclavi , tratată cu dispreț și fiind apreciată chiar ca o pedeapsă sau tortură.

Catolicismul în evul mediu a dat muncii un nou sens. Era calea de ispășire a „păcatului originar”, bineînțeles obligație pentru cei ce nu au altă cale de a-și asigura traiul, făcând excepție pentru cei bogați care să poată să-și cumpere ispășirea păcatelor prin compensarea cu acțiuni filantropice.

Reforma protestantă a adus o argumentare nouă pentru muncă . Etica muncii este bazată pe conceptul creștin al faptului că munca este un mandat divin, care ne apără împotriva tentațiilor, îndoielilor și este până la urmă un mod de a sluji pentru gloria lui Dumnezeu.

Instrucțiunile biblice privitoare la muncă și la relațiile de muncă, deși scrise în condițiile sclavagismului antic, au un caracter absolut, care le face aplicabile pentru orice situație istorică și socială.

Monica Heintz a scris în 2005 o carte intitulată „Etica muncii la români”.

Autoarea acestui studiu e o tânãrã uimitoare din toate punctele de vedere. Apreciaţi şi dvs. ce a reuşit ea sã facã pânã la 37 de ani, câţi are acum. În 1992, pe când era elevã, a plecat în Franţa împreunã cu pãrinţii ei fizicieni, care obţinuserã o bursã. A studiat filosofia la Sorbona, apoi s-a specializat în antropologie socialã la Oxford (masterat) şi Cambridge (doctorat). Datoritã diplomelor de la aceste universitãţi de elitã şi competitivitãţii dovedite, a fost angajatã la Institutul Max Planck din Germania, în perioada 2003-2005, iar acum predã la Universitatea Paris X-Nanterre.

Gãsim în studiul tinerei şi serioasei cercetãtoare unele rãspunsuri la obsedantele întrebãri pe care ni le punem de 22 ani încoace, dar mai ales o oglindã în care „mentalitatea româneascã“ nu e nici flatatã, nici pocitã.

„Care etică a muncii?“, se intreabă poate destui, cu malițiozitate și zâmbete ironic-amare, atunci când dau cu ochii de titlul volumului Monicăi Heintz. Când vine vorba despre munca la români, dubiile, scepticismele, pesimismele si neîncrederea țin locul discuțiilor serioase și, ca să folosesim o sintagmă la modă, al „criticilor constructive“. Nu de alta, dar românii –nu-i așa? – nu iubesc munca, sunt leneși, fac lucrurile de mântuială, caută să câștige bani fără să facă mai nimic pentru ei, în stil șmecheresc... E drept că toate aceste stereotipuri coexistă cu cele care îi blamează pe ceilalți pentru starea societății românești actuale (ceilalți însemnând turcii, rușii, americanii, ungurii, comuniștii, neocomuniștii ș.a.m.d.), dar asta nu le schimbă cu nimic valoarea și importanța; poate doar accentuează faptul că, atunci când e vorba de idei luate de-a valma și de-a gata, ne putem pierde ușor într-o confuzie cu sens aparent.

Care confuzie deseori este numită „mentalitate“, de mai toată lumea, de la politicieni la intelectuali. Monica Heintz nu lucrează cu această noțiune. Explicația stării de fapt din societatea românească, motivația pentru care există un slab respect pentru punctualitate, o aplecare către munca realizată în chip superficial ori o corupție generalizată nu rezidă într-un determinism etnic de care nu avem cum să scăpăm, ci mai degrabă în niște cauze de natură socio-economică.

Iar cea mai importantă dintre aceste cauze, argumentează tânăra autoare a „Eticii muncii la romanii de azi”, o constituie un respect scăzut față de sine, o percepție negativă pe care o au românii față de ei înșiși și de care nu par a fi prea dispuși să se debaraseze.

Demistificarea conceptului de mentalitate

De unde provine acest respect aproape inexistent al românilor față de propria persoană? Răspunsul la această întrebare nu este de găsit în cartea Monicăi Heintz.

Practic, autoarea își propune să „demistifice“ acest prea utilizat concept de „mentalitate“, cu tot ceea ce derivă din el. Ținând cont de folosirea sa exagerată și cotidiană, acesta ar putea fi începutul unui proces binevenit. La fel consideră și Monica Heintz la sfârșitul cărții: „Poate că denunțând această tendință negativă unii dintre cititorii cărții mele se vor întreba ce îi împiedică să își clădească și să își consolideze respectul față de sine și față de concetățenii lor. A analiza, a înțelege și a aplica acest aspect, aparent minor, stă în puterile fiecărui român și poate avea implicații majore la nivelul națiunii române și al imaginii noastre ca români în lume“. Iată deci o intenție generoasă a unei cercetătoare plecate din țară la vârsta de 18 ani. Monica Heintz vine cu privirea celui din afară, a celui obișnuit cu sistemul occidental și cu „etica muncii“ în Vest.