Eficiența și Echitatea Sistemelor Economice

Eficienta si echitatea sistemelor economice

Viata economicã cunoaste o multitudine de procese si fenomene, de comportamente si strategii ale agentilor economici, de reactii si mecanisme ce se manifestã ca rãspuns la dinamica variabilelor pietei. Mai mult decât atât, fiecare domeniu de activitate si astfel si agentii economici se aflã sub incidenta mai mare sau mai micã a unor instrumente de politicã publicã. Cu alte cuvinte, participantii la viata economicã pentru a face fatã exigentelor economice trebuie sã respecte nu numai legile pietei si concurentei, dar si cerintele impuse prin interventia puterii publice în domeniul respectiv.

Evaluarea unui sistem economic se face pe baza a douã criterii: eficientã si echitate. Dacã primul este, în general, cunoscut de agentii economici, care apeleazã la calcule de eficientã în procesul de luare a deciziilor, cel de-al doilea este ignorat în mare mãsurã.

Eficienta economicã este consideratã o reflectare a mãrimii unui rezultat economic care este în general, cantitatea totalã de bunuri sau servicii obtinutã de agentul economic.

Eficienta economicã este legatã de o activitate si un comportament rational. De aceea, în contextul relatiei efort-efect, eficienta înseamnã obtinerea unui efect maxim pe unitate de efort sau depunerea unui efort minim pe unitate de efect. Eficienta economicã trebuie analizatã prin prisma componentelor sale si anume eficienta în productie, eficienta distributiei si satisfactia consumatorului.

Teoria economicã considerã o productie eficientã atunci când fiecare firmã realizeazã o productie datã pe seama combinãrii factorilor de productie cu costuri minime. În conditiile în care resursele economice au caracter limitat, cresterea productiei unui bun se poate face pe seama scãderii productiei altui bun.

De asemenea, resursele economice trebuie distribuite între producãtori astfel încât transferul resurselor sã nu permitã cresterea productiei unui bun decât prin sacrificarea altuia. Grafic, eficienta în productie este reflectatã de curba (frontiera) posibilitãtilor de productie (Figura nr. 1).

Fig. nr. 1: Frontiera posibilitãtilor de productie

Aceasta reprezintã un instrument grafic care exprimã totalitatea combinatiilor de bunuri (x si y) care pot fi realizate în conditiile valorificãrii la maximum a resurselor disponibile. Astfel, cresterea productiei bunului x este posibilã pe seama reducerii productiei bunului y, si invers. O combinatie de bunuri situatã pe frontiera posibilitãtilor de productie (punctul A) este consideratã eficientã prin prisma alocãrii si utilizãrii resurselor. În schimb, o combinatie de bunuri de tipul B este posibilã, dar ineficientã, rãmânând resurse disponibile pentru acest scop neutilizate. O combinatie de bunuri de tipul C este imposibil de realizat în aceleasi conditii tehnice, dar o dezvoltare intensivã si tehnologii superioare, care ar schimba frontiera posibilitãtilor de productie ar permite si realizarea acestei combinatii.

Un aspect important al eficientei în productie este avantajul comparativ care ia în considerare costul de oportunitate al unei actiuni. Astfel, o decizie sau actiune prezintã o valoare nu numai monetarã, dar si comparativã. Valoarea strict monetarã reprezintã suma cheltuielilor ocazionate de aceastã actiune. Valoarea comparativã reprezintã costul celei mai bune alte actiuni sacrificate. În acest sens, un teren aparent fãrã utilitate pentru activitatea de constructii poate reprezenta o valoare pentru societate dacã reprezintã o zonã naturalã de interes.

Eficienta distributiei se manifestã atunci când un bun este distribuit indivizilor care îi atribuie cea mai mare valoare economicã, adicã utilitate. Distributia bunurilor devine eficientã atunci când rata marginalã de substitutie[1] între douã bunuri este aceeasi pentru toti consumatorii.