Efectul Schimburilor Economice Externe Asupra Economiei României

1. Schimburile economice externe şi continuitatea reproducţiei

Schimburile economice externe contribuie la menţinerea continuităţii şi stabilităţii în reproducţia ramurilor economiei naţionale, în condiţiile îmbunătăţirii structurii acesteia.

Obţinerea importurilor suplimentare impune procurarea unor volume sporite de mijloace de plată în valută, sursa principală constituind-o exporturile. Creşterea exporturilor se poate realiza prin sporirea producţiei obţinute atât prin metode cantitative, cât şi de ordin calitativ. Întrucât resursele şi capacităţile de producţie sunt practic limitate, unica soluţie este accentuarea factorilor calitativi în producţia de export.

Această accentuare este în consecinţă o premisă indispensabilă de menţinere a unui volum ridicat de investiţii, a unui ritm pozitiv al creşterii economice eficiente şi echilibrate.

Investiţiile exercită o puternică influenţă asupra stabilităţii şi continuităţii reproducţiei. Volumul, nivelul tehnic, structura acestora şi repartizarea lor pe ramuri ale economiei naţionale determină eficienţa întregului proces. Dacă investiţiile efectuate în perioade relativ scurte nu afectează continuitatea reproducţiei, obiectivele foarte mari de investiţii realizate în perioade lungi, de mai mulţi ani, o pot influenţa.

Pe de o parte, sectorul producător al acestor bunuri de investiţii, necesită un volum ridicat de mijloace. Pe de altă parte, la populaţie se creează concomitent, putere de cumpărare ce trebuie satisfacută de creşterea producţiei bunurilor de consum şi a prestărilor de servicii. Menţinerea echilibrului economiei naţionale necesită, în această situaţie, o anumită structură a schimburilor economice externe.

Şi dinamica consumurilor materiale este subordonată continuităţii echilibrului economiei, implicând o anumită proporţionalitate între ramurile producătoare de materiale şi energie şi cele prelucrătoare. Dezvoltarea mai lentă a industriilor din prima categorie provoacă perturbări în producţia celor prelucrătoare şi prin aceasta întregii economii naţionale, influenţând negativ echilibrul.

Apariţia unor tensiuni sau contradicţii în dezvoltarea producţiei celor două grupe de industrii face necesară utilizarea schimburilor economice externe ca mijloc de compensare a inegalităţilor de ritm. Dar, soluţia atenuării cu ajutorul comerţului exterior a tensiunilor dintre ramurile producătoare şi cele consumatoare de materiale şi energie poate fi acceptata doar temporar, căci menţinerea ei mai îndelungată ar deplasa tensiunile menţionate din domeniul producţie în cel al balanţei de plăţi.

Dezvoltarea exportului de produse prelucrate are un rol favorabil pentru asigurarea continuităţii în dezvoltarea economiei naţionale. Necesitatea respectării cerinţelor pieţei externe, miniaturizarea produselor, creşterea calităţii lor etc. se traduce în producţie prin importante economii de materiale, adică prin îmbunătăţirea raportului dintre industriile producătoare de materiale şi energie şi cele prelucrătoare.

În ţările cu economie puternic ancorată în diviziunea internaţională a muncii, realizarea unei relaţii corespunzătoare între export, import şi producţie este esenţială pentru asigurarea continuităţii şi stabilităţii, deci a eficienţei economiei naţionale. Stabilirea proporţiilor de bază în economia naţională, ca şi soluţionarea unor probleme majore privind perfecţionarea structurii producţiei naţionale, asigurarea cu materii prime şi energie, introducerea progresului tehnic, ridicarea gradului de concentrare etc. necesită creşterea eficienţei comerţului exterior.

Menţionând contribuţia importantă a schimburilor la asigurarea stabilităţii, nu trebuie trecute cu vederea limitele schimburilor economice externe în asigurarea continuităţii. Astfel, ramurile reproducţiei, legate de piaţa externă sunt direct influenţate de evoluţia exporturilor şi importurilor, care pot cunoaşte fluctuaţii considerabile datorită evoluţiei pieţii internaţionale.

Explicaţia fenomenului menţionat rezidă în aceea că schimburile economice cu străinătatea au avut în mare măsură rolul de a compensa anumite disparităţi de ritm între industrii, întreruperi ale procesului de producţie, sau de a acoperi partea din necesarul pentru consum final sau intermediar, nesatisfăcută din surse interne.

Specializarea şi cooperarea internaţională în cercetare şi producţie se adaugă factorilor ce asigură pe termen lung continuitatea şi stabilitatea reproducţiei. În măsura în care însăşi dezvoltarea exporturilor şi importurilor este stabilă, contribuţia schimburilor economice externe la realizarea stabilităţii economieie naţionale creşte.

Încercarea ca, prin măsurile de politică economică să se creeze o structură a complexului macroeconomic destinată să satisfacă în întregime structura trebuinţelor sociale, ar însemna dezvoltarea unor producţii ce nu se bucură de condiţii favorabile în ţară, diminuându-se eficienţa producţiei sociale. Structura optimă a producţiei naţionale poate diferi de structura trebuinţelor sociale. Pentru a satisface întreaga gamă a trebuinţelor sociale este necesară schimbarea unor valori de întrebuinţare produse în ţară, cu valori de întrebuinţare obţinute în cadrul altor economii naţionale.

Realizarea unei structuri echilibrate a complexului economic naţional presupune, de regulă dezvoltarea următoarelor ramuri: agricultura şi ramurile ce valorifică resursele naturale disponibile, energetica, metalurgica, construcţiile şi industria materialelor de construcţii, unele industrii chimice pentru care este asigurată baza de materii prime, construcţiile de maşini, electronica, industriile uşoare dezvoltate potrivit condiţiilor materiale şi istorice existente pentru satisfacerea necesităţilor populaţiei, industria alimentară, transporturile şi telecomunicaţiile, comerţul şi serviciile, cercetarea ştiinţifică, instruirea şi sănătatea populaţiei.

Orientarea specializării internaţionale a complexului economic naţional este condiţionată de sistemul interdependenţelor dintre ramurile economiei naţionale.

Exportul şi importul fiecărei ramuri fac parte din sistemul acestor interdependenţe, astfel că specializarea internaţională a producţiei cuprinde întreg complexul economic naţional.

Specializarea în cadrul industriilor prelucrătoare este legată de dimensionarea seriilor de producţie. De regulă, specializarea în producţii de serie mare impune obţinerea unor volume de producţii superioare necesarului economiei naţionale.

Diviziunea internaţională a muncii în cadrul industriilor prelucrătoare, oferă fiecărei ţări posibilităţi practic nelimitate de dezvoltare, constituind un mijloc extrem de eficient pentru sporirea venitului naţional.