Economia subterană și spălarea banilor

Spălarea banilor

Termenul de spălare a banilor a început să fie folosit în anii 1920 când Al Capone şi Bugsy Moran au deschis spălătorii în Chicago pentru a-şi spăla „banii murdari”.

Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape şi implică mai multe persoane şi instituţii.

Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care veniturile provenite dintr-o activitate infracţională sunt transportate, transferate, transformate sau amestecate cu fonduri legitime, în scopul de a ascunde provenienţa sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective.

Necesitatea de a recicla banii decurge din dorinţa de a ascunde o activitate infracţională.

Cele două elemente majore ale procesului de reciclare de fonduri sunt: ascunderea veniturilor ilicite şi convertirea lor în bani, în scopul de a le ascunde provenienţa.

Economia subterană:

- reprezintă ansamblul activităţilor economice desfăşurate organizat, cu încălcarea normelor sociale şi ale legilor economice, având drept scop obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat.

În sfera de cuprindere a economiei subterane au fost incluse practici:

- frauda fiscală;

- munca clandestină;

- traficul de droguri;

- traficul de arme,corupţia, prostituţia, dar şi o serie de activităţi casnice care sunt aducătoare de venituri neînregistrate.

În ceea ce priveşte participanţii la activităţile subterane, pot fi identificate două categorii de persoane:

- cele care lucrează şi obţin venituri exclusiv în economia subterană

- cele care obţin venituri atât din surse legale, cât şi din economia subterană.

- Plasarea:

Reprezintă mişcarea iniţială a banilor pe cale criminală, pentru a schimba forma sau locul acestora şi pentru a-i plasa în afara ariei de acoperire a autorităţilor de impunere a legii, adică plasarea reprezintă înlăturarea fizică a banilor gheaţă.

Stadiul de plasare se poate realiza prin următoarele tehnici:

- ѕcoaterea sumelor băneşti din ţară prin contrabandă;

- depozitarea valutei în bănci, cazinouri, burse etc. în sume mai mici decât cele ce necesită raportare în instituţii financiare;

- convertirea valutei în cecuri bancare sau alte instrumente negociabile în bănci sau în alte instituţii financiare

- ѕchimbarea bancnotelor de valoare mică în bancnote de valoare mai mare;

- transformarea banilor în mărfuri, metale preţioase etc.;

- utilizarea unor instituţii care, prin natura lor, generează sume mari în numerar, precum ar fi barurile, cluburile de noapte, restaurantele, saloanele de coafură etc.

Cea mai răspândită tehnică de plasare:

- crearea circuitului fictiv al mijloacelor la întreprinderile cu un volum mare de bani în numerar (de exemplu: parcurile taxi, pizzeriile, restaurantele, barurile, punctele de schimb valutar, cazinourile şi firmele fictive).