Economia într-o lecție de Henry Hazlitt

Economia într-o lectie

Henry Hazlitt (1895-1993) , scriitor, economist, filisof si critic literar prolific, a apărat întotdeauna principiile liberalismului, militând în favoarea pietei libere, a proprietatii private si a filosofiei libertatii.Acesta a dus o lupta împotriva etatismului prin cele 18 carti ale sale ,dar si prin numeroase articole in diferite ziare.

Apărută în 1946, Economia într-o lectie prezintă si analizează erorile economice făcute de profesionisti, dar si de cei care nu sunt implicati forte mult in economie.

În capitolul I, Henry Hazlitt subliniază foarte tare faptul că în economie sunt multe erori si explică oarecum ,felul în care acestea trebuiesc ”corectate” , printr-o comparatie între un economist mediocru si unul profesionist.Cel mediocru vede lucrurile doar la suprafată, se gândeste doar la efectele imediate si nu ia în calcul toate posibilitătile ,ci doar pe cele care îi atrag atentia.Pe când,economistul profesionist priveste lucrurile într-o altă manieră, el gândindu-se nu numai la efectele pe termen scurt ,ci si la cel pe termen lung.Deasemenea, el nu se opreste doar la o analiză asupra unui lucru,ci la analiza tuturor lucrurilor.

Tot ce este frumos,atrăgător,bun pe moment, poate avea consecinte grave, dezastruoase.Ideea este că trebuie să ne gândim la consecinte înainte de a face anumite lucruri.

Majoritatea oamenilor se grăbesc si iau hotărâri fără a se gândi la consecinte.Acestea pot fi pe termen lung, resimtindu-se după câteva luni; altele pot apărea abia după zeci de ani.

În capitolul II, Hazlitt ne dă un exemplu pentru faptul că actionăm doar asupra lucrurilor pe care le vedem în mod direct.Astfel,el ne relatează o întâmplare cu o concluzie sigură: ”tot răul spre bine”.Un băiat sparge geamul unei brutării; astfel brutarul va avea o pierdere dacă înlocuieste geamul,dar va avea si un câstig pentru geamgiu.Totusi,cu banii cu care brutarul a înlocuit geamul, vroia să-si cumpere altceva,spre exemplu un nou costum.Deci,croitorul va pierde tot atât cât câstigă geamgiul.Majoritatea oamenilor care au fost prezenti au luat în calcul doar două dintre părti ,respectiv brutarul si geamgiul,iar pe croitor l-au omis pentru că el nu si-a făcut aparitia.În concluzie, oamenii văd doar ceea ce le apare în mod direct în fată.

Binefacerile distrugerilor.Din punct de vedere economic se spune că pe vreme de război o ducem mult mai bine decât pe vreme de pace.Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial,în Europa se numărau casele ce trebuiau să fie reconstruite, pe când în America se numărau cele ce nu au putut fi refăcute în timpul războiului.Astfel, la fel ca si în eroarea geamului spart, s-a confundat nevoia cu cererea.Cererea presupune si o putere de cumpărare ,nu numai o nevoie.

Dacă oamenii si-ar măsura averea si venitul prin bunuri si nu prin termeni monetari, ar putea avea mai putin si astfel vor cumpăra mai putin.

Un plus într-o parte reprezintă un minus în altă parte.Construind case, scade capitalul si forta de muncă disponibile; cumpărând case puterea de cumpărare pentru orice scade.Datorită unei politici economice sănătoase, în tările în care s-au înregistrat distrugeri mari au fost progrese mai mari.Nevoia disperată de a beneficia de conditii normale de locuit a stimulat mărirea eforturilor.Asta nu înseamnă că distrugerea casei este în avantajul proprietarului.

Cererea si oferta reprezintă acelasi lucru, dar privit din directii diferite.Bunurile produse de oameni sunt tot ceea ce pot să ofere în schimbul

bunurilor pe care le doresc.Dacă este vorba de productie si bunuri reale,inflatia nu creează o cerere suplimentară.Puterea de cumpărare si capacitatea productivă scad în aceeasi măsură.

Dacă uzinele din anumite regiuni au fost distruse si înlocuite cu altele moderne ce produc mai mult la un cost mai mic, nu înseamnă că este un avantaj, dacă nu si-au pierdut valoarea sau nu au ajuns la o valoare negativă prin uzura fizică sau morală.

Lucrările publice înseamnă impozite.

Toate lucrările publice sunt acoperite din veniturile obtinute prin impozitare.Fiecare ban folosit pentru cheltuieli publice trebuie obtinut prin perceperea unui impozit.

Daca lucrarea publică răspunde unei cereri publice sau este singura cale de a rezolva o problemă, dacă ea chiar este necesară contribuabililor ce puteau cheltui banii impozitati pe alte lucruri, iar scopul final este de a se crea locuri de muncă,atunci nevoia devine un considerent secundar.

Din realizarea unei lucrări publice în primul rând, se creează locuri de muncă dar costurile implicate vor trebuie suportate prin impozite de la contribuabili.Astfel, acestia vor fi deposedati de suma cheltuită pentru lucrarea publică,si în acelasi timp de suma pe care contribuabilii vroiau să o folosească pentru nevoile lor.

În al doilea rând, după ce lucrarea este terminată, cei ce au cheltuit banii publici oferă cele mai bune argumente oamenilor incapabili să vadă dincolo de aparente.Dacă si-ar fi putut imagina consecintele indirecte, ar fi avut posibilitatea să vadă lucruri cărora nu li s-a dat ocazia să devină realitate.Spre exemplu ar fi putut avea o masină,o casa construită sau orice alt lucru care le era necesar.

O formă de lucrare publica este construirea locuintelor pentru persoanele cu venituri mici.Prin impozitare se iau astfel bani de la persoanele cu venituri mai mari pentru a le da posibilitatea familiilor cu venituri reduse să locuiască mai bine.Impozitarea pentru construirea de locuinte din banii publici distruge tot atâtea locuri de muncă în alte directii câte creează în construirea de locuinte.Aceste locuri de muncă pierdute, precum si bunurile si serviciile care nu au fost produse niciodată,nu se văd.

Impozitele descurajează productia.Impozitul pe venit reprezintă un mic procent din întregul venit si afectează în mod direct actiunili si stimulentele oamenilor de la care se percep.Impozitele au o tendinta progresivă.

Dacă impozitele sunt foarte mari,peste 50%, oamenii nu mai sunt stimulati să muncească, deoarece nu le convine să lucreze mai mult pentru stat decât pentru ei si familiile lor.Astfel că, capitalul ce asigură locuri de muncă se reduce si se creează problema somajului chiar de cei ce cheltuiesc banii publici.

În consecintă, cu cât veniturile din impozite sunt mai mari, cu atât se reduce puterea de ocupare a locurilor de muncă si productia.