Desi marea parte a teritoriului francez (Franta metropolitana; in franceza: la Metropole, sau France metropolitaine) se afla in vestul Europei, Franta este constituita si din teritorii aflate in America de Nord, Caraibe, America de Sud, vestul si sudul Oceanului Indian, nordul si sudul Oceanului Pacific, si Antarctica (pretentiile de suveranitate in Antarctica nu sunt recunoscute de catre majoritatea statelor, a se vedea Tratatul Antarctic).
Franta metropolitana se intinde de la Marea Mediterana pana la Marea Nordului, si de la Rin pana la Oceanului Atlantic; se invecineaza cu: Belgia, Luxemburg, Germania, Elvetia, Italia, Monaco, Andora si Spania. Franta are frontiere cu Brazilia, Surinam si Olanda in teritoriile de peste ocean.
Franta poseda o larga varietate de relief, de la campiile din nordul si vestul tarii pana la lanturile muntoase din sud (Muntii Pirinei) si sud-est (Muntii Alpi), acestia din urma avand cel mai inalt punct din vestul Europei, Mont Blanc (4810 m).
Mai exista regiuni muntoase cum ar fi Masivul Central sau Muntii Vosgi, precum si largi bazine ale unor rauri cum ar fi Loara, Ronul, Garonne si Sena.
2. Istorie
Frontierele Frantei moderne se suprapun aproape perfect cu cele ale vechiului teritoriu al Galiei, locuit de catre celtii cunoscuti sub numele de Gali. Galia a fost cucerita de catre romani in secolul I i. Hr. iar galii au adoptat pana la urma cultura romana si limba latina din care a evoluat in timp limba franceza. Crestinismul a prins de asemenea radacini in secolele al II-lea si al III-lea d. Hr.
Un secol mai tarziu, frontiera estica a Galiei, de-a lungul Rinului, a fost strapunsa de triburi germanice, in principal de catre Franci, populatie de la care a derivat vechiul nume de Francia. Denumirea moderna, Franta, deriva din denumirea domeniului feudal al Capetienilor din jurul Parisului.
Cea mai mare parte din regiunile care formeaza Franta actuala, au fost aduse sub un conducator unic de catre Clovis in anul 507. Ulterior, regatul franc a cunoscut mai multe dezbinari sub dinastia Merovingiana.
Dinastia Carolingiana
Cea de-a doua dinastie franca, a urmat primei in secolul al VIII-lea intarind considerabil regatul si transformandul in timp intr-un imperiu. Dupa moartea lui Carol cel Mare imperiului Franc este divizat in 3 entitati statale: Francia orientalis, Francia occidentalis si intre ele efemera Lotharingie. Partea orientala corespunde entitatii statale care a devenit mai tarziu Germania, pe cand cea occidentala corespunde Frantei. Din anul 842, prin Juramintele de la Strasbourg, dateaza prima atestare a folosirii a doua limbi diferite de o parte si de alta a Rinului (germana si romana lingua, protofranceza). Acest text este considerat a cuprinde actul fondator al Frantei si al Germaniei.
Descendentii lui Carol cel Mare, au condus Franta pana in anul 987, cand Hugo Capet, Duce de Franta si Conte de Paris, a fost ales drept rege al Frantei si a fondat o noua dinastie.
Monarhia Capetienilor
Descendetii celui din urma, regii capetieni, au consolidat in mod progresiv statul regal francez incepand cu finele secolului X, fondand dinastiile Capet, Valois si Bourbon. Capetienii au condus Franta pana in 1792, cand Revolutia franceza a pus bazele unei republici, intr-o perioada de schimbari radicale incepute pe 14 iulie 1789, o data cu caderea Bastiliei. Prestigiul international al Frantei a crescut spre sfarsitul secolului al XII-lea si pe parcursul secolului al XIII-lea, antingand un apogeu in perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfant. Razboiul de 100 de ani a umbrit imaginea Frantei pe plan international, conflictul luand sfarsit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois.
Abia cu venirea lui Henric al IV-lea si Ludovic al XIII-lea cu ministrul sau
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
