Doctrine economice clasice - cealaltă cărare

Primele capitole ale acestei cărţi descriu el Peru profundo “Peru-ul necunoscut”- aşa cum îl numeşte de Soto – povestea fiind următoarea: În perioada de dupa Al Doilea Război Mondial, Peru a experimentat cea mai profundă schimbare din istoria ei ca republică. Această schimbare a reprezentat o succesiune de milioane de incidente care au transformat treptat o ordine aparent imuabilă. Oraşele din Peru au încetat să mai fie mici domenii familiare şi au devenit metropole impersonale, intens populate. În cei 40 de ani care au trecut, migraţia indigenă a înmulţit de cinci ori populaţia urbană şi a forţat oraşele să se reorganizeze. Noi activităţi au prins viaţă şi le-au înlocuit încet-încet pe cele tradiţionale. Pe măsură ce activităţile economice cu care aceste organizaţii s-au asociat au căpătat amploare, organizaţiile au început să joace şi ele o un rol dominant în relaţia cu statul. Astfel, o dată cu scaderea rolulul statului s-a diminuat şi rolul societăţii tradiţionale. Noile organizaţii şi-au întărit tot mai mult poziţiile, vechile uniuni au pierdut teren; numărul membrilor în uniunile comerciale a scăzut constant, aceştia ajungând să reprezinte doar 5% din populaţia activă din punct de vedere economic. Doar o parte din terenul pe care statul l-a cedat a fost ocupat de aceste noi organizaţii, restul fiind acaparat prin violenţă, poliţia pierzând încetul cu încetul, controlul situaţiei. Cu timpul însă, oamenii s-au obişnuit să trăiască în afara legii. Hoţia, acumularea ilegală de bunuri şi acapararea întreprinderilor au devenit împrejurări banale. O subminare completă a mijloacelor şi a scopurilor a întors pe dos viaţa societăţii peruviene, ajungându-se până la situaţia că sunt acte care, deşi oficial se consideră criminale, nu mai sunt condamnate de conştiinţa colectivităţii. Contrabanda e unul din aceste cazuri, aceasta fiind privită ca o răzbunare împotriva statului. Această inflaţie de violenţă şi criminalitate în viaţa de zi cu zi este însoţită de sărăcia crescândă si de lipsurile tot mai mari. Cu alte cuvinte, venitul mediu al peruvienilor s-a diminuat constant în ultimii zece ani şi se gaseşte acum la nivelul din urmă cu douăzeci de ani. Guvernele şi-au supus acţiunile opiniei publice, acceptul sau refuzul public devenind o forţă politică, forţă care poate afecta stabilitatea guvernului. Ineficienţa curţilor de justiţie a creat o profundă deziluzie faţă de mecanismele legale de impunere, a dus la pierderea continuă a încrederii în ele şi a redus constant însemnătatea sociala a statului. În această situaţie, tot mai mulţi peruvieni au învăţat să negocieze cu statul pentru tot felul de privilegii care să-i facă apţi de a depăşi dificultăţile, ceea ce a condus la o politizare din ce în ce mai accentuată a societăţii peruviene. În 1981, doua treimi din populaţia Limei erau migranţi sau copii ai lor, în vreme ce treimea cealaltă era reprezentată de nativi propriu-zişi ai oraşului. Deducem astfel că migraţia este un factor-cheie în explicarea schimbărilor care s-au produs, ea cunoscând mai multe cauze. Cea mai vizibilă este construcţia de şosele. După Războiul Pacificului în Peru a avut loc o reorganizare completă, care a inclus construirea în ţară a unui sistem de autostrăzi în locul îmbunătăţirii căilor ferate sau a transporturilor; acest fapt a trezit în rândurile populaţiei o tot mai mare dorinţă de a se muta la oraş. Impactul pe care l-a avut agricultura asupra migraţiei poate fi legat de problema drepturilor de proprietate la sate. Aflaţi în imposibilitatea de a avea pământ sau de a găsi de lucru la ţară, mulţi oameni au ales varianta migrării spre oraş. Rata scăzută a mortalităţii infantile în Lima a fost şi ea, un stimulent pentru părăsirea mediului rural. De-a lungul deceniilor, ratele mortalităţii au fost totdeauna mai scăzute în capitală decât în restul ţării. Salariile mai bune erau un alt stimulent important, cei care plecau de la ţară putând în medie să-şi tripleze venitul lunar; posibilitatea de a obţine o mai bună educaţie a fost, de asemenea, un stimulent puternic pentru strămutarea la oraş. Aceşti factori convergenţi sugerează că migraţia nu a fost un act iraţional, o urmare a unui capriciu sau a unui instinct de turmă, ci mai degrabă rezultatul faptului că populaţia rurală a înţeles dimensiunile oportunităţilor ce li se deschideau în faţă. Migranţii au descoperit însă că erau considerabil de mulţi, că sistemul nu era pregatit să-i accepte, că mereu mai multe bariere erau ridicate în faţa lor, că erau excluşi de la facilităţi şi avantaje oferite de lege şi, în sfârşit că singura garanţie a libertăţii şi prosperităţii proprii stătea chiar în mâinile lor.