Doctrine Economice

Teoria Echilibrului Economic

comparatie intre teoria echilibrului economic general si partial a lui Walras si Marshall

Atunci când schimburile de bunuri si servicii între consumatori si producatori sunt orientate de un sistem de preturi, exista un joc al preturilor astfel încât cererea si oferta sunt egale pentru orice bun si serviciu iar situatia economica cu acest joc al preturilor, este optima; în acest sens nu este posibil sa se îmbunatateasca pozitia unui consumator fara a o înrautati pe-a altora. Se convine ca o situatie astfel definita nu este unica. Fiecare distribuire a bogatiei initiale între consumatori corespunde unei situatii optimale particulare. Daca o situatie nu este optimala este posibil sa se gaseasca o varianta în care un consumator nu pierde dar ceilalti câstiga. În acelasi timp, fiecare consumator apreciaza propria sa pozitie fara sa-l intereseze a celorlalti.

Din punctul de vedere al unui sistem economic, distingem doua tipuri de echilibru:

- General, care studiaza problemele de interdependenta la nivelul ansamblului sistemului economic

- Partial, care studiaza probleme de echilibru doar la anumite nivele ale sistemului economic

Teoria echilibrului economic general

Echilibrul economic, în calitate de instrument analitic si metodologic, este tratat în cadrul teoriei neoclasice, al carei promotor este Léon Walras care a elaborat prima reprezentare de model al echilibrului general într-o economie pura si perfecta.

Într-o economie de piata (dependenta de reînnoirea capitalului fix, de aplicarea noilor descoperiri stiintifice, de înnoirea fondului informational si a stocului de pregatire), mobilul economic esential este profitul.

Curentul neoclasic acorda atentie scazuta disfunctionalitatilor economice, actionând într-o economie perfecta si nu într-o economie reala.

Alocarea resurselor economice atrase pe ramuri, domenii si compartimente tinând cont de raportul între cerere si oferta, reprezinta prima expresie a echilibrului economic general. Egalitatea cererii sociale cu oferta sociala constituie cea de-a doua expresie a echilibrului general. Se poate vorbi deci de doua echilibre distincte: echilibrul productiei si echilibrul realizarii. Deosebirile între ele sunt de determinare si formalizare matematica.

Primul, echilibrul productiei, trebuie determinat având în vedere corelatiile care se stabilesc între domeniile, ramurile, unitatile sistemului economic în legatura cu repartizarea resurselor.

Al doilea, echilibrul realizarii, poate fi determinat si formalizat având în vedere corelatiile realizarii.

În literatura economica, se evidentiaza eforturile pentru transformarea echilibrului static al productiei în echilibru dinamic. S-a reusit includerea unui numar important de factori si parametri dinamici în ecuatiile si modelele de echilibru al productiei, dar ecuatiile si modelele cunoscute cuprind înca multi factori si parametri invariabili, constanti:

- constanta organizatiilor sistemului economic, numarul si compozitia lor nemodificându-se în timp;

- organizatiile economice sunt exclusiv fie producatoare, fie consumatoare, neexistând organizatii care sa aiba si un alt rol decât de productie si de consum;

- raportul dintre organizatii este de egalitate;

- numarul si structura produselor create sunt constante;

- oferta corespunde cu cererea, neexistând între ele nici macar discordante în timp;

- nu exista stocuri de materiale si banesti în economie, preturile sunt constante sau determinate de corelatiile de echilibru;

- producatorul maximizeaza diferenta între încasari si cheltuieli, preferintele producatorilor ordonându-se constant;

- preferintele consumatorilor se ordoneaza potrivit indicelui de utilitate (pe care nu l-a determinat nimeni, dar care reprezinta fundamentul majoritatii conceptiilor despre echilibru) si ramân de asemenea constante;

- producatorului îi este indiferent cui vinde produsul sau.

Sistemul economic este considerat un ansamblu de bunuri si persoane (agenti economici) în care are loc miscarea si productia bogatiei sociale, exclusiv prin intermediul schimburilor care au loc pe piete; în consecinta, sistemul economic este privit metodologic, ca o piata atotcuprinzatoare:''& lumea poate sa fie considerata ca o vasta piata generala, compusa din diverse piete speciale unde bogatia sociala se vinde si se cumpara si este vorba pentru noi de a recunoaste legile dupa care aceste vânzari si cumparari tind sa se realizeze. Pentru aceasta, vom presupune întotdeauna o piata perfect organizata în privinta concurentei, asa cum în mecanica pura se presupun ca exista mai întâi masini fara frecare.