Discuții privind Aderarea Norvegiei

Regatul Norvegiei

Introducere

Norvegia este ţara frigului, a produselor scumpe, a fiordurilor şi nu în ultimul rând ţara petrolului. Aceste sunt primele lucruri de care mi-a duc aminte când se discută de ţara scandinavă , Norvegia.

În Norvegia nivelul de trai este cel mai ridicat din lume, au cele mai mari salarii, pe teritoriul Norvegiei se află localitatea cea mai nordică din lume, alcoolul e cel mai scump, aici se produc cele mai multe nave, Oslo este cea mai curată capitală ş.a.m.d.

Dar un lucru este cert , NU este membră a Uniunii Europene. Cu acest studiu de caz încerc să găsesc răspuns de ce nu a aderat Norvegia la UE.

Prezentarea generală a Norvegiei

Pozitionarea geografică şi istoria ţării

Norvegia sau Regatul Norvegiei este un stat în Europa de Nord situat în vestul Peninsulei Scandinave între Oceanul Atlantic şi Marea Norvegiei, Federaţia Rusă, Finlanda şi Suedia. Este divizat în 19 districte (fylke). A şasea ţară din Europa ca suprafaţă, Norvegia este puţin populată şi se află pe locul 28 în Europa ca număr de locuitori. Lungimea ţărmurilor norvegiene, incluzând fiordurile şi golfurile, depăşeşte 20 000 km.

Teritoriul ţării este străbătut de Alpii Scandinavici, munţi vechi, în mare parte erodaţi, cu aspect de platouri în zona centrală, puternic accidentate de văi adânci, dominate de culmi muntoase, cu piscuri înalte, în sud-vest, scăzând în înălţime spre nord est şi coborând brusc spre vest, formând aici ţârmurile abrupte şi crestate de fiorduri. Pe litoral câmpiile ocupă suprafeţe foarte restrânse.

Conform descoperirilor istorice, micile regate feudale din Norvegia au fost unite într-o singură formaţiune în jurul anului 885 d.Hr de Regele viking Harald cel cu Păr Frumos. Creştinismul a fost introdus puţin înainte de anul 1000. În secolul al XIII-lea, Norvegia a devenit o putere regională sub conducerea Regelui Håkon Håkonsson. După 1319, Norvegia şi-a pierdut independenţa şi în 1380 a intrat într-o uniune cu Danemarca, care a durat mai mult de patru secole. În 1536, Norvegia a primit statutul de teritoriu dependent, pentru ca în 1814 Danemarca să o cedeze Suediei în cadrul Acordului de pace de la Kiel. Dorind să-şi redobândească independenţa, Norvegia a elaborat şi a adoptat Constituţia care este în vigoare şi astăzi. Suedia a fost de acord să îi permită Norvegiei să îşi păstreze Constituţia, în schimbul acceptării uniunii sub conducerea unui rege suedez. Uniunea cu Suedia a fost dizolvată în mod oficial în 1905, deşi până atunci Norvegia a funcţionat în mare parte ca stat independent.

Numai un procent redus din suprafaţa Norvegiei este adecvat pentru exploatarea agricolă sau forestieră, dar ţara este înzestrată din belşug cu resurse naturale, ca petrolul, gazele naturale, diferite minereuri, peşte, cherestea şi hidroenergie. Aceste resurse, în special cele din sectorul platformelor maritime, au ajutat Norvegia să devină una din cele mai bogate ţări din lume. Parţial, această bogăţie se datorează situării în apropierea pieţelor importante din Europa de Vest şi accesului facil la energie, industrializării pe scară largă, stabilităţii politice şi standardelor de educaţie înalte.

Secolul XX a reprezentat o perioadă în care bunăstarea a crescut continuu, datorită dezvoltării sectorului hidroenergetic începând din anul 1905 şi descoperirii şi exploatării petrolului şi gazelor naturale începând din anii ’70. Norvegia are, de asemenea, vechi tradiţii în domeniul navigaţiei şi este a patra naţiune maritimă din lume.

Clima

Norvegia este ţara situată la latitudinea cea mai nordică din lume care are ape navigabile. Acest lucru se datorează vânturilor alizee împinse peste Oceanul Atlantic de continentul american şi curenţilor calzi care curg dinspre Ecuator spre nord în direcţia Mării Norvegiei.

Clima Norvegiei diferă mult de la un an la altul, mai ales în regiunile nordice extreme, care sunt situate la marginea zonei temperate mondiale. Cea mai scăzută temperatură înregistrată este de - 51º C în nordul Norvegiei. Temperatura medie anuală variază de la circa 8º C de-a lungul coastei de Vest până la temperaturi sub 0º C în munţi.

Populaţia

Norvegia are o populaţie de 4 525 000 de locuitori, cu o rată anuală a creşterii demografice de 0,57 %. Ca în multe alte ţări europene, şi în Norvegia se înregistrează în prezent rate scăzute ale natalităţii, după o lungă perioadă de creştere demografică importantă. În vederea creşterii nivelului de trai al populaţiei, a fost pusă în aplicare o politică activă în domeniul distribuţiei sociale. Această politică a dus la egalizarea generală a veniturilor, indiferent de localizare, de sex, vârstă sau profesie şi a facilitat crearea unei societăţi unite din punct de vedere financiar şi social.

Speranţa medie de viaţă a norvegienilor este de 78,7 ani (conform cifrelor din 2001). Populaţia are în general o stare de sănătate foarte bună, iar rata mortalităţii infantile este extrem de scăzută. Rata de alfabetizare a norvegienilor este de aproape 100 %, iar mare parte din populaţie, dacă nu întreaga populaţie, a absolvit liceul. În Norvegia nu există sărăcie extremă, iar nivelul de sărăcie relativă este mic faţă de celelalte ţări OCDE.

Religia

Norvegia are o Biserică Protestantă de Stat care aparţine religiei evanghelice luterane. Nouă din zece etnici norvegieni sunt membri ai Bisericii Norvegiene de Stat.Chiar dacă majoritatea cetăţenilor afirmă că religia este importantă pentru ei, nu exprimă în general acest lucru prin participarea religioasă activă într-o comunitate organizată. În timp ce aproximativ 88 % din populaţie aparţine Bisericii Norvegiene, numai 10 % participă la slujbe sau la alte evenimente creştine mai mult de o dată pe lună.