Ultimul deceniu a fost plin de scandaluri mediatice privind moralitatea dubioasa sau incorectitudinea flagranta a unor directori de corporatii fata de actionari, ceea ce a facut ca interesul publicului occidental fata de riscurile investitorilor de a fi escrocati fara scrupule de catre executivii companiilor sa atinga cote maxime. Pe de alta parte, cresterea cu adevarat spectaculoasa a numarului de mici investitori care joaca pe pietele de capital a impus redefinirea conceptului de ,,actionar" si a responsabilitatilor pe care le implica statutul de investitor.
Exista un decalaj intre sensurile originare ale conceptului de actionar si realitatea prezenta. Disputele actuale privind drepturile si, pe de alta parte, responsabilitatile juridice sau morale ale actionarilor se bazeaza pe invocarea statutului acestora de proprietari ai companiilor la care detin actiuni. Conservatorii sustin ca interesele actionarilor primeaza asupra altor categorii de interese intrucat ei sunt aceia care detin si capitalizeaza societatile pe actiuni. Adversarii lor sustin, dimpotriva, ca actionarii au, tocmai in calitate de proprietari ai companiilor, mai multe responsabilitati decat alte grupuri de participanti. Indiferent ce consecinte s-ar scoate in evidenta, statutul de proprietar implica de la sine o relatie de atasament al detinatorului de actiuni fata de obiectul aflat in proprietatea sa - respectiv societatea comerciala la al carei capital contribuie. Un adevarat proprietar este fidel firmei sale si este intens preocupat de supravietuirea acesteia pe termen lung, avand, totodata, si un sentiment de responsabilitate fata de angajati, consumatori, furnizori, comunitatea locala, parteneri sau competitori.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
