Cuprins Schimburile interregionale 2 Caracteristicile schimburilor comerciale interregionale 2 Caracteristicile dezvoltarii regionale 2 Criteriile de departajare a regiunilor in tarile Uniunii Europene 3 Comertul interegional. Modele de export care conduc la cresterea economica regionala 5 Dezvoltarea interregionala 7 Euroregiuni in care Romania este partener 8 Cooperarea in cadrul euroregiunilor 8 Initiative in domeniul cooperarii transfrontaliere euroregionale 8 Participarea Romaniei la cooperarea regionala in cadrul euroregiunilor 9 I. Euroregiunea ,,Carpatica" 9 II. Euroregiunea "Dunare - Cris - Mures - Tisa"/ (DCMT) 11 III. Euroregiunea "Dunarea 21" 12 IV. Euroregiunea "Giurgiu - Ruse" 13 V. Euroregiunea "Dunarea de Sud" 14 VI. Euroregiunea "Danubius" 14 VII. Euroregiunea "Dunarea de Jos" 14 VIII. Euroregiunea "Prutul de Sus" 15 IX. Euroregiunea "Siret-Prut-Nistru" 17 X. Euroregiunea ,,Dunarea de Mijloc -Portile de Fier" 18 XI. Euroregiunea ,,Dunarea Inferioara" 18 Bibliografie: 20
Teoria ricardiana Comert interregional Euroregiuni Dezvoltare interregionala Cooperare transfrontaliera Schimburile interregionale Caracteristicile schimburilor comerciale interregionale Regiunile, ca si natiunile, trebuie sa desfasoare intense schimburi comerciale pentru a atinge un nivel ridicat de prosperitate.La fel ca in cazul natiunilor, regiunile prospere tind sa inregistreze un sold pozitiv al balantei de plati, in timp ce regiunile mai putin competitive se confrunta cu deficite. Analiza factorilor care determina specializarea si schimburile comerciale intre regiuni se gaseste inca la inceputurile sale, cercetarile in acest domeniu fiind stanjenite de lipsa datelor statistice despre comertul interregional. Mai mult, comertul interregional prezinta o trasatura aparte in raport cu cel international: o regiune efectueaza schimburi comerciale atat cu celelalte regiuni in cadrul tarii respective cat si cu alte tari. Caracteristica distinctiva a comertului interregional este gradul mult mai mare de libertate a acestuia in comparatie cu comertul international.Astfel, distantele geografice dintre regiuni sunt, de regula, mai mici decat intre tari. De asemenea, cadrul institutional si cel monetar au o mare importanta: comertul interregional beneficiaza de avantajul unei singure monede (moneda nationala), fara incertitudinile pe care le provoaca fluctuatiile ratelor de schimb. O piata de capital integrata si un sistem bancar national contribuie si ele la facilitarea schimburilor comerciale interregionale, asa incat multe dintre barierele in calea comertului international dispar cand subiectii schimbului sunt regiuni ale aceleasi tari. Desigur, unele frictiuni in privinta schimburilor comerciale se manifesta si la nivel regional. De exemplu, politica regionala insasi distorsioneaza schimburile comerciale prin subventii pe care le furnizeaza diferitelor ramuri industriale in zonele asistate. Cu toate acestea, barierele sunt mult mai slabe intre regiuni decat intre tari. Analizele efectuate in diverse tari, chiar in lipsa unor statistici adecvate, demonstreaza ca economiile regiunilor se bazeaza intr-o masura insemnata pe schimburile comerciale pentru atingerea unui nivel ridicat de bunastare economica. De aceea este deosebit de important sa se inteleaga de ce unele regiuni au un succes mai mare in activitati de export decat altele si de ce diferitele regiuni se specializeaza in productia si exportul diferitelor marfuri. In acest scop trebuie pornit de la ,,teoremele" comertului international, care au relevanta nu numai pentru explicarea specializarii la nivel international dar si la nivel interregional.Aceasta, nu numai datorita faptului ca regiunile efectueaza schimburi comerciale si cu alte tari: teoria traditionala a comertului a fost elaborata initial tinand seama atat de componenta interregionala cat si de componenta nationala. Caracteristicile dezvoltarii regionale Dezvoltarea regionala este in acelasi timp , economica, sociala si culturala: reconstituirea unei structuri nu se poate face in lipsa unei dimensiuni culturale, a unui proiect care sa mobilizeze resursele locale si care sa se bazeze pe capacitate, pe traditii si pe experientele anterioare. Aceasta necesitate poate fi perceputa si in mod negativ: orice proiect care nu este gandit decat in termeni de dotari colective si care neglijeaza activitatea economica nu are nici o sansa sa antreneze dezvoltarea. Dezvoltarea regionala pune in discutie teritorii ale caror dimensiuni si statute nu sunt neaparat echivalente: spatiile dezvoltarii regionale sunt aprioric spatii vii, care au o identitate culturala si o originalitate economica. Ele pot sa nu corespunda unor colectivitati existente si oricare ar fi denumirea lor, sunt spatii in care vecinatatea poate conduce la intrajutorare. Dezvoltarea regionala implica asocierea tuturor celor care participa la viata economico-sociala, in vederea stabilirii proiectelor de actiune: partenerii sunt in acest caz reprezentantii alesi, lucratorii, antreprenorii, firmele sau organizatiile la care acestia isi desfasoara activitatea, camerele de comert, industrie, agricultura, asociatiile pe activitati, comitetele de dezvoltare economica si sucursalele lor locale, comitetele locale pentru problemele locurilor de munca, comitetele tinuturilor, vailor etc. Aceasta varietate de participanti la rezolvarea problematicii dezvoltarii regionale, creeaza dificultati, legate mai ales de modalitatile concrete de asociere a lor in vederea realizarii unui obiectiv comun. Dezvoltarea regional difera de strategiile traditionale de dezvoltare prin punerea accentului pe datele endogene. Criteriile de departajare a regiunilor in tarile Uniunii Europene Criteriile de departajare ale regiunilor difera extrem de mult de la o tara la alta. Astfel, in Germania, departajarea regiunilor, se realizeaza atat pe baza traditiilor istorice, cat si mai ales dupa criteriul diversitatii structurilor economice, indeosebi industriale. Regiunile slabe din punct de vedere al structurii lor sunt numite regiuni de promovare economica si beneficiaza de ajutor din partea statului. Statul se ocupa cu afacerile externe, apararea, politica monetara si comerciala, problemele de cetatenie, iar regiunile cu politica si mentinerea ordinii interne, invatamant, cultura, comunicatii, lucrari de interes local. Raman in sarcina comuna dreptul civil si penal, starea civila si prevederile sociale. Statul recunoaste un rol important landurilor, asigurand o parte a alegerilor pentru Adunarea legislativa (Bundestag) pe o baza pur regionala si recunoscand Bundersrat-ului sau Consiliului federal (ai carui membri sunt desemnati de catre guvernele regionale) dreptul de supraveghere a tuturor proiectelor de lege ce emana de la govern . In S.U.A exista o delimitare destul de stricta a competentelor Federatiei de cele ale statelor, puterea Senatului conjugandu-se cu bazele teritoriale ale reprezentarii sale. In Franta departajarea regiunilor se realizeaza dupa criteriul economic regasindu-se: zone de conversie si zone de conversie industriala. Aceste zone sunt caracterizate prin rate inalte ale somajului, diminuarea ritmului de crestere a populatiei, prezenta masiva a sectorului public industrial si al gruparilor particulare. In Belgia, criteriile de departajare ale regiunilor se modifica de la o perioada la alta, in functie de evolutia conditiilor economice. Regiunile au competente multiple in domeniul legislativ, cultural si educativ iar competentele ramase in continuare in atributiile statului belgian trebuie cu orice pret sa inlesneasca aceste distributii regionale, fie prin sprijinirea lucratorilor publici in cauza, fie prin promulgarea unor reguli de compensare foarte stricte. Tarile cu cea mai complexa politica regionala raman insa Regatul Unit si Italia. In Regatul Unit, regiunile sunt grupate in functie de criteriul dezvoltarii lor economice. Cele slab dezvoltate formeaza zone asistate(Aaa) care pot fi: o zone de dezvoltare (Scotia, nordul si sudul Tarii Galilor, N.E., N.V., S.E si S.V.-ul Angliei): sunt caracterizate printr-o rata ridicata a somajului, declinul industriilor traditionale, imbatranirea industriala, abandonarea terenurilor industriale si existenta unui numar mic de echipamente socio-culturale. Aceasta categorie cuprinde 21% din totalul factorului munca. o zone intermediare: sunt in general zone adiacente celor de dezvoltare, caracterizate printr-o crestere economica lenta, somaj relativ mai redus. Ele detin 20% din totalul fortei de munca din Regatul Unit. In cadrul zonelor asistate sunt delimitate subzone defavorizate, cu un anumit profil economic, numite zone agricole (mai ales in regiunile de munte) sau anumite zone turistice. Italia reprezinta tara cu o suprematie a autonomiei regionale. Din anul 1947, Italia a devenit puternic descentralizata. Ea este impartita in 20 de regiuni, care dispun fiecare de catre un consiliu si un executiv regional, investite cu competente foarte importante in domeniul sanatatii, organizarii teritoriului si culturii. Diferentierea la nivelul regiunilor italiene se realizeaza dupa urmatoarele criterii: o formele, structurile si nivelurile ratelor de crestere economica, care permit recunoasterea, la un moment dat, a regiunii in diferite stadii de dezvoltare; o ritmurile si directiile modificarilor structurale; o reactiile fata de dezvoltarea ciclica, de politicile nationale si de procesele economice internationale . Pentru politica regionala comunitara, regiunile sunt definite ca fiind teritoriul unui stat membru sau o parte comunitara a unui stat membru.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
