Denaționalizarea banilor - o analiză a teoriei și practicii monedelor concurente

Friedrich August von Hayek a fost un economist şi filosof politic austriac, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, în anul 1974. A fost un reprezentant de seamă al şcolii austriece şi al ultraliberalismului, s-a remarcat prin apărarea pieţei libere şi respingerea economiei centralizate. Printre cele mai importante lucrari ale profesorului Hayek se numără: Prices and Production (1931), Monetary Theory and the Trade Cycle (1933), The Pure Theory of Capital (1941), The Road to Serfdom (1944), Individualism and Economic Order (1948), The Counter-Revolution of Science (1952) şi The Constitution of Liberty (1960).

“Denaţionalizarea banilor”, care iniţial a fost numită Concurrent Currencies (Monede Concurente), reprezintă una dintre lucrările economice fundamentale ale lui F. A. Hayek. Imediat după apariţia primei ediţii, în 1976, cartea a revoluţionat gândirea economică, aducând în atenţia cercetătorilor problema instituţiilor monetare optime.

Denaţionalizarea banilor demolează mitul potrivit căruia statul trebuie să îşi asume responsabilitatea gestionării ofertei de monedă. În paginile acestui eseu, autorul demonstrează în mod convingător că libera concurenţă între producătorii privaţi de monedă este singura cale prin care putem dobândi o monedă sănătoasă. F. A. Hayek este de părere că, atât inflaţiile majore, cât şi inflaţiile moderate produc şomaj şi depresiuni economice recurente, acestea fiind consecinţele vechiului monopol guvernamental asupra emisiunii banilor.

Această lucrare este alcătuită din 25 de capitole care au în componenţa lor subcapitole în care sunt scoase în evidenţă ideile pe care autorul le consideră importante.

Ipoteza de la care porneşte autorul face referire la liberul schimb între ţări care implică anularea oricărei reglementări privind schimburile sau mişcarea banilor între ţări, precum şi deplina libertate de a utiliza orice monedă în scopul încheierii de contracte şi efectuării contabilităţii. În plus, ar însemna posibilitatea ca orice bancă să îşi deschidă filiale în alt stat, pe baza aceloraşi condiţii ca şi băncile autohtone.

Ideea deposedării guvernului de seculara sa prerogativă de monopolizare a banilor este încă prea nefamiliară şi chiar alarmantă pentru majoritatea oamenilor, ca să mai aibă vreo şansă de a fi adoptată în viitorul apropiat. Dar oamenii i-ar putea descoperi avantajele dacă, cel puţin la început, monedele guvernelor ar fi lăsate să concureze pentru câştigarea publicului.

Monopolul guvernului privind oferta de bani este privit drept indispensabil de toată lumea, astfel pe orice teritoriu dat trebuie să circule un singur fel de bani. Avantajele iniţiale ale monopolului guvernamental asupra banilor sunt: utilizarea exclusivă a unui singur fel de bani a ajutat la compararea preţurilor şi, prin urmare, la dezvoltarea concurenţei şi a pieţei; garantarea purităţii monezilor prin însemnarea lor de către o autoritate general cunoscută care, în afara marilor centre comerciale, nu poate fi decât guvernul.

Timp de peste 2000 de ani, prerogativa sau dreptul exclusiv al guvernului de a furniza bani a echivalat în practică doar cu monopolul baterii monedelor de aur, argint ori cupru. Monedele metalice au servit, în mare măsură, ca simboluri ale puterii,precum drapelul, prin intermediul cărora conducătorul îşi afirma suveranitatea şi spunea poporului său cine îi era stăpânul, stăpân a cărui imagine era purtată de monede până în cele mai îndepărtate colţuri ale regatului. Monopolul baterii monedelor de metal a fost practicat cu mult înaintea banilor de hârtie. Semnificaţia apariţiei banilor de hârtie guvernamentali este complicată deoarece timp îndelungat problema nu a constat în apariţia unor noi tipuri de bani cu diferite denumiri, ci în utilizarea ca bani a unor drepturi asupra genului consacrat de bani metalici emişi de monopolul guvernului. Bucătile de hârtie ori alte simboluri confecţionate din alt material ce în sine nu are o valoare de piaţă semnificativă, pentru a fi acceptate şi păstrate ca bani, ele trebuiau să îşi tragă valoarea din altă sursă, cum ar fi convertibilitatea lor în alţi bani.