De la concurența dintre oameni la cooperarea dintre aceștia

1. Argument – importanta temei

Termenul de concurenta desemneaza “relatiile dintre toti cei care actioneaza pe aceeasi piata pentru realizarea propriilor interese in conditii de libertate economica”. In acelasi timp concurenta reflecta “rivalitatea, disputa, dintre entitatile economice respective care urmaresc acelasi scop si de aceea interesele lor devin contradictorii”. Specialistii apreciaza concurenta drept cuvantul de ordine intr-o economie, fiind tratata metaforic in dictionarele de economie (1852) astfel : ‘Concurenta reprezinta pentru lumea industriala ceea ce reprezinta Soarele pentru lumea fizica’.

Concurenta exista, de asemenea, si in afara sferei comerciale si se manifesta intre fiintele umane, inca de la nastere. Omul este intr-o continua competitie, cu semenii si cu el insusi, in incercarea de a deveni cel mai bun. Ce se intampla insa in momentul in care aceasta rivalitate devine acerba si fiinta umana este orbita de putere, de avant, de progres? Nu este oare atunci concurenta daunatoare? In aceste conditii consider ca omul trebuie sa stabileasca o delimitare intre concurenta pentru inovatie, dezvoltare si cea pentru propriul ego, pentru a evita rivalitatea excesiva si pentru a-si dobandi calitatea de membru al unei societati, din care nu lipseste cooperarea.

In cele ce urmeaza voi trata cncurenta in special prin prisma rolului ei in activitatile economice, raportandu-ma insa si la efectul ei asupra fiintei umane.

2. Identificarea concurentei

În condiţiile unei economii concurenţiale, pentru o întreprindere nu mai este suficientă cunoaşterea nevoilor consumatorilor. De aceea, intreprinderile sunt interesate de concurenta in aceeasi masura in care sunt interesate de clientii lor, stiind ca aceasta constituie o modalitate de supravietuire pe piata.

Pentru a-şi identifica avantajele/dezavantajele sale concurenţiale şi pentru a se apăra de atacurile celorlalţi concurenţi, o întreprindere trebuie să-şi compare în permanenţă produsele, preţurile, modalităţile de distribuţie şi comunicare cu cele ale concurenţilor celor mai apropiaţi. Pentru a-şi cunoaşte concurenţii, o firmă trebuie să-şi pună şi să răspundă la următoarele întrebări:

1) Cine sunt concurenţii?

2) Ce strategie au adoptat?

3) Care le sunt obiectivele?

4) Care sunt punctele lor tari şi cele slabe?

5) Care sunt modalităţile lor de reacţie?

Aparent, identificarea concurenţelor este uşoară atunci când este vorba despre concurenţi apropiaţi; totuşi, adevărata concurenţă este mult mai vastă. Pentru întreprindere, ignorarea concurenţilor potenţiali se dovedeşte, cu timpul, o sursă de pericol pentru întreaga sa activitate.

În realitatea economică există patru niveluri de concurenţă, potrivit gradului de substituţie al produsului:

1) O întreprindere consideră drept concurenţi pe toţi aceea care oferă un produs (serviciu) asemănător, la acelaşi nivel de preţ.

2) Întreprinderea lărgeşte apoi noţiunea de concurenţă la toate întreprinderile care fabrică acelaşi produs.

3) Întreprinderea poate să extindă aria concurenţei ca fiind alcătuită din toate firmele care oferă produse pentru satisfacerea aceleiaşi nevoi.

4) Ultimul nivel de concurenţă cuprinde toate produsele alimentare cumpărate de consumatori (produse aparţinând aceluiaşi post din bugetul gospodăriei), pentru satisfacerea aceleiaşi nevoi.