Conceptul de Leadership și Reflectarea în Practica Firmelor Românești

Apetenţa faţă de conceptul de leadership s-a relansat cu mai multă vigoare în ultimile decenii, într-o încercare tot mai accentuată de a găsi clarificări ale termenului, pe de o parte, şi a elabora un cadru relevant al modului de creare/dezvoltare de lideri, pe de alta. De ce acest interes pentru conceptul de leadership şi activităţile de conducere? În Romania post-decembristă fervoarea analitică de dezbatere şi clarificare a termenului se justifică prin interesul unei societăţi ţinute timp de o jumătate de secol departe de curentul principal de gândire şi dezbateri din mai toate domeniile şi zonele de activitate care au avut loc în intreaga lume, incluzându-le şi pe cele de conducere.

Termenul de leadership şi, în consecintă, şi domeniul aferent sunt analizate şi dezbătute în toate şcolile manageriale de oarecare prestigiu, toate programele importante de MBA având inclus câte un curs de leadership. Ba mai mult, în SUA şi, relativ recent, şi în anumite universităţi europene cursurile de leadership sunt introduse chiar in ciclul de licenţă.

Ce este leadershipul? Conform cercetătorilor americani Warren Bennis si Burt Vanus există mai mult de 250 de definiţii ale leadershipului . Acest fapt se poate explica prin complexitatea fenomenului de leadership care presupune interacţiune între următoarele trei elemente: liderul, adepţii acestuia şi contextul sau situaţia în care acesta se exercită. O parte din experţii care au analizat această noţiune s-au axat pe personalitatea, trăsăturile fizice sau comportamentele liderilor, în timp ce alţii au studiat relaţiile dintre lideri şi adepţi; impactul contextului asupra comportamentului liderului a constituit un alt aspect de interes pentru cercetători.

Astfel, de-a lungul timpului, experţii au definit leadershipul astfel :

-conducerea şi coordonarea muncii unei echipe (Fiedler, 1967);

-o relaţie interpersonală în care cealaltă parte se supune deoarece aşa doreşte şi nu pentru că trebuie (Merton, 1969);

-transformarea adepţilor, formularea unei viziuni şi a obiectivelor ce pot fi atinse şi comunicarea modalităţilor de a indeplini obiectivele (Bass, 1985; Tichy & Devanna, 1986);

-procesul de influenţare a unui grup organizat în scopul atingerii obiectivelor sale (Roach&Behling, 1984);

-scopul leadershipului este obţinerea de rezultate prin intermediul altora, în timp ce mijloacele sale implică abilitatea de a construi echipe coezive, orientate spre rezultate. Liderii buni sunt acei lideri care creează echipe ce obţin rezultate în situaţii foarte diferite. (Hogan, Curphy,& Hogan, 1994);

-rolul unui lider este să creeze condiţiile pentru ca echipa să fie eficientă (Ginnett, 1996);

Dorinţa de a înţelege, defini, şi explica esenţa leadershipului a interesat cercetătorii şi învăţaţii majoritatea secolului XX. În eforturile lor de a da o definiţie cât mai “corectă şi precisă”, au fost publicate sute de studii doar în ultimele decenii. Multe din aceste explicaţii s-au concentrat asupra unei singure persoane şi a calităţilor şi aptitudinilor ei/lui. Oamenii de ştiinţe sociale au încercat să identifice ce abilităţi, trăsături, comportamente, surse de putere şi aspecte ale situaţiei determină cât de eficient va putea un lider să îi influenţeze pe alţii.

Contrar credinţei populare, termenul “leadership” este o nouă adăugare limbii engleze. De fapt, cuvântul nu a intrat în folosinţă înainte de finalul secolului XIX. Deşi cuvintele “lead-a conduce” şi “leader-conducător” au o istorie mult mai mare, ele se refereau de obicei doar la figurile autoritare. Naşterea şi evoluţia ideii de “leadership” sunt un concept mult mai complex care depăşeşte ideea de unic lider. De fapt, definiţiile contemporane resping de cele mai multe ori ideea că leadershipul depinde de capacităţile, comportamentul, stilul şi charisma liderului. Astăzi, învăţaţii discută natura de bază a leadershipului în termeni de “interacţiune” între oamenii implicaţi în proces: atât liderii cât şi subalternii. Astfel, leadershipul nu este munca unei singure persoane, ci poate fi definit ca o “strădanie de colaborare” între membrii grupului. Aşa că, esenţa leadershipului nu este liderul, ci relaţia. (Rost, 1993)

Fig.1 : Diagrama responsabilitǎţilor primare ale liderului

Unii oameni spun că liderii se nasc, nu se fac. Alţii spun că liderii se fac, nu se nasc.