Concepte Fundamentale și Obiective ale Gestiunii Financiare Moderne

Tema 1. Concepte fundamentale şi obiective ale gestiunii financiare moderne

1.1. Esenţa, rolul şi obiectivele gestiunii financiare.

1.2. Concepte fundamentale ale gestiunii financiare

1.3. Organizarea gestiunii financiare la întreprindere.

1.4. Responsabilităţile managerilor financiari de diverse nivele.

1.1. Esenţa, rolul şi obiectivele gestiunii financiare.

În condiţii de globalizare a ec-ei, integrarea RM în sistemul financiar mondial depinde de abilitatea entităţilor economice de a corespunde exigenţelor pieţelor fin-re externe – potenţiale surse de capital pentru impulsionarea proceselor investiţionale în ţara noastră. În aceste condiţii, pt a atrage investiţii, este necesar ca companiile autohtone să devină „transparente” pentru potenţialii creditori şi investitori.

Pentru a corespunde acestor rigori impuse de mediul financiar vine în ajutor managementul financiar modern cu metode, instrumente şi pârghii manageriale specifice, orientate spre realizarea obiectului de activitate în condiţii normale de rentabilitate.

Se consideră condiţii normale de rentabilitate când entitatea obţine un câştig suficient pentru continuarea activităţii în condiţii normale şi corespunzător gradului de risc la care se expune,adica – rentabilitatea aşteptată de către investitori.

Gestiunea financiară este precăutată sub diverse aspecte: ca ştiinţă şi ca domeniu specific de activitate în cadrul sistemului managerial al entităţilor economice.

Unii cercetători susţin contradictorie opinia referitor la statutul de ştiinţă a gestiunii financiare. În opinia lor, managementul financiar nu are un obiect de studiu şi metodă de cercetare proprie. Tot mai mulţi savanţi, însă consideră că gestiunea financiară este o ştiinţă economică aplicativă. Gestiunea financiară, ca ştiinţă, are ca obiect de studiu gestiunea constituirii, repartiţiei şi utilizării resurselor financiare.

Ca metodă fundamentală de cercetare, gestiunea financiară are metoda dialectică, iar ca instrumente concrete de cercetare (procedee) a obiectului, se utilizează abstracţia ştiinţifică, analiza, sinteza, analiza calitativă şi cantitativă, modelarea economico-matematică a proceselor şi fenomenelor financiare.

În susţinerea acestor afirmaţii, vom prezenta în continuare principalele repere ale unor teorii, renumite prin contribuţia lor la dezvoltarea finanţelor corporative ca ştiinţă, dar şi prin impactul practic deosebit în fundamentarea deciziei şi comportamentului entităţilor economice pe piaţa financiară:

Teoria portofoliului, creata de Henry Markovitz, în anii 50 şi publicată în articolul Portofolio Selection (Journal of Finance, vol 7, nr. 1, martie 1952) şi în lucrarea Portofolio Slection: Efficient Diversification of Investments, New York, Willey, 1959.

Modelul preţului de echilibru pe piaţa financiară, elaborat de William Sharpe şi publicat în articolul A Simplified Model for Portofolio Analysis în ianuarie 1963.

Teoria structurii financiare şi a politicii de distribuire a profitului, elaborată de Merton Miller şi Franco Modigliani (laureaţi ai premiului Nobel pentru economie în 1987), publicată în articolele The Cost of Capital, Corporation Finance and the Theory of Investments în anul 1958 şi Corporate Income Taxes and the Cost of Capital: a Correction, în iunie 1963.

În anii '70 au început să se dezvolte şi alte teorii: teoria de agent, teoria semnalelor, teoria controlului managerial ş.a.

Gestiunea financiară, este totodată şi o activitate practică, o funcţie în sistemul managerial al entităţilor economice. Ca domeniu specific al managementului, gestiunea financiară are ca obiect al gestiunii fluxurile mijloacelor băneşti, fluxurile resurselor financiare şi organizarea corespunzătoare a relaţiilor financiare ale entităţii economice.

Ca componentă de bază a sistemului managerial al unei entităţi economice, gestiunea financiară a unei întreprinderi se concretizează într-un ansamblu de principii, metode, tehnici, instrumente şi acţiuni, prin intermediul cărora se fundamentează deciziile financiare privind constituirea şi utilizarea eficientă a resurselor financiare în contextul realizării unor obiective strategice..

1.2. Concepte fundamentale ale gestiunii financiare

Conceptul de flux de numerar (Cash Flow Concept) presupune că orice tranzacţie fin-ră poate fi asociată cu un flux de numerar (cash flow), adică plăţile (ieşirile) şi încasările (intrări) de MB, dispersate în timp. În general activitatea unei # reprezintă un flux continuu de numerar.

Conceptul de valoare a banilor în timp (The Time Value of Money Concept) constă în faptul că o unitate monetară deţinută astăzi valorează mai mult decît o unitate monetară care o vom primi peste o anumită perioadă de timp, conditionată de: inflaţia, riscul de a nu primi suma aşteptată. Comparativ cu suma de bani care va fi primită în viitor, aceeaşi sumă disponibilă pentru moment, poate fi pusă în circulaţie (investită) aducînd venituri suplimentare.

Conceptul de relaţie de compromis între risc si rentabilitate (Risk and Return Tradeoff Concept) -cu cît rentabilitatea aşteptată (randamentul capitalului investit) este mai mare, cu atît gradul de risc este mai mare. Riscul este legat de probabilitatea de a avea o rentabilitate mai mică decît cea aşteptată – cu cît este mai mare şansa unei rentabilităţi mici sau negative, cu atît este mai riscantă investiţia.

Cele mai multe tranzacţii financiare presupun o sursă de finanţare pentru această operaţiune. Conceptul de cost al capitalului (Cost of Capital Concept) constă în faptul practic că nu există surse gratuite de finanţare,iar fiecare sursă de finanţare are costul său, pe care entitatea trebuie să suporte pentru utilizarea acestora. Aceste aspecte trebuie să fie luate în considerare de către manageri în procesul de fundamentare a decizii financiare şi de selectare a diferitor alternative de alocare a capitalului.

Într-o economie de piaţă, majoritatea companiilor într-o anumită măsură au legătură cu pieţele de capital, unde pot găsi surse suplimentare de finanţare, pot obţine unele venituri speculative, îşi pot constitui un portofoliu investiţional pentru a-ţi menţine solvabilitatea, etc. Adoptarea deciziilor şi determinarea comportamentului pe piaţa de capital, sunt strâns legate de conceptul de eficienţă a pieţei de capital (Capital Market Efficiency Concept), prin care se înţelege nivelul de îndestulare informaţională şi accesibilitatea informaţiilor pentru participanţii pe piaţă. Piaţa de capital eficientă – caracterizată de faptul că preţul instrumentelor financiare se ajustează rapid pe măsură ce noi informaţii apar pe piaţă. În funcţie de nivelul de dezvoltare a pieţei de capital, distingem trei forme de eficienţă:

a) slabă - mişcarea viitoare a cursurilor este independentă de variaţiile anterioare.

b)moderată - informaţiile accesibile publicului larg sunt încorporate instantaneu în preţul activelor fin-re;

c) eficienţă puternică - toate informaţiile (accesibile sau nu) publicului larg sunt înglobate instantaneu în preţul activelor financiare. D/ce se include aici şi informaţia confidenţială- este greu de probat în practică.

Conceptul de asimetria de informaţii (Asymmetric Information Concept)constă în faptul că anumite categorii de persoane pot deţine informaţii care nu sunt disponibile pentru toţi participanţii pieţei, adică totodeauna există anumite informaţii care nu sunt cunoscute de către concurenţi. Fiecare participant al pieţei consideră astfel, prin urmare poate adopta o decizie eficientă

Conceptul teoriei de agent (Agency Relations Concept) se referă la faptul că pot apărea diverse contradicţii între: acţionari şi proprietari; acţionari şi creditori etc. Pentru a depăşi aceste contradicţii, proprietarii trebuie să suporte costuri de agent. Existenţa unor astfel de costuri este un factor obiectiv, iar valoarea lor trebui esă fie luată în considerare când se iau decizii de natură financiară.

Sensul conceptului de costurile de oportunitate (Oppotunnity Costs Concept), sau costurile oportunităţilor ratate- orice decizie financiară, în cele mai dese cazuri se asociază cu respingerea altor alternative care ar putea genera anumite venituri. Aceste venituri ratate, în măsura posibilităţii, ar trebui să fie luate în considerare când iau decizii financiare.

Conceptul funcţionării continue a unei # ec-ce (Going Concern Concept) (principiul continuităţii activităţii) înseamnă că entitatea nu intenţionează să se lichideze în viitorul apropiat. Acest concept conferă stabilitate şi predictibilitate modificărilor de preţ pe piaţa valorilor mobiliare.

Conceptul separării patrimoniale şi juridice a entităţii (The Firm and Its Owners Separation Concept) presupune că din momentul constituirii sale (înregistrării de stat) # reprezintă un complex patromonial-juridic sinenstătător, adică patrimoniul şi datoriile acestea există separat de patrimoniul şi datoriile proprietarilor acestei entităţi economici şi altor agenţi economici.