Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 4026
Mărime: 19.73KB (arhivat)
Publicat de: Tudor Costin
Puncte necesare: 8

Cuprins

  1. INTRODUCERE 2
  2. I. DUBLA IMPOZITARE INTERNAŢIONALĂ 3
  3. II. CAUZELE DUBLEI IMPOZITĂRI INTERNAŢIONALE 5
  4. III. EVITAREA ŞI COMBATEREA DUBLEI IMPOZITĂRI INTERNAŢIONALE 6
  5. IV. MODALITĂŢI DE EVITARE ŞI DE COMBATERE A DUBLEI IMPOZITĂRI INTERNAŢIONALE 7
  6. V. MĂSURI UNILATERALE PENTRU COMBATEREA DUBLEI IMPOZITĂRI INTERNAŢIONALE 11
  7. BIBLIOGRAFIE 13

Extras din referat

INTRODUCERE

Dubla impozitare internaţională se manifestă ca o barieră în calea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor prin supunerea la impunere a aceleiaşi materii impozabile (venit şi/sau avere) la acelaşi fel de impozit, pe parcursul aceluiaşi exerciţiu financiar de către două state diferite, de două suveranităţi fiscale diferite. Sunt puncte de vedere care privesc dreptul de impunere în funcţie de locul obţinerii venitului sau situării bunului sau în funcţie de calitatea de rezident/naţional a persoanei care obţine venitul sau deţine bunul impozabil.

Preocupate să evite dubla impozitare internaţională, statele recurg la anumite modalităţi: cuprinderea în reglementările interne a unor precizări cu scopul evitării dublei impozitări, încheierea de convenţii fiscale, cutuma, jurisprudenţa, doctrina. Metodele utilizate pentru evitarea dublei impozitări au în vederea scutirea sau creditarea, în funcţie de aria de acordare a acestora, scutirea fiind progresivă sau totală, iar creditarea obişnuită sau totală. Prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale internaţionale se realizează prin diferite metode.

Impozitele sunt stabilite de stat în virtutea suveranităţii sale politice, precum şi a suveranităţii fiscale. Nici un stat, nici un organism regional, interregional sau internaţional nu pot interveni în politica şi practica fiscală a statului suveran fără acordul de voinţă liber exprimat al acestuia.

In ceea ce priveşte impozitele directe, fluxurile financiare între state sau între state şi organisme, instituţii regionale, internaţionale nu se manifestă direct sub forma transferurilor de sume peste graniţă în favoarea unui stat sau a altui stat.

În calitatea sa de autoritate publică, pe de o parte, precum şi în virtutea exercitării funcţiilor sale externe, pe de altă parte, statul nu primeşte din străinătate şi nu transferă peste graniţă sume care privesc încasările din impozitele directe, pe venit şi pe avere (elemente de avere).

I. DUBLA IMPOZITARE INTERNAŢIONALĂ

Schimburile economice internaţionale desfăşurate într-un ritm rapid, coope¬rarea, politicile industriale şi de investiţii, liberalizarea circulaţiei capitalurilor au condus la efecte benefice ale globalizării, dar şi la unele care, uneori acţionează ca adevărate frâne sau bariere în calea economiei mondiale.

Statele lumii, suveranităţi fiscale distincte, instituie şi percep impozite pe venit şi pe avere astfel încât veniturile fiscale încasate să asigure realizarea cheltuielilor publice.

Deoarece pe plan internaţional sistemele de impozitare nu sunt armonizate, apar situaţii în care un venit realizat pe teritoriul unui stat de o persoană fizică sau juridică rezidentă a altui stat să fie impus în ambele state. De asemenea, averea deţinută de persoanele fizice, precum şi activele societăţilor se pot afla sub incidenţa a două legislaţii diferite, şi anume, aceea a statului al cărui rezident este proprietarul şi a statului unde acestea sunt situate.

Problemele generate de dubla impozitare pe plan internaţional au apărut în evul mediu, printre primele consemnări fiind cele din secolul al XIII-lea în legătură cu taxele percepute în Franţa şi Italia

Etapele parcurse în soluţionarea aspectelor de dublă impozitare la sfârşitul secolului al XIX - lea au fost:

- etapa măsurilor de eliminare a dublei impozitări în relaţiile dintre statele federale ale aceleiaşi uniuni (legile federale germane din 1870. Constituţia elveţiană din 1874);

- etapa măsurilor de eliminare a dublei impozitări în relaţiile dintre statele semi-independente ale aceluiaşi imperiu (statele Imperiului Britanic);

- etapa măsurilor de înlăturare a dublei impozitări în relaţii dintre statele suverane independente (legea olandeză din 1819 acorda excepţii de la plata taxelor maritime cu condiţia reciprocităţii pentru vasele olandeze).

Prusia şi Imperiul Austro-Ungar au semnat în anul 1899 primul tratat bilateral de înlăturare a dublei impozitări pe venit.

Armonizarea şi dezvoltarea tratatelor bilaterale pentru evitarea dublei impozitări sunt influenţate de activitatea desfăşurată în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Preview document

Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 1
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 2
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 3
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 4
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 5
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 6
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 7
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 8
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 9
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 10
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 11
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 12
Combaterea Fenomenului Dublei Impozitări Internaționale - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Combaterea Fenomenului Dublei Impozitari Internationale.doc

Alții au mai descărcat și

Dubla Impunere Juridică Internațională

Introducere În orice stat, impozitele reprezintă sursa cea mai importantă de creare a veniturilor bugetare si, implicit, de acoperire a...

Dublă impunere

INTRODUCERE Ca urmare a dezvoltării şi perfecţionării mijloacelor de producţie şi a tehnologiilor, adâncirii diviziunii sociale a muncii, lărgirii...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Dreptul fiscal internațional

INTRODUCERE Actualitatea și importanța temei Dreptul fiscal internațional în ultimii ani a devenit un domeniu cu impact important pe plan...

Ai nevoie de altceva?