Ciclurile industriale - țările care au dominat economia lumii în era industrială

CICLUL TEXTIL AL EREI INDUSTRIALE – CICLUL BUMBAC

Între anii 1760 - 1800 s-a produs o schimbare majoră în producerea de bunuri pe plan mondial. Producţia textilă din lână şi in a fost cu mult depăşită de cea de bumbac. Produsele din bumbac au început să fie realizate în fabrici mult mai mecanizate decât oricare din atelierele anterioare şi în cadrul unui proces superior.

Anglia care este o ţară cu climă rece, unde nu poate fi cultivat bumbacul, dar cu o producţie textilă mare, importa între anii 1750 - 1770 în jur de 1000 - 3000 de tone de bumbac pe an. În decurs de 20 de ani s-a ajuns la un import de 14000 de tone pe an. În 1800 se importau 24000 de tone, punctul „culminant” fiind atins în 1840 când s-a ajuns la 208000 de tone importante. Toate aceste cantităţi imense de bumbac importante au determinat ca unele zone de pe glob, cu climă favorabilă culturii de bumbac, să devină cele mai productive pe plan mondial. Astfel, India care la sfarşitul secolul XVIII deţinea supremaţia în producţia de bumbac, la începutul secolului al XIX-lea a fost depăşită de Statele Unite ale Americii.

Această inveţie de a produce textilele din bumbac aparţine englezilor şi ea a determinat o adevărata „revoluţie” în economia mondială, aducând după sine un întreg set de îmbunătăţiri mecanice prin care hainele s-au putut face mai repede, mai bine şi mai ieftin decât în oricare altă perioadă din istoria omenirii. Astfel că exportul de haine englezeşti a găsit pretutindeni în lume piaţă de desfacere.

Englezii şi-au valorificat foarte bine punctele tari pe care le-au deţinut de-a lungul istoriei şi anume transportul naval şi comerţul la distanţă, pe care le-au combinat cu producerea de haine ieftine din bumbac şi astfel au devenit cea mai puternică forţă economică a lumii.

Au mai existat state din Europa de Vest, precum şi S.U.A. care au imitat tehnologia englezească, însă au fost nevoie de decenii întregi pentru a-i ajunge din urmă.

Această evoluţie a economiei englezeşti a fost posibilă datorită faptului că întreprinderile particulare au fost considerate legale iar profiturile lor nu au fost reţinute din motive sociale. De asemenea, legile restrictive prin care se încerca oprirea la sat a ţăranilor săraci au fost desfiinţate, pentru a permite libera intrare în rândul forţei de muncă din fabrici.

Ca orice manifestare de pe acest pământ, după o fază de apariţie, „naştere”, urmează o fază de creştere, dezvoltare, apoi „vârful de formă”, apogeul şi în final o fază de descreştere, dispariţie, şi ciclul textil al erei industriale a luat naştere în jurul anilor 1760-1770, s-a dezvoltat între ani 1780-1790, a cunoscut apogeul în anii 1800-1810 şi a intrat în declin în 1820-1830.

Investiţiile excesive în industria textilă, alături de sporirea competiţiei, precum şi relativa saturaţie a pieţei, toate acestea au făcut ca producătorii mai puţin eficienţi să ajungă la faliment, lăsând mulţi muncitori şi mici proprietari de ţesătorii fără muncă.

Simpla observare a crizelor sociale produse în Anglia anilor 1820-1830 şi a celor de după un deceniu, din anii ,40, din alte centre textile ale Europei de Vest l-a determinat pe Karl Marx să-şi dezvolte teoriile despre modul în care va eşua capitalismul.

În pofida previziunilor lui Karl Marx progresul capitalismului nu a fost stopat de greutăţile mărite din economia de textile. A fost inventat imediat un alt produs de înaltă tehnologie şi anume şina de cale ferată. Aceasta a devenit, şi la propriu şi la figurat, motorul unei enorme etape de dezvoltare. Astfel apare cel de-al doilea ciclu al erei industriale.