Capitalul Uman în România

1. Introducere în studiul capitalului uman

Din punct de vedere economic, munca s-a dovedit a fi factorul activ şi determinant în cadrul procesului de producţie deoarece numai prin muncă sunt treziţi la viaţă şi ceilalţi factori de producţie, respectiv sunt folosiţi şi combinaţi după anumite reguli, corespunzător scopului final al producţiei. Evoluţia în timp a acestui factor de producţie a dat naştere la un nou concept economic: capitalul uman.

Lucrarea de faţă urmăreşte să explice conceptul de capital uman şi importanţa pe care educaţia şi starea de sănătate în cadrul acestuia. De asemenea, sunt prezentate şi legăturile dintre educaţie şi nivelul venitului, dar şi anumiţi indicatori economici de pe piaţa muncii.

2. Conceptul de capital uman

Care e reacţia la termenul de „capital uman“? Cel mai adesea: „Aaa, resurse umane!“. O percepţie doar parţial corectă. Este ceea ce am adunat în anii de şcoală, în anii de muncă sau chiar în „cei şapte ani de-acasă“! Este zestrea noastră de cunoştinţe, abilităţi şi sănătate. Suntem aşadar primii şi principalii responsabili de starea şi nivelul ei. Cu cât investim mai mult (timp, bani şi nu numai) în propriul capital, cu atât ne aşezăm mai sus pe treptele evoluţiei profesionale.

Capitalul uman include doua mari dimensiuni: educaţie (capital educaţional) şi stare de sănătate (capital biologic). În general, despre starea de sănătate se discută mai puţin, pentru că nu ne diferenţiem prea mult, din această perspectivă, de celelalte ţări europene. În schimb, ne diferenţiază educaţia. La rândul ei, aceasta are şi ea două componente: acoperirea cu diplome universitare şi abilităţile, calificările (cunoştinţe de calculator, limbi străine etc.) care ne ajută în munca de zi cu zi. Acestea din urmă se pot dobândi prin eforturi proprii sau prin contacte cu experţi în diverse domenii, finalizate cu câştiguri de cunoaştere.

3. Componentele capitalului uman

3.1. Starea de sănătate

Factorul uman trebuie privit ca unul ce include atât capacităţile mentale, cât şi cele fizice ale populaţiei.

La nivel agregat, numeroşi indicatori pot fi utilizaţi pentru a caracteriza starea de sănătate a

unui grup, comunităţi sau societăţi. Cei mai des întâlniţi în statisticile internaţionale sunt legaţi de speranţa de viaţă, mortalitatea pe grupe de vârstă, precum şi incidenţa unor boli, de regulă cele asociate cu sărăcia (tuberculoza) sau cu epidemiile contemporane (HIV/SIDA, SARS etc.). Economiile sărace implică o stare de sănătate proastă, care printr-un cerc vicios favorizează sărăcia.

În ceea ce priveşte partea fizică, România este în coada cozilor europene când vine vorba de speranţa de viaţă. La acest capitol e mai aproape de fostele state sovietice, decât de fostele tovarăşe europene de lagăr socialist. În România copiii au şanse de patru ori mai mari de a muri până la cinci ani şi se trăieşte cu zece ani mai puţin ca în vestul Europei.

3.2. Educaţia

Esenţială este componenta „educaţie“. Aceasta poate fi privită din numeroase unghiuri: cât de acoperit e un individ, un grup de indivizi sau o ţară cu diplome universitare şi cât de mult ştiu oamenii să facă, deci cât sunt de valoroase aceste diplome. Dacă ne uităm la România în context european, constatăm că nu stă prea bine nici în ceea ce priveşte ponderea populaţiei cu studii superioare în totalul numărului de locuitori nici în ceea ce priveşte ponderea studenţilor în grupa lor de vârstă. Altfel spus, suntem puţin educaţi şi investim puţin în educaţie.

PERSONALUL DIDACTIC PE NIVELURI DE EDUCAŢIE, ÎN ANUL ŞCOLAR (UNIVERSITAR) 2003 / 2004

ABSOLVENŢII PE NIVELURI DE EDUCAŢIE, IN ANUL ŞCOLAR (UNIVERSITAR) 2002 / 2003

Învăţământul universitar în lume a început să se generalizeze. Noile proiecte de legi de reglementare a spaţiului comun european al învăţământului superior spun că o să avem trei ani de facultate, apoi doi ani de master, urmaţi de doctorat. A apărut deja şi ideea de studii post doctorale. Practic, acestea din urmă devin ceea ce a fost doctoratul cândva, masteratul se generalizează, iar facultatea rămâne un soi de colegiu, ceva în plus peste liceu. Facultatea iţi dă o formare generalistă, aşa cum iţi dădea liceul cândva, cu o uşoară tentă de specializare în management. După absolvirea ei, poţi să fii asistent sau secretar. Abia dacă mergi la master începi să ştii ceva. E adevarat însă că nimeni nu-ţi garantează un post de manager direct de pe băncile facultăţii. Dacă noile reglementări din învăţământul românesc ne vor apropia de celelalte state europene din punct de vedere formal, rămâne de discutat problema calităţii, care suferă chiar începând de la bază. Învăţământul nostru general furnizează informaţie, dar nu furnizează abilităţi, adică măsura în care elevii sunt capabili să folosească informaţia. Această stare de lucruri se transmite şi la nivelul studenţilor. Dacă la asta se adaugă faptul că prea puţini fac studii superioare, rezultă un capital uman redus, în general, în România. Astfel se demolează mitul forţei de muncă româneşti ieftină şi bine calificată.