Capitalul Uman în România

Capitalul uman reprezintã stocul de cunostinte si experientã acumulate de oameni, pe care acestia le pot folosi în activiatea economicã. Practic, capitalul uman este constituit din: nivel de educatie, grad de culturã, experientã, traditii, obiceiuri etc. Resursele umane folosite în activitatea economicã, în producerea de bunuri si servicii, constituie factorul de productie denumit munca. Calitatea muncii este determinatã de elementele capitalului uman (nivel de calificare, gradul de culturã, experienta acumulatã etc.) si are efecte directe asupra eficientei muncii.

Rolul si particularitãtile resurselor umane în cadrul unei organizatii

Resursele umane joacã rolul cel mai important în cadrul unei organizatii, ele reprezentând, practic, organizatia. Societatea modernã se prezintã, dupã cum se poate constata, ca o retea de organizatii care apar, se dezvoltã sau dispar. În aceste conditii, oamenii reprezintã o resursã comunã si, totodatã, o resursã cheie, o resursã vitalã, de azi si de mâine, a tuturor organizatiilor, care asigurã supravietuirea, dezvoltarea si succesul competitional al acestora. Fãrã prezenta efectivã a oamenilor care stiu ce, când si cum trebuie fãcut, este imposibil ca organizatiile sã-si atingã obiectivele. În acest context, mentionãm faptul cã unii specialisti în domeniu (De Cenzo, A.David, P. Robbins) sugereazã nu numai anumite întrebãri referitoare la importanta resurselor umane, ci si rãspunsurile la acestea ca, de exemplu: „Ce este o organizatie, fãrã angajatii sãi? Nu este nimic în absenta resurselor umane, eventual, o multime de echipamente scumpe.” sau „Dacã am concedia angajatii diferitelor organizatii cu ce am mai rãmâne? Nu cu mare lucru.”

Organizatiile existã deoarece oamenii au capacitãti fizice si intelectuale, limitate, dar si capacitatea de a avea si dezvolta organizatii. Prin urmare, organizatiile implicã oameni si, în final, depind de efortul oamenilor. Existenta oricãrei organizatii este efortul uman, iar eficienta si eficacitatea acesteia sunt influentate, în mare mãsurã, de comportamentul oamenilor in organizatie. Deci, organizatiile existã deoarece oamenii lucreazã împreunã pentru realizarea obiectivelor organizationale, în vederea îndeplinirii propriilor lor obiective. Organizatiile sunt implicate în viata noastrã zilnicã si reprezintã o parte din existenta noastrã cotidianã, locul în care consumãm cea mai mare parte a timpului nostru.

Resursele umane reprezintã una din cele mai importante investitii ale unei organizatii, ale cãrei rezultate devin tot mai evidente în timp. Investitia în oameni s-a dovedit a fi calea cea mai sigurã de a garanta supravietuirea unei organizatii sau de a asigura competivitatea si viitorul acesteia, ceea ce i-a determinat pe Naisbitt si Aburdene sã afirme cã: „În noua societate informationalã, capitalul uman a înlocuit capitalul financiar, ca resursã strategicã”.

Resursele umane sunt unice în ceea ce priveste potentialul lor de crestere si dezvoltare, precum si capacitatea lor de a-si cunoaste si învinge propriile limite, pentru a face fatã noilor provocãri sau exigentelor actuale si de perspectivã.

Resursele umane reprezintã, dupã cum au reusit sã demonstreze Wright, McMahan si McWilliams, acele resurse ale firmei care îndeplinesc criteriile necesare pentru a putea fi considerate sursã principalã de asigurare a competivitãtii, deoarece resursele umane sunt: valoroase, rare, dificil de imitat si, relativ, de nîinlocuit. Toate celelalte resurse ale organizatiei sunt importante si folositoare, însã resursele umane si managementul lor sunt foarte importante si foarte valoroase în confruntarea cu necunoscutul. În acelasi sens, dupã cum afirmã George T. Milkovich si John W. Boudreau, „desi instalttiile tehnice, echipamentul tehnologic sau capitalul financiar sunt importante, resursele umane sunt , în mod particular, foarte importante”.