Capitalismul Antreprenorial

1.Antreprenoriatul

“Antreprenorul reprezintă orice entitate, nouă sau deja existentă, care oferă un produs sau un serviciu nou, ori care dezvoltă şi aplică metode noi pentru a produce şi a distribui bunurile şi serviciile deja existente la un preţ mai mic.”(William Baumol)

Peter Drucker preciza că “nu orice mică afacere este antreprenorială sau reprezintă un caz de antreprenoriat”.

Joshep Schumpeter a inventat expresia “distrugere creativă”, încercînd să explice procesul antreprenorial în care antreprenorul răstoarnă şi dezorganizează.

Drucker parafrazează expresia lui Schumpeter:”Dezechilibrul dinamic cauzat de antreprenorul inovator, mai degrabă decît echilibrul şi optimizarea, reprezintă “regula”unei economii prospere şi realitatea centrală a teoriei şi practicii economice”. “Antreprenorul inovează. Inovaţia este instrumentul specific antreprenoriatului”.

În tagma antreprenorilor “inovatori” nu putem include grupul antreprenorilor “mimetici”-cei care produc ori vînd un anumit bun sau serviciu deja disponibil din alte surse. Deşi antreprenoriatul mimetic are un rol important în majoritatea economiilor, dacă suntem interesaţi de creşterea economică, cel care contează este antreprenorul inovator.

Deoarece am menţionat faptul că antreprenorii au un rol important în economie voi enumera cîteva caracteristici ale antreprenorilor:

• Determinare şi perseverenţǎ: Determinarea puternicǎ şi perseverenţa pot face un antreprenor sǎ facǎ faţǎ oricǎror greutǎţi pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile şi chiar pot compensa lipsa de experienţǎ şi de îndemânare a personalului angajat.

• Dorinţa de a câştiga: Antreprenorii examineazǎ o situaţie, determinǎ cum îşi pot mǎri şansele de câştig.

• Cǎutarea feedback-ului: Antreprenorii eficienţi sunt adesea descrişi ca având capacitatea de a învǎţa repede şi dorinţa puternicǎ de a şti cât de bine se descurcǎ şi cum îşi pot îmbunǎtaţi rezultatele. Feedback-ul este important deoarece antreprenorul este dispus sǎ înveţe din greseli şi din experienţele anterioare.

• Rezolvarea problemelor persistente: Antreprenorii nu sunt intimidaţi de situaţii dificile. Încrederea în sine şi optimismul general îl fac sǎ vadǎ imposibilul ca pe ceva ce doar necesitǎ mai mult timp pentru a fi rezolvat. Problemele simple îl plictisesc, antreprenorii sunt extrem de persistenţi însǎ sunt realişti în a aprecia ceea ce pot şi ceea ce nu pot sǎ facǎ şi unde au nevoie de ajutor pentru rezolvarea unor probleme dificile, dar de neevitat.

• Iniţiativǎ şi responsabilitate: Antreprenorii au fost întotdeauna consideraţi persoane independente, ei cautǎ şi preiau iniţiativa, se pun în situaţii în care sunt personal rǎspunzǎtori pentru succesul sau eşecul întregii operaţiuni. Le place sǎ se implice în probleme în care impactul lor personal sǎ poatǎ fi mǎsurat.

• Orientare spre oportunitǎţi: Un lucru care îi diferenţiazǎ clar pe antreprenori este concentrarea spre oportunitate mai mult decât spre resurse, structurǎ sau strategie. Când se hotǎrǎsc sǎ întreprindǎ o acţiune o fac într-un mod calculat, încearcǎ sǎ facǎ totul pentru a obţine cât mai multe şanse de câştig, dar evitǎ sǎ-şi asume riscuri ce nu sunt necesare.

• Toleranţǎ pentru eşec: Antreprenorii folosesc eşecul ca pe o experienţǎ din care pot învǎţa ceva. Cei mai eficienţi antreprenori sunt cei care se aşteaptǎ la dificultǎţi şi nu sunt dezamǎgiţi, descurajaţi sau deprimaţi de un eşec.

• Încredere în sine şi optimism: Deşi antreprenorii întâmpinǎ adesea obstacole majore încrederea în abilitǎţile personale îi determinǎ sǎ le depǎşeascǎ şi îi face pe ceilalţi sǎ-şi menţinǎ propriul optimism.

• Realizarea de viziuni: Antreprenorii ştiu unde vor sǎ ajungǎ. Ei au o viziune sau concept despre ceea ce vor sǎ fie firma lor. De exemplu, Steve Jobs de la Apple Computers doreşte ca firma sa sǎ producǎ microcomputere ce pot fi folosite de oricine, de la copiii din şcoli pânǎ la oamenii de afaceri. Nu toţi antreprenorii au viziuni predeterminate pentru firmele lor, unii îşi dezvoltǎ viziunea în timp, conştientizând ce este firma şi ce poate ajunge.

• Creativitatea şi spiritul de inovaţie: Creativitatea a fost privitǎ timp îndelungat ca ceva genetic, cu care te naşti şi nu o poţi dobândi. Una dintre teoriile celebre apǎrute spre sfârşitul secolului al-XX lea afirmǎ cǎ aceasta poate fi învǎţatǎ.

• Independenţa: Frustrarea în faţa sistemelor birocratice, împreunǎ cu dorinţa de a face o „diferenţa” îi face pe antreprenori nişte persoane foarte independente care doresc sǎ facǎ lucrurile în felul lor. Totuşi antreprenorii nu iau toate deciziile, ci doresc ca autoritatea sǎ le ia pe cele importante.

• Lucrul în echipǎ: Dorinţa de independenţǎ şi autonomie nu îl opreşte pe antreprenor sǎ doreascǎ lucrul în echipǎ. De fapt în timp ce antreprenorul ştie clar unde se aflǎ firma (sau unde ar dori sǎ se afle) personalul se ocupǎ de activitǎţile de „zi cu zi” din firmǎ.

• Abilitǎţi manageriale: Aceasta nu reprezintǎ o caracteristicǎ absolut necesarǎ a antreprenorilor însǎ este important de ştiut cǎ un antreprenor de succes are nevoie şi de acest tip de cunoaştere.

Antreprenorul este un actor principal şi un simbol al economiei de piaţǎ. Rolurile şi contribuţia antreprenorilor se amplificǎ substanţial, simultan cu manifestarea lor pe plan calitativ superior, ceea ce se reflectǎ în revoluţia antreprenorialǎ actuală.

2.Capitalismul

Capitalismul este un sistem economic care se distinge prin proprietatea privată asupra factorilor de producţie precum şi prin producţia pentru o piaţă care stabileşte preţurile. Capitalismul presupune organizarea economiei bazată pe: propritate privată si libertatea producţiei şi a comerţului având ca scop obţinerea profitului.

Forma pe care o ia capitalismul într-o ţara are consecinţă asupra creşterii economice, de aceea formele de capitalism nu pot face parte dintr-o singură categorie. În cartea “Capitalismul bun, capitalismul rău şi economia dezvoltării şi a prosperităţii” (William Baumol, Robert Litan, Carl Schramm) ni se propune o clasificare a economiilor diverselor ţări capitaliste în patru categorii:

1. Capitalismul administrat de stat, în care guvernul încearcă să ghideze piaţa, cel mai adesea prin susţinerea în special a acelor industrii de la care se aşteaptă să devină “învingătoare”.

2. Capitalismul oligarhic, în care puterea şi bogaţia sunt deţinute de un grup restrîns de indivizi şi familii.

3. Capitalismul firmelor mari, în care cele mai semnificative activităţi economice sunt realizate de firmele gigantic, consacrate.

4. Capitalismul antreprenorial, în care rolul cel mai important îl au firmele mici, inovatoare.