Bursa din Germania

Referat
8.7/10 (3 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 3364
Mărime: 255.37KB (arhivat)
Publicat de: Jan Dumitrascu
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ion Corbu
Evolutia si dezvoltarea bursei de valori din germania. Principalii indici bursieri (DAX, FAX)

Extras din referat

Prima bursă de mărfuri a fost deschisă la Frankfurt în 1402, iar obligaţiunile fac obiect al comerţului de bursă din secolul următor. Primele acţiuni negociate la Frankfurt au fost cele ale Băncii Naţionale a Austriei, în 1820. Frakfurt ocupa, în secolul al XVIII-lea un loc important în materie de arbitraj internaţional şi de plasament de emisiuni străine. La începutul secolului al XX-lea tranzacţiile au fost concentrate la Bursa din Berlin, apoi, după cel de-al doilea război mondial, prima bursă care începe să funcţioneze din nou, în septembrie 1945, este Bursa din Frankfurt.

În prezent, există 8 burse germane: Frankfurt, Bremen, Hamburg, Berlin, Düsseldorf, Hanovra, München şi Stuttgart. Împreună, ele ocupă locul doi în Europa, în urma Bursei londoneze. Cele mai importante sunt cele de la Frankfurt, care realizează circa 2/3 din tranzacţii şi Düsseldorf, care este a doua piaţă europeană, în ceea ce priveşte capitalizarea bursieră. Împreună, ele realizează 90% din tranzacţii.

Tranzacţionarea cu trate a apărut în Frankfurt în 1585. La sfârşitul sec. XVIII se tranzacţionau regulat obligaţiuni şi cambii simple. Prima cotare a acţiunilor a avut loc în 1820.

În 1979, Bursei de Valori de la Frankfurt îi reveneau 46% din volumul de tranzacţionare bursier, iar celei de la Düsseldorf o cotă de 34%. În anii ’90, Bursa de Valori de la Frankfurt a început să deţină o poziţie dominantă. Bursei de Valori de la Frankfurt (Frankfurter Wertpapierbörse) îi revin 75% din operaţiunile cu acţiuni şi 74% din operaţiunile cu obligaţiuni.

Structura organizatorică a Bursei de Valori de la Frankfurt este specifică şi nu are analogie în lume. În varianta actuală funcţionează de la 1 ianuarie 1993. Conform legislaţiei germane, bursa de valori este o instituţie de drept public – organizaţie necomercială. După statut, Bursa de Valori de la Frankfurt este organizaţie cvasipublică, în trecut fiind subordonată Curţii de Industrie şi Comerţ. După reorganizarea din 1992 şi până în prezent, ea este subordonată „Deutsche Börse A.G“. Formal, Bursa de Valori de la Frankfurt şi Deutsche Börse A.G. sunt instituţii distincte, iar efectiv – un tot întreg. Deutsche Börse A.G. este o societate pe acţiuni de tip deschis, 81% din acţiuni aparţin băncilor, 10% – burselor regionale, 9% aparţin maklerilor.

Bursa Germană coordonează activitatea Bursei de Valori de la Frankfurt şi Bursei Germane a Contractelor la Termen (Deutsche Terminbörse – D.T.B.); entităţile bursiere derivate sunt: Depozitarul Central – Uniunea de Casă germană (Deutsche Kassenverein AG), sistemul de informare (Deutsche Werpapierdaten-Zentrale Gmbh) şi Societatea privind Dezvoltarea Burselor de Valori şi Pieţelor Financiare a Ţărilor Europei Centrale şi de Est.

În cadrul modernizării accelerate a pieţelor financiare germane, intervenită după 1990, a devenit

un imperativ să se creeze o autoritate tutelară, demnă de o mare piaţă financiară. Presate, de asemenea, de cerinţa Directivei europene asupra serviciilor de investiţii, autorităţile au pus în funcţiune, la 1 ianuarie 1995, un organism de supraveghere a pieţelor bursiere, Bundesaufsichtsamt für den Wertpapierhandel (BAWe).

Structura organizatorică a Deutsche Börse AG

La rândul său, Deutsche Kassenverein AG îi aparţin 100% din capitalul organizaţiei de clearing şi decontare privind hârtiile de valoare ale emitenţilor străini (Deutsche Auslandskassenverein AG). Toate tranzacţiile ce se efectuează la bursele germane se lichidează prin intermediul sistemei de decontare şi depozitare a Deutsche Börse AG.

Conducerea bursei este asigurată de Consiliul Directorilor în număr de 19 – 22 persoane numite pe termen de 3 ani. Membrii Consiliului sunt reprezentaţii burselor, maklerilor, companiilor de asigurări, emitenţilor şi investitorilor. În componenţa bursei mai intră Consiliul privind Listing-ul, Arbitrajul Bursier, şi Curtea Maklerilor de Curs (Kurmaklerkammer). Membrii bursei se clasifică în 3 categorii: bănci, maklerii oficiali (Kurmakler) şi maklerii liberi (Freimakler). Companiile străine investiţionale sunt distribuite în categoria instituţiilor financiare (bănci). Membrii Deutsche Börse AG sunt în număr de 137 (68 autohtoni şi 69 străini). Numărul total al persoanelor ce au acces în incinta bursei sunt 1136 din partea băncilor, 42 – makleri oficiali şi 104 makleri liberi.

Până în 1992, supravegherea pieţei bursiere germane era descentralizată şi era efectuată de organele speciale ale landurilor. Odată cu aprobarea Legii privind Operaţiile cu Hârtiile de Valoare a fost creată Comisia privind Hârtiile de Valoare (Bundesamt fur das Wertpapieren) care a preluat supravegherea pieţei la nivel federal.

Deoarece principalii participanţi profesionişti ai pieţei de capital sunt băncile, un rol important în supravegherea pieţei o are banca centrală – Banca Federală Germană, precum şi Curtea Federală de Supraveghere a Băncilor (Bundesaufsichtsamt fur sa Kreditwesen) cu sediul la Berlin. Legislaţia germană, ca şi legislaţia altor ţări europene, presupune participarea muncitorilor la gestiunea societăţilor pe acţiuni. În Germania în societăţile cu un număr de angajaţi mai mare de 2000, comisia de supravegherea este constituită din 50% muncitori şi 50% acţionari. În societăţile cu număr de 500 persoane, 30% din consiliul de supraveghere trebuie să constituie muncitorii.

2.Produsele Bursei din Germania

-Acţiuni şi titluri mobiliare

Societăţile pe acţiuni din Germania emit două tipuri de acţiuni: ordinare(simple) şi preferenţiale (privilegiate). Legislaţia germană permite emisiunea acţiunilor privilegiate cu şi fără drept de vot, însă , neapărat trebuie să acorde facilităţi prioritare în cazul distribuirii de dividende şi trebuie să fie cumulative. Se permite emisiunea acţiunilor fără drept de vot în cuantumul ce nu depăşeşte suma valorii nominale a acţiunilor celorlalte clase. Societăţile pe acţiuni germane apelează la formarea capitalului statutar prin emisiune de acţiuni privilegiate pentru deţinerea controlului de către proprietari. Acţiunilor privilegiate le revin 10 – 20% din volumul acţiunilor tranzacţionate la bursele germane. Valoarea nominală a acţiunilor este de 25 euro (foarte rar 50 euro) şi sunt la purtător.

Drepturile acţionarilor sunt reflectate în Legea privind Societăţile pe Acţiuni, unde sunt specificate dreptul acţionarilor la accesul de informaţie. Toate societăţile pe acţiuni sunt obligate anual să publice dări de seamă care includ: contul de profit şi pierderi, bilanţul, descrierea activităţii din anul de gestiune, expertiza unei companii de audit şi oferta Consiliului Directorilor privind posibilitatea repartizării dividendelor. Toate dările de seamă trebuie vizate de auditori şi aprobate la Adunarea Generală a Acţionarilor.

Preview document

Bursa din Germania - Pagina 1
Bursa din Germania - Pagina 2
Bursa din Germania - Pagina 3
Bursa din Germania - Pagina 4
Bursa din Germania - Pagina 5
Bursa din Germania - Pagina 6
Bursa din Germania - Pagina 7
Bursa din Germania - Pagina 8
Bursa din Germania - Pagina 9
Bursa din Germania - Pagina 10
Bursa din Germania - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Bursa din Germania.doc

Alții au mai descărcat și

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

Burse de valori internaționale

1. Acţiunile corporaţiilor În SUA nu există o lege unică federală în care ar fi dată caracteristica acţiunilor şi a drepturilor ce le oferă şi...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Evaluarea și Cotarea Acțiunilor la Bursă

CAPITOLUL I PIAŢA BURSIERĂ – PARTE INTEGRANTĂ A PIEŢEI DE CAPITAL 1. Caracteristici ale pieţei de capital Sunt greu de imaginat astăzi...

Impactul Publicității în Alegerea Ofertelor Companiei Orange

Comunicarea este cea care face posibilă coexistenta oamenilor. Desfăşurarea vieţii într-o comnunitate implică automat o comunicare între membrii...

Piețele de capital din Europa Continentală

I. Evoluția istorică a principalelor Burse de Valori din Europa Evoluția istorică comună a burselor din Europa a avut drept consecință un ansamblu...

Internaționalizare Orange

CAPITOLUL 1 – Descrierea France Télécom 1.1 Istoric France Télécom este una dintre cele mai mari companii de telecomunicații din lume, având...

Organizarea și funcționarea pieței financiare din Frankfurt

1. Piața financiară din Frankfurt Pieţele financiare internaţionale asigură mobilizarea şi redistribuirea capitalurilor disponibile la nivel...

Organizarea și funcționarea pieței financiare din Frankfurt

Introducere Rolul piețelor financiare internaționale este de a redistribui și organiza, la nivel mondial, capitalurile disponibile, de a...

Organizarea și funcționarea pieței financiare din Frankfurt

Capitolul 1. PIAȚA FINANCIARĂ DIN FRANKFURT Scurtă prezentare Piețele financiare externe asigură mobilizarea și repartizarea capitalurilor...

Piețe de capital - bursele europene

GENERALITĂȚI 1. Ce este bursa? Bursa este o componentă de bază a pieţei de capital. Ea este definită ca fiind instituţia oficială, privată sau de...

Ai nevoie de altceva?