Asigurarile reprezinta un element esential al mecanismului economiei de piata, contribuie la dezvoltarea economica a tarii si la extinderea relatiilor economice externe. Oricine are nevoie de protectie, indiferent daca ne gandim la persoane fizice sau persoane juridice. In timpul unei vieti intregi se acumuleaza o serie de bunuri, de valori, agonisite cu multa truda, care pot disparea intr-o clipa in urma unui incendiu, a unui cutremur, a unui furt sau unui alt motiv. Pierderea financiara rezultata nu poate fi compensata pe alta cale decat prin asigurare. In acelasi timp, integritatea fizica, sanatatea, capacitatea de munca pot fi si ele afectate, ducand la imposibilitatea desfasurarii unei activitati, deci lipsa unui venit. Ca persoane juridice, nevoile de asigurare sunt asemanatoare cu cele ale persoanelor fizice, privind asigurarile de bunuri, pierdere a profitului, credite, dar ele se manifesta si ca urmare a raspunderii pe care persoana juridica o are fata de angajatii sai. In tarile dezvoltate, asigurarile reprezinta o parte a educatiei, a traditiei si chiar a vietii, in timp ce in Romania, in prezent, suntem departe de a putea vorbi de o educatie la nivelul intregii populatii in acest domeniu. Constientizarea si manifestarea nevoii de protectie a oricarui om, ca si decizia de a cumpara o asigurare, ca demers individual si facultativ, sunt determinate in mare masura de factori obiectivi - economici, financiari, sociali, familiali, educationali, - si factori subiectivi - experientele anterioare, cunoasterea avantajelor si protectiei oferite de asigurare. In acelasi timp, toate aceste avantaje nu depind numai de asiguratorii priviti individual, ci si de existenta unei piete sanatoase a asigurarilor, de reglementari stricte care sa nu permita functionarea unor societati neprofesionale, ale caror esecuri afecteaza increderea clientilor si performantele intregii piete. Se observa ca in acest secol asigurarile, dependente in mod direct de viata economica, de productia de bunuri mobile si imobile, de comertul international, de fluxurile de bunuri, valori si oameni, au inregistrat o tendinta vizibila de crestere, fapt ce a influentat pozitiv si evolutia reasigurarilor. Astfel, asigurarile si reasigurarile joaca un rol important in dezvoltarea comertului international si a serviciilor financiare si detin o pozitie cheie in viata industriala si comerciala a lumii. Abordari teoretice ale asigurarilor, notiuni generale Asigurarea propriu-zisa, in forma cea mai simpla, clasica, dar si cea mai intalnita in practica, consta in protectia financiara pentru pierderi cauzate de o gama larga si variata de riscuri. Asigurarea este intelegerea (contract) prin care una din parti, numita Asigurator, se obliga in schimbul unei sume de bani, denumita prima de asigurare, sa despagubeasca pe cealalta parte, denumita Asigurat, pentru daunele si/sau pierderile pe care acesta din urma le-ar suferi din cauza unui risc acoperit de asigurare. Raporturile de asigurare se nasc dintr-un contract, din acordul de vointa liber exprimat a doua parti: Asiguratorul si Asiguratul, din care rezulta drepturi si obligatii reciproce. Pentru aceasta protectie, asiguratul plateste asiguratorului o suma de bani numita prima de asigurare. Astfel, protectia riscului se constituie intr-o marfa specifica (un serviciu), care se vinde si se cumpara ca orice alta marfa pe o piata specifica, numita " piata asigurarilor", parte a pietei serviciilor financiare. In literatura de specialitate se intalnesc abordari si modalitati de exprimare diferite prin care se defineste acelasi lucru. Unii autori considera ca asigurarile pot fi privite din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care exista mai multe definitii. John Downes si Jordan Elliot Goodman, in " Dictionary of Finance and Investment Terms", definesc asigurarea ca fiind " sistemul prin care persoane fizice sau juridice, constiente de riscurile posibile, platesc prime de asigurare unei companii de asigurari care ramburseaza sumele corespunzatoare in caz de dauna. Asiguratorul profita prin investirea primelor pe care le primeste...Intr-un sens mai larg, asigurarea transfera riscul de la o persoana la un grup care poate mai usor sa plateasca pagubele". Se considera in unele lucrari, ca asigurarea poate fi definita din doua puncte de vedere: 1. Ca persoana (fizica sau juridica) in calitate de asigurat, asigurarea poate fi privita si ca "finantare" a unei pierderi, in conditiile in care, fondurile vor fi disponibile pentru a acoperi consecintele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura continuitatea activitatii sau supravietuirea afacerii asiguratului in cazul pierderii produse. 2. Ca un mijloc prin care riscurile pentru doua sau mai multe persoane (sau firme) se combina prin contributii prezente la un fond din care se platesc despagubirile pentru daunele suferite de unii dintre ei. Datorita faptului ca asigurarea se bazeaza pe transferul riscului de la un individ catre o comunitate de indivizi, pentru acoperirea pagubei suferite de unul din ei, ceilalti indivizi contribuie cu sume mici.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).