Antreprenoriat

Nu există o definiţie clară a conceptului de întreprinzător, definiţia conceptului şi rolul atribuit întreprinzătorului în literatura de specialitate cunoscând o schimbare frecventă de-a lungul timpului. Din această cauză, cercetătorii au sarcina de a defini noţiunea de întreprinzător (Bygrave, Hofer,1991).

În viziunea lui Casson (1982) esenţa antreprenoriatului constă în percepţiile diferite privind mediul. În concepţia noastră, naşterea unei firme poate fi considerată una dintre fazele activităţii antreprenoriale, însă nu poate fi considerată punctul de plecare sau rezultatul final al acesteia. Existenţa, descoperirea oportunităţilor antreprenoriale şi decizia de a le exploata sunt considerate a fi punctul de plecare al activităţii antreprenoriale (Shane, Venkataraman, 2000).

Firma sau intreprinderea, în sensul cel mai general, este o formă de organizare umană autonomă, dispunând de resurse materiale, umane şi financiare pe care le combină pe baza unor criterii de optim în scopul producerii de bunuri şi/sau servicii destinate a fi vândute pe piaţă pentru a obţine un profit.

Datorită naturii şi specificităţii bunurilor şi serviciilor produse, întreprinderile aparţin unor ramuri anumite de activitate. Firmele sunt agenţi economici creaţi de om şi dotaţi cu o funcţie productivă specializată, obiectul sau scopul activităţii lor fiind obţinerea de profit din vânzarea produselor sau serviciilor.

Firmele se organizează şi îşi desfăşoară activitatea în diferite domenii: industrie, construcţii, agricultură, transporturi, telecomunicaţii, comerţ, sectorul social-cultural etc. Un rol hotărâtor pentru avuţia unei naţiuni îl au firmele producatoare de bunuri şi servicii în sfera producţiei materiale.

Înfiinţarea firmei, deci a afacerii, nu reprezintă finalizarea procesului intreprenorial, ci, în fapt, începutul derulării sale efective. Cu alte cuvinte, odată firma constituită, afacerea începe să funcţioneze, întreprinzătorul cumpără, produce, vinde etc. produse şi servicii. Pentru ca aceste activităţi să se desfasoare în condiţii normale, concretizându-se în produse şi servicii de calitate bună, în condiţiile unor cheltuieli reduse cu materii prime, echipamente, salariaţi etc. şi ale obţinerii de profit, este necesar ca firma să fie condusă sau manageriată adecvat.

Managementul afacerii constă în ansamblul deciziilor, comportamentelor şi acţiunilor cadrelor de conducere (managerilor), prin care se stabilesc obiectivele afacerii, resursele şi procesele de muncă necesare realizării lor şi executanţii acestora, prin care se determină personalul să le realizeze, folosind anumite metode şi tehnici, în vederea asigurării obţinerii profitului avut în vedere.

În esenţa sa managementul înseamnă a dirija alte persoane şi a le face să te urmeze, participând la stabilirea şi realizarea obiectivelor firmei. Conţinutul principal al managementului sunt relaţiile cu alte persoane, prin care se exercită cinci funcţii esenţiale.

Funcţiile managementului:

1. Previziunea, prin care se stabilesc obiectivele firmei (afacerii), precum şi principalele resurse necesare realizării lor; ea se concretizează în:

- planuri;

- programe de activitate.

Previziunea răspunde la întrebările: ce trebuie şi ce poate fi realizat în cadrul firmei?

2. Organizarea constă în stabilirea proceselor de muncă şi a executanţilor acestora, în vederea realizării obiectivelor; ea se concretizează în structura organizatorică şi în sistemul informaţional al firmei. Organizarea răspunde la întrebările: cine şi cum contribuie la realizarea obiectivelor?

3. Coordonarea armonizează deciziile şi acţiunile personalului firmei în cadrul previziunilor şi organizării stabilite anterior. Se realizează prin şedinte şi discuţii directe între manageri şi executanţi. Coordonarea răspunde la întrebarea: cum se armonizează aspectele de detaliu ale muncii salariaţilor?

4. Antrenarea constă în determinarea salariaţilor să realizeze obiectivele previzionate, apelând la recompense şi sancţiuni. Antrenarea răspunde la întrebarea: de ce salariaţii participă la realizarea obiectivelor firmei?

5. Controlul şi evaluarea compară realizările personalului cu obiectivele, evidenţiind abaterile, în vederea eliminării deficientelor. Controlul şi evaluarea răspund la întrebarea: cu ce rezultate s-a finalizat munca salariaţilor?

Principalul instrument prin care se realizează managementul este decizia, care constă în stabilirea unui obiectiv şi a acţiunii de urmat, în vederea realizării unui obiectiv.

Calitatea deciziilor determină în mare măsură calitatea managementului unei afaceri, reflectată în modul de funcţionare a firmei şi în rezultatele economice obţinute.

De aceea, este esenţial ca întreprinzătorul şi managerii din firmă să dispună de capacitatea de a adopta decizii bune, să deţină cunoştinţe manageriale, economice, tehnice şi juridice, să depuna eforturi deosebite în analiza elementelor implicate şi – pe această bază – să formuleze decizii eficace.

Persoanele care conduc o afacere - întreprinzători sau manageri - este necesar să aibă talentul de a o conduce. Se ştie că nu orice persoană poate să cânte sau să picteze bine - talentul în domeniile respective este absolut necesar. O situaţie similară se manifestă şi în management: pentru ca o persoană să poată să conducă eficace, trebuie să posede talent managerial. Sunt persoane foarte inteligente - ingineri, economişti sau jurişti de excepţie -, dar care nu sunt buni manageri pentru că le lipseşte talentul respectiv.

SWOT reprezintă acronimul pentru cuvintele englezeşti „Strengthts” (Forţe, Puncte forte), „Weaknesses” (Slăbiciuni, Puncte slabe), „Opportunities” (Oportunităţi, Şanse) şi „Threats” (Ameninţări). Primele două privesc firma şi reflectă situaţia acesteia, iar următoarele două privesc mediul şi oglindesc impactul acestuia asupra activităţii firmei.

Punctele forte ale firmei sunt caracteristici sau competenţe distinctive pe care această le posedă la un nivel superior în comparaţie cu alte firme, îndeosebi concurente, ceea ce îi asigură un anumit avantaj în faţă lor. Altfel prezentat, punctele forte, reprezintă activităţi pe care firmă le realizează mai bine decât firmele concurente, sau resurse pe care le posedă şi care depăşesc pe cele ale altor firme.

Punctele slabe ale firmei sunt caracteristici ale acesteia care îi determină un nivel de performanţe inferior celor ale firmelor concurente. Punctele slabe reprezintă activităţi pe care firma nu le realizează la nivelul propriu celorlalte firme concurente sau resurse de care are nevoie dar nu le posedă.