Analiza Sistemului Bancar din Turcia

Activitatea bancară din Turcia a început în 1800 prin apariţia cămătarilor şi a bancherilor Galata, minorităţi etnice din Istanbul, care desfăşurau toate activităţile cvasi-bancare din acea perioadă. După Războiul Crimeei, situaţia financiară a Imperiului Otoman s-a deteriorat, acesta având nevoie de sprijin financiar extern acordat de reprezentanţii mai multor bănci străine care au venit la Istanbul cu scopul de a extinde creditele acordate Imperiului la rate ale dobânzii ridicate. În urma acestor schimbări, în 1856 a fost înfiinţată Banca Otomană (Otoman Bank), cu sediul la Londra şi a servit ca Bancă Centrală până în 1930.

În prima jumătate a secolului 19, în urma adoptării modelelor occidentale în privinţa comerţului şi a finanţelor, băncile străine şi-au început activitatea în Imperiul Otoman. În această perioadă, nu era suficient capital pentru a fonda un sistem bancar naţional şi nimeni nu putea menţiona de existenţa băncilor ca o sursă de capital. Această situaţie a fost mult mai dăunătoare pentru agricultori, deoarece nu aveau o structură instituţională financiară şi erau nevoiţi să se împrumute de la cămătari care practicau rate ale dobânzii foarte ridicate. În aceeaşi perioadă, Iugoslavia aparţinea Imperiului Otoman, iar guvernatorul provinciei Nis, Mithat Paşa (1822-1884) a început să ia primele măsuri pentru depăşirea acestor dificultăţi, în 1863 realizând reorganizarea fondurilor patriei, care a devenit o lege intitulată „Regulamentele fondurilor de la 1867”. Fondurile patriei a fost prima instituţie financiară de stat ce viza agricultura.

Aşadar, având în vedere că economia Turciei înainte de 1980 a fost o economie planificată, agenţiile de stat, şi anume Organizaţia Planificării de Stat a jucat un rol foarte important în economie, prin prisma stabilirii unor strategii naţionale prin intermediul planurilor de dezvoltare economică şi a deciziilor economice. În această perioadă, pieţele financiare au fost mici, iar instituţiile financiare au fost slab exploatate, nefiind supuse unor norme bancare şi concursuri internaţionale.

În 1980, în urma Deciziilor de la 24 ianuarie, s-au adoptat politici ce vizau creşterea economică bazată pe promovarea exportului şi a reformelor structurale, inclusiv pe dereglementarea şi liberalizarea pieţelor financiare. Prin aplicarea acestui program, economia Turciei s-a schimbat substanţial, fiind înlăturat controlul preţurilor şi punându-se accent pe abordarea unei pieţe libere. Fireşte, programul a avut impact şi asupra sectorului financiar , prin aplicarea reformelor la nivelul acestuia instituindu-se o creştere şi o îmbunătăţire a serviciilor bancare. Sectorul bancar din Turcia a suferit şi o transformare structurală, datorită eliminării politicilor de credit direcţionat, liberalizării depozitelor şi a ratelor dobânzii, prin adoptarea politicilor liberale a cursului de schimb, precum şi datorită adoptării unor reglementări internaţionale ce promovau cele mai bune servicii bancare. Ca rezultat al aplicării acestui program, după 1980, sectorul bancar turc a cunoscut o extindere semnificativă reflectându-se în creşterea numărului de bănci, ocuparea forţei de muncă în acest sector, diversificarea serviciilor şi a infrastructurii tehnologice.

În urma reformelor, băncile locale şi-au modernizat operaţiunile prin trecerea de la metode manuale la sisteme complet automatizate, iar personalul foarte bine pregătit a ajutat la extinderea domeniului de aplicare al serviciilor profesionale dincolo de pieţele tradiţionale, de asemenea băncile comerciale au adoptat proiecte de informatizare şi automatizare în scopul creşterii vitezei , calităţii şi eficienţei serviciilor bancare. În anul 1990, băncile turceşti au investit masiv în prelucrarea pe calculator şi sisteme de transmisie de date, ceea ce a dus la apariţia băncilor electronice.

În ultimul deceniu, sectorul bancar turc a făcut progrese în ceea ce priveşte infrastructura tehnologică, datorate creşterii ATM-urilor, utilizării serviciilor bancare on-line, utilizarea Transferului Electronic al Fondurilor şi a sistemelor SWIFT.

O altă caracteristică a sistemului bancar turc este creşterea rapidă a clienţilor bancari, ce derivă din calitatea şi dezvoltării serviciilor bancare.

Marimea totalului activelor sectorului financiar, si-a mentinut cresterea in 2009, a crescut cu 14% comparativ cu sfarsitul anului precedent si ajungand la 944 miliarde TL pana la sfarsitul anului 2009. 88,4% din activele sectorului financiar apartin bancilor. Sectorul bancar al Turciei este format din banci de depozit, banci de dezvoltare si de investitii, banci de participare care opereaza in concordanta cu profiturile/pierderile principiilor de partajare.

Pana la sfarsitul anului 2009, marimea activelor sectorului bancar a crescut cu 6,9% in termini reali comparative cu sfarsitul anului precedent, ajungand la 834 miliarde TL, crescand cu 16,5% ajungand la 561 miliarde USD. In timp ce in termeni nominali a crescut cu 3,2% comparativ cu sfasitul anului 2009 cand a scazut cu 0,7% in termeni reali de la 861 miliarde TL in martie 2010 si 568 miliarde USD cu o crestere de 1,3%.

Pentru a caracteriza si evalua sistemul bancar al Turciei voi prezenta o serie de indicatori care au rolul de a exprima: gradul de patrundere geografica si demografica a produselor si serviciilor bancare, marimea sistemului bancar, gradul de intermediere bancara, competitia si competitivitatea sistemului bancar, eficienta si productivitatea etc.

1. Indicatori care exprima gradul de patrundere geografica si demografica a produselor si serviciilor bancare.

a. Numarul de banci pe suprafata de 1000 km2

Numarul de banci pe suprafata de 1000 km2= 8835*1000/780580 = 11, 31 in 2008

Numarul de banci pe suprafata de 1000 km2 = 8896*1000/780580 = 11,39 in 2009

Numarul de sucursale a continuat să crească într-un ritm mai lent în 2009. Numărul total de sucursale a crescut cu 677 fata de anul 2008 ajungand la 8851 la sfârşitul anului 2009. Numărul de sucursale a crescut cu 42 la băncile de depozit de stat, cu 19 la băncile de depozit aflate în proprietate privată şi cu 3 la bancile de dezvoltarea şi de investiţii, comparativ cu decembrie 2008. Pe de altă parte, numărul de sucursale ale băncilor străine a scăzut cu 3 .

b. Numarul de sucursale la 100.000 locuitori

Numarul de sucursale la 100.000 locuitori = 8.835*100.000/71.517.100= 12,35 in 2008.

Numarul de sucursale la 100000 locuitori = 8896*100.000/72.561.312=12,25 in 2009.

Numarul de sucursale la 100.000 de locuitori a scazut cu 0,1 in 2009 fata de 2008 datorita cresterii populatiei cu 1.044.212 locuitori.