Ajutorul de stat

Ne punem întrebarea: de ce a fost necesar ca România să creeze un

cadru legislativ şi instituţional complex, care să asigure desfăşurarea în condiţii normale a relaţiilor concurenţiale dintre agenţii economici? Pentru a găsi un răspuns la această întrebare, este necesar înainte de toate să înţelegem rolul pe care politica de concurenţă îl joacă într-o economie de piaţă funcţională. Concurenţa în sine reprezintă un stimulent pentru companii, încurajându-le să acţioneze la potenţial maxim pentru a produce bunuri şi furniza servicii de cea mai înaltă calitate şi la cel mai mic preţ.

Concurenţa impulsionează spiritul antreprenorial şi intrările de noi firme pe piaţă, recompensând companiile eficiente şi sancţionându-le pe cele ineficiente. În condiţii ideale de piaţă companiile reacţionează rapid şi flexibil faţă de noii intraţi şi la modificările ce apar în structura cererii. Intrarea unor noi competitori pe piaţă determină adaptări în strategia firmelor existente.

Capacitatea companiilor existente de a-şi ajusta poziţia faţă de noii intraţi în piaţă şi viteza cu care se realizează aceste modificări strategice sunt indicatori ai eficienţei şi competitivităţii unei firme. În lumina acestor considerente, ideal ar fi ca economiile naţionale să funcţioneze fără intervenţia autorităţilor publice, doar pe baza raportului dintre cerere şi ofertă, într-un sistem care să recompenseze companiile eficiente ce se adaptează cel mai bine la cerinţele pieţei. Dar cum acest lucru este greu de realizat în practică, România a înţeles că este foarte important să

stabilească reguli clare menite să asigure corectitudinea şi echilibrul raporturilor din piaţă şi să înfiinţeze o instituţie solidă în acest domeniu, capabilă să aplice de o manieră strictă aceste norme. Astfel a intrat în vigoare la 1 februarie 1997 Legea concurenţei, în condiţiile în care la 6 septembrie 1996 se constituise autoritatea ce astăzi reprezintă unul dintre pilonii de bază ai economiei de piaţă din ţara noastră, Consiliul Concurenţei.

În prezent, mediul de afaceri din România este beneficiarul unui climat concurenţial normal. Legislaţia naţională în domeniu este integral armonizată cu acquis-ul comunitar, iar Consiliul Concurenţei, o instituţie solidă şi independentă, este un arbitru echidistant ce aplică în mod unitary regulile relevante.

Legea concurenţei are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal în scopul protejării consumatorilor, sens în care interzice înţelegerile anticoncurenţiale dintre agenţii economici, abuzul de poziţie dominantă şi concentrările economice care ar putea conduce la înlăturarea, restrângerea sau denaturarea semnificativă a concurenţei.

În plus, autoritatea română de concurenţă joacă un rol important şi în

domeniul ajutorului de stat, urmărind, în limita atribuţiilor conferite de prevederile legale în vigoare, să asigure o alocare eficientă şi transparent a resurselor limitate ale statului către domenii precum protecţia mediului, infrastructura, cercetarea, pregătirea forţei de muncă ş.a.m.d. Pentru a putea face acest lucru, în anul 1999 a fost adoptată Legea nr.143 privind ajutorul de stat ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000. În temeiul acestei legi, până la data aderării, rolul pe care Comisia Europeană îl are în domeniul ajutorului de stat la nivel comunitar a fost conferit în România autorităţii naţionale de concurenţă. Astfel, anterior datei de 1 ianuarie 2007, orice ajutor de stat putea fi acordat în ţara noastră numai după autorizarea Consiliului Concurenţei. Odată cu obţinerea statutului de membru al UE, această competenţă a trecut în mod firesc la nivelul Comisiei Europene, însă autoritatea română de concurenţă va avea şi în continuare atribuţii importante în materia ajutorului de stat.

Fără a minimaliza eforturile remarcabile ale celor ce au făcut posibilă

apariţia unei Legi a concurenţei în România, aş vrea totuşi să subliniez faptul că în acest domeniu o mai mare importanţă o are modul în care autoritatea de concurenţă înţelege să interpreteze şi să aplice cadrul legislativ specific. Acest lucru se datorează faptului că implementarea regulilor de concurenţă nu reprezintă doar un simplu exerciţiu de natură juridică, necesitând şi existenţa la nivelul autorităţii de profil a unei importante abilităţi de analiză economică. În aceste condiţii, pe lângă

alinierea legislaţiei naţionale cu cea comunitară, aderarea Consiliului Concurenţei la familia europeană de concurenţă a cerut mai ales consolidarea capacităţii administrative a acestei instituţii pentru a-i permite să implementeze la parametri corespunzători regulile relevante.

Existenţa unei legislaţii armonizate cu acquis-ul comunitar şi o capacitate

administrativă solidă au fost ingredientele ce au permis Consiliului Concurenţei să asigure o implementare corespunzătoare a legislaţiei specifice (antitrust şi ajutor de stat). În domeniul antitrust, autoritatea română de concurenţă s-a făcut în special remarcată printr-o prezenţă activă pe piaţă, ceea ce a permis aplicarea de amenzi substanţiale, deschiderea a numeroase investigaţii din proprie iniţiativă şi realizarea de inspecţii inopinate care să permită instituţiei să culeagă probele necesare soluţionării cazurilor dificile. Trebuie spus faptul că de la momentul înfiinţării şi până în prezent, autoritatea de concurenţă a adoptat peste 3000 de decizii în materie de antitrust, aplicând în toată această perioadă amenzi în valoare de aproximativ 80 de milioane de euro. În plus, Consiliul Concurenţei a reuşit să gestioneza cazuri dificile precum cel în care a fost implicat cea mai importantă companie din domeniul ajutorului de stat, reglementat inainte de 1 ianuarie 2007 de norme nationale, in frunte cu Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, a fost preluat aproape in integralitate, cel putin in ceea ce priveste cadrul legal care conduce spre autorizarea unui tip de ajutor de stat, de catre Comisia Europeana, prin prevederile specifice al articolelor 87-89 ale Tratatului de instituire a Comunitatii Europene.