Actul Unic European

1.Istoric şi naştere

Actul Unic European (A.U.E.) a fost semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986, de nouă ţări (Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Irlanda, Anglia, Luxemburg şi Portugalia) iar la Haga la 28 februarie 1986 de către celelalte trei state (Italia, Grecia şi Danemarca care au organizat un referendum în acest scop). A.U.E. marchează o nouă etapă în procesul de realizare a pieţei interioare comunitare şi a relansat acţiunea comunitară, constituind un moment foarte important al istoriei U.E. El evidenţiază politica statelor membre de a pune capăt stagnării construcţiei comunitare, conciliind cele două curente care s-au evidenţiat în procesul construcţiei europene – cooperare interstatică şi acţiunea supranaţională care va prefigura U.E. Denumirea de “Act Unic European” a fost adoptată deoarece aceste reforme au afectat atât tratatele de bază constitutive, cât şi pe cele ulterioare şi a fost întocmit un text convenţional unic. Din cauza întarzierii irlandeze în procesul ratificării, Actul Unic nu a putut intra în vigoare decât pe 1 iulie 1987 deşi a fost semnat pe 17 februarie 1986.

Principalele etape care au condus la semnarea A.U.E sunt:

- Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 19 iunie 1983 – acest text, elaborate pe baza

planului realizat de Hans Dietrich Genscher, ministrul german al Afacerilor Externe şi de omologul său italian, Emilio Colombo, este însoţit de declaraţiile statelor membre privind obiectivele vizate în domeniul relaţiilor interinstituţionale, al competenţelor comunitare şi al cooperării politice. Şefii de stat şi de guvern se angajează să reexamineze progresele înregistrate în aceste domenii şi să decidă dacă este posibil să le încorporeze în Tratatul privind Uniunea Europeană.

- Proiectul de tratat privind instituirea Uniunii Europene – la solicitarea deputatului

italian Altiero Spinelli, se formează o comisie parlamentară pentru afaceri instituţionale în vederea elaborării unui tratat care să înlocuiască Comunităţile existente cu o Uniune Europeană. Parlamentul European a adoptat proiectul de tratat la 14 februarie 1984.

- Consiliul European de la Fontainebleau din 25 şi 26 iunie 1984 – inspirându-se din

Proiectul de tratat al Parlamentului, un comitet ad hoc compus din reprezentanţi personali ai şefilor de stat şi de guvern şi prezidat de senatorul irlandez Dooge a examinat aspectele instituţionale. Raportul Comitetului prezidat de M. Dooge invită Consiliul European să convoace o Conferinţă interguvernamentală pentru a negocia un tratat cu privire la Uniunea Europeană.

- Cartea Albă despre piaţa internă din 1985 – Comisia, la solitarea preşedintelui său,

Jacques Delors, publică o Carte Albă care identifică 279 de măsuri necesare pentru realizarea pieţei interne. Cartea propune un calendar şi data limită de 31 decembrie 1992 pentru realizarea acesteia.

- Consiliul European de la Milano din 28 şi 29 iunie 1985 propune convocarea unei Conferinţe interguvernamentale (CIG) care se deschide pe durata preşedinţiei luxemburgheze, la 9 septembrie 1985 şi se încheie la Haga, la 28 februarie 1986.

2.Structura Actului Unic European

Din punct de vedere al structurii, Actul Unic cuprinde un preambul şi patru titluri.

În Titlul I sunt grupate ,,Dispoziţii comune” atât pentru Comunităţile Europene cât şi pentru cooperarea politică

În Titlul II sunt grupate ,,Dispoziţii pentru modificarea tratatelor instituind Comunităţile Europene”. În timp ce tratatele CECO si EURATAOM nu sunt afectate decât prin modificările relative la Curtea de Justitie ( cap.I şi cap.II) în schimb Tratatul CEE comportă modificări de substanţă atât sub aspectul dispoziţilor instituţionale cât şi al dispoziţilor relative la fundamentele şi la politicile Comunităţii.

Titlul III intitulat ,,Dispoziţii asupra cooperării în domeniul politicii externe” este compus dintr-un singur articol – articolul 30 – cuprinzând 12 paragrafe.

Titlul IV conţine „Dispoziţii generale şi finale” dar nu comportă nicio măsură tranzitorie.

Din punct de vedere al prezentării, Actul unic constituie un ansamblu deşi conţinutul Titlului II va trebui integrat în tratatele existente. Dar unicitatea Actului are mai ales o valoare simbolică în sensul că statele membre ale Comunităţii înţeleg să constituie opera întreprinsă de tratate instintuind Comunităţile Europene şi să transforme ansamblul relaţiilor dintre ele într-o Uniune Europeană conform declaraţiei solemne de la Stuttgart din 19 iunie 1983, aşa cum subliniază ultimul paragraf al preambulului.