Abuzul de poziție dominantă

Introducere

Politica in domeniul concurentei consta in stabilirea unor standarde de conduita, mai degraba decat in urmarirea unor obiective tangibile, si este ancorata in principiile capitalismului de piata libera. De aceea, caracterul si rolul politicii in domeniul concurentei au fost controversate atat in ansamblul Uniunii Europene, cat si la nivelul statelor member. Evolutia sa reflecta sisteme economice foarte variate, de la piete foarte liberalizate la cele in care statul a jucat un rol important in economie si statele post-socialiste care au imbratisat capitalismul numai din anii ‘90(Schmidt 2002). Politica europeana in domeniul concurentei este cuprinzatoare, incluzand politica antitrust, controlul fuziunilor, precum si controlul ajutoarelor de stat (subventiile acordate industriei). Orientarea sa generala a fost de a face presiuni pe toate fronturile pentru liberalizarea pietelor.

Importanta politicii in domeniul concurentei decurge din rolul central pe care factorii economici si principiile economiei de piata le-au avut in crearea UE. Viziunea din 1958 a fost cea a unei piete comune care ar genera beneficii tuturor participantilor prin integrare. Aceasta era o viziune economica liberala, controversata, care se baza pe increderea in capitalismul traditional.

Aceasta viziune era alternativa naturala la economiile cu planificare centralizata din Europa de Est, dar pe de alta parte era privita cu scepticism de o mare parte a elitelor politice si de afaceri vest-europene. Aceasta a devenit dominanta numai in urma revolutiei neoliberale din anii ’80 si adoptarii programului pietei unice in 1992. Ea a fost consolidata de colapsul comunismului sovietic si remodelarea sistemelor de control economic din Europa de Est, acestea aliniindu-se normelor capitaliste ale Uniunii. In capitalismul traditional, concurenta este dinamica centrala a activitatii antreprenoriale, precum si mijlocul de energizare a sistemului economic pentru a crea beneficii sociale.

Acele aspecte ale vietii economice care ingreuneaza concurenta – monopolul, oligopolul, cartelurile, practicile restrictive, impartirea pietelor, subventiile si protejarea unor sectoare sau firme din partea statului – impiedica de asemenea generarea si distribuirea eficienta a bogatiei.

Accentul pus pe piata si integrare economica inseamna ca politica in domeniul concurentei a fost oarecum mai importanta in UE decat in alte parti (cu exceptia SUA si eventual a Germaniei).

Comisia a extins domeniul de aplicare a politicii in domeniul concurentei, transformand-o in una din competentele sale principale. Bazandu-se pe dispoziti consistente ale tratatelor si sprijinul Curtii Europene de Justitie (CEJ), elaborarea si aplicarea politicii de concurenta a fost atribuita directiei DG COMP, una dintre cele mai eficiente directii generale(DG) din Comisie, ghidata de o serie de comisari capabili. Politica in domeniul concurentei a dobandit unele caracteristici de “metapolitica”, avand astfel prioritate fata de domenii mai putin dezvoltate (precum politicile industriala, de C-D sau de mediu) sau stabilind cadrul anumitor politici sectoriale (precum mijloacele de comunicare, telecomunicatiile). Intr-adevar, politica in domeniul concurentei a fost utilizata pentru disciplinarea guvernelor si a companiilor, astfel incat toti actorii economici sa o inteleaga si sa-i acorde respectul cuvenit

Preeminenta politicii in domeniul concurentei

Politica in domeniul concurentei consta in protejarea si extinderea concurentei ca proces de rivalitate intre firme pentru a castiga clienti, precum si ca proces de creare si protejare a pietelor. Exista atat ratiuni politice, cat si economice ale politicii in domeniul concurentei. Ratiunea politica primara se refera la angajamentul guvernelor de a acorda actorilor economici libertatea sa concureze pe piata si de a proteja consumatorii de exploatarea din partea companiilor puternice.

Impactul politicii UE in domeniul concurentei a devenit din ce in ce mai vizibil, deoarece influenteaza din ce in ce mai mult locurile de munca, distributia beneficiilor si ceea ce consumam – de la fotbal la cosmetice, pretul automobilelor si proximitatea supermarketurilor. Astfel, un domeniu care in mod traditional a fost considerat foarte specializat si opac a ajuns subiect de prima pagina in presa. Aceasta s-a intamplat in cazul unor fuziuni celebre, precum Nestlé/Perrier in 1993, Boeing/McDonnell Douglas in 1997 si GE/Honeywell in 2001, care au extins sfera de aplicare a acestui domeniu de politica de la dimensiunea intra-UE la una globala sau extrateritoriala. In cazurile Boeing si GE, Comisia Europeana a interzis fuziunile intre respectivele uriase companii americane datorita efectului lor advers asupra pietei europene. SUA au fost indignate iar atentia acordata in presa subiectului a fost considerabila. De asemenea, chestiuni legate de concurenta apar in unele cazuri celebre privind ajutoarele de stat, precum decizia Comisiei impunand monopolului francez al electricitatii, EdF, sa ramburseze 900 milioane € rezultand din scutiri ilegale de taxe acordate de guvernul francez (Times,17 octombrie 1992). Cazurile celebre atrag interesul publicului, precum constatarile Comisiei conform carora Microsoft a abuzat de cvsimonopolul sau si a actionat ilegal incluzand “media player”-ul sau in sistemul de operre Windows. Comisia a decis ca Microsoft sa puna la dispozitia concurentilor sai detalii ale proiectarii software, iar in martie 2004 Mario Monti, comisarul pentru concurenta, a anuntat o amenda de 497 milioane €, cea mai mare amenda data vreodata unei firme in UE, ceea ce a atras dupa sine aparitia in presa a unor titluri precum “Mario Monti’s Broken Windows” sau “ The Full Monti” (Financial Times, 25 martie 2004).