Viscole

Viscolele sunt vânturi puternice însoţite de spulberarea zăpezii şi de transportul acesteia deasupra suprafeţei pământului.

Vânturile cu tăria între 2 - 5 se numeşte briză, iar cele cu tăria între 6 -8 este numit vânt puternic, început de furtună. Vântul cu gradul de tărie 9 este numit pur şi simplu furtună, iar vântul cu tăria 12 este numit orcan, uragan, taifun. Pe pământ vântul poate atinge teoretic 1230 km/oră aceasta este de fapt viteza sunetului, practic această viteză nu poate fi atins de cel mai puternic tornado (până în prezent s-a măsurat la tornado o viteză maximă de 500 - 600 km/oră).

Viteza vânturilor, în timpul viscolelor, variază în medie, pentru teritoriul României, între 11 şi 17 m/s, adică între 41 şi 60 km/h; în realitate ea depăşeşte aceste limite convenţionale.

În funcţie de viteza vântului, viscolele se grupează convenţional în trei categorii, şi anume: violente (cu viteze mai mari de 17 m/s), puternice (cu viteze între 17 şi 11 m/s) şi moderate (cu viteze între 10 şi respectiv 6 m/s).

Cauza principală a formării vântului este diferenţa presiunii atmosferice între două regiuni. Aerul cald fiind mai uşor se înalţă producându-se un minim de presiune, locul lui va fi preluat de masele de aer din zona rece (maxim de presiune atmosferică) , până când se va egala diferenţa de presiune dintre cele două regiuni

Această circulaţie a maselor de aer stă la baza termodinamicii.

Intensitatea vântului depinde direct proporţional de diferenţa de presiune dintre cele două zone geografice.

Direcţia vântului este influenţată de forţa Coriolis care ia naştere prin rotaţia pământului, deviind de exemplu în emisfera nordică, vânturile spre vest.

Un alt factor care schimbă direcţia şi eventual temperatura vântului sunt obstacolele topografice ca: munţi, văi, sau canioane. Fönul, de exemplu, este un vânt rece din Munţii Alpi care la trecerea peste Alpi (urcare şi coborâre) prin fenomenul de frecare a maselor de aer de munte se încălzeşte.

Viscolul este un eveniment atmosferic complex în cadrul căruia zăpada ce cade sau a căzut este spulberată puternic de către vânt, astfel încât vizibilitatea scade extrem de mult, iar aprecierea căderii concomitente a ninsorii este imposibilă. Este un fenomen atmosferic complex cu un mare potenţial calamitar.

Pentru zonele temperate şi reci, viscolul este fenomenul atmosferic de iarnă cu consecinţele cele mai grave şi cu spectaculozitatea cea mai mare. El acţionează atât prin forţa mecanică a vântului, care poate rupe crengile arborilor, conductorii aerieni, etc. cât şi mai ales, prin spulberarea zăpezii din spaţiile deschise şi acumularea ei în locurile adăpostite, unde grosimea stratului ajunge uneori de mai mulţi metri, producând dificultăţi serioase

transporturilor rutiere şi feroviare.

Spulberarea zăpezii de pe întinse suprafeţe agricole, lipseşte culturile de toamnă de stratul natural protector care le fereşte de îngheţ şi diminuează umezeala atât de necesară parcurgerii fazelor vegetative de primăvară.

Viscolele provoacă în fiecare an pagube importante tuturor ţărilor din zonele temperate şi de latitudini mari. Drept urmare, ele sunt studiate cu atenţie sub raportul repartiţiei, direcţiei vântului, cantităţii de zăpadă, datelor producerii, duratei şi condiţiilor sinoptice în care se dezvoltă.