Tratarea, reciclarea și recuperarea deșeurilor solide

ARGUMENT

Deşeurile, reziduurile afectează solul, apele de suprafaţă şi subterane precum şi atmosfera, efectele lor fiind regăsite la mari distanţe. Impactul lor asupra mediului se manifestă deosebit de variat, datorită numărului mare de nocivităţi conţinute în ele. Reziduurile sunt cele mai importante surse de răspândire a infecţiilor, datorită conţinutului lor mare de microorganisme, printre care şi agenţi patogeni. În condiţii prielnice, agenţii patogeni pot trăi în reziduuri chiar câteva luni de unde pătrund în sol şi apă, dând naştere la infecţii numeroase, directe. Câteva din maladiile provocate de acestea sunt: Salmonella typhi – febra tifoidă; Schigella disenterial – dizenteria haciliară; Microbacterium tuberculosis – tuberculoza; Clostridium tetani – tetanos; Vibriocholerae – holera; Hepatites virus – hepatita acută; Trichinae spiralis – trichinosa; etc.

Insectele, rozătoarele şi câinii, sunt de asemenea, purtători şi răspânditori de boli infecţioase datorită deşeurilor. Muştele sunt atrase de mirosul de substanţă organică în descompunere; pe de o parte sunt purtătoare de microbi, iar pe de alta parte îşi depun ouăle în gunoi, ciclul de reproducere fiind de numai 4 – 5 zile.

Prin intermediul apei,aerului si solului, microbii sunt răspândiţi de asemenea, la distanţe mari, de unde tot prin intermediul acestor factori, ajung în organismul uman. Pe calea aerului, toate gazele nocive, rezultate în urma descompunerii substanţelor organice din reziduuri ( metan, amoniac, hidrogen, sulfurat, indol, etc.) sunt inhalate şi pot prejudicia sănătatea umană într-un mod mai mult sau mai puţin grav; în aceeaşi măsură mediul este prejudiciat şi din produsele de ardere – fum, funingine, cenuşă, etc. Celor amintite se adaugă şi prezenţa neplăcută a unor grămezi de gunoi lăsate în mijlocul oraşului, satului, de-a lungul şoselelor, în păduri, parcuri, etc., care, în plus, dau naştere la mirosuri pestilenţiale.

Acumularea şi eliminarea deşeurilor solide au devenit în ultima vreme probleme de mare însemnătate pentru echilibrul ecosistemelor umane. Deşeurile reprezintă nu numai pierderi din sursele naturale, dar în acelaşi timp şi izvoare de poluări şi nocivităţi grave, atât pentru oameni, cât şi pentru celelalte fiinţe vii ale ecosferei.

Dorinţa sporită de îmbunătăţire a standardului de viaţă al unui număr din ce în ce mai mare de locuitori ai globului, precum şi ridicarea nivelului de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice ale omenirii au condus neîncetat la o creştere a volumului producţiei de bunuri şi implicit, la un consum crescut de resurse, având ca urmare atât tendinţa de secătuire a resurselor limitate de resurse ale ecosferei, cât şi acumularea inadmisibilă de deşeuri, neîncadrate în ciclurile naturale şi deci generatoare de poluări.

Se impune o gestionare, o monitorizare strictă a deşeurilor din sectorul gospodăresc şi public şi industrial pe baza cunoştinţelor despre această importantă sursă de poluare a mediului, aşa încât conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei şi cele liniare ale tehnologiilor create şi susţinute de actuala civilizaţie umană să se diminueze, aşa zisă „criză ecologică” sau „criza mediului înconjurător” să se amelioreze.

Declaraţia Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător (Stockholm) arată că „există largi perspective pentru îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi făurirea unei vieţi bune. Este nevoie de entuziasm, de eforturi intense şi de o acţiune ordonată”. Omul trebuie să profite de cunoştinţele sale în vederea creării, împreună cu natura, a unui mediu înconjurător mai bun.

În contextul dezvoltării durabile, gospodărirea deşeurilor ocupă un rol important, deoarece deşeurile nu reprezintă doar o potenţială sursă de poluare, ci pot constitui şi o resursă de materii prime secundare.

Tendinţele actuale privind deşeurile se axează pe două aspecte esenţiale:

-Diminuarea volumului / cantităţii deşeurilor;

-Reducerea pericolului de poluare a mediului.

Strategia modernă privind gospodărirea deşeurilor include o ierarhizare a opţiunilor de management. Accentul cade pe prevenirea ( diminuarea producerii deşeurilor), reciclarea, recuperarea şi depozitarea optimă a deşeurilor ce nu pot fi refolosite.

Prevenirea producerii deşeurilor se poate realiza prin tehnologii curate, prin produse eco- inscriptibile ( cărora li se poate ataşa eticheta „produs ecologic”), prin refolosire ( ambalaje de sticlă, hârtie, cauciuc,uleiuri, solvenţi, etc.), prin schimbarea comportamentului producătorilor dar şi al consumatorilor care să incurajeze folosirea materialelor reciclate.

Recuperarea din deşeurile produse se poate realiza prin: separare şi sortare de către producători, colectarea selectivă a deşeurilor, reciclarea materialelor, recuperarea energiei.

Depunerea în siguranţă vizează: reducerea cantităţii de deşeuri ce trebuie depozitate, respectarea unor standarde riguroase privind condiţiile de depunere, care să le limiteze impactul asupra mediului.

Pentru a asigura o gospodărire eficientă a deşeurilor este necesară adoptarea unor măsuri speciale privind ambalarea, incinerarea, controlul şi redarea în uz a locurilor de depunere, precum şi a unor legi generale privind răspunderea civilă pentru stricăciuni şi pagube aduse mediului.

I. PROBLEMA DEŞEURILOR SUB ASPECT ECONOMIC ŞI ECOLOGIC

Deşeurile apar ca rezultat al activităţii omului, iar reciclarea, tratarea şi depozitarea lor reprezintă una dintre cele mai actuale probleme economice şi ecologice ale societăţii contemporane. Societatea umană are ca sursă primordială de existenţă munca, în al cărei proces omul transformă materii prime sau produse de nivel calitativ inferior în produse de nivel calitativ superior. Pentru aceasta el are nevoie de energie. Obligatoriu însă din această activitate apar produse secundare, inutile, de cele mai multe ori toxice. Aceste deşeuri, noxe, poluanţi pun în pericol, prin acumulare, nu numai activitatea creatoare de bunuri, ci chiar confortul şi sănătatea speciei umane. Actualul flux de materiale este nedurabil, datorită distrugerii ambientale, extracţiei, prelucrării şi depozitării deşeurilor.

Cererea de produse din lemn şi hârtie, de exemplu, continuă să se răsfrângă asupra pădurilor având consecinţe ambientale grave. Tăierile realizate pentru obţinerea produselor din lemn ameninţă peste 70% din pădurile virgine mari rămase pe planetă, iar în multe părţi ale lumii, plantaţiile forestier cu o singură specie au înlocuit codrii seculari, ceea ce a redus diversitatea speciilor, făcând necesară aplicarea insecticidelor. Pădurile sănătoase asigură servicii vitale în cadrul ecosistemelor: de pildă stăvilesc eroziunea, acumulează apa pe care o furnizează în anotimpurile secetoase şi reglează regimul pluviometric. Pădurile reprezintă habitatul unei game diverse de organisme vegetale şi animale, găzduind peste 50 % din speciile de pe glob.

Unităţile miniere folosesc chimicale toxice, ca: cianură, mercur şi acid sulfuric pentru a separa metalul din minereu. Sterilul, respectiv restul de minereu îmbibat cu substanţe toxice care rămâne după separarea metalului, este descărcat, adesea, direct în lacuri sau râuri, cu consecinţe devastatoare. Proporţii catastrofale au luat deversările industriale în râul Rein; în lacurile din America s-au acumulat munţi de deşeuri industriale şi doar măsurile excepţionale au permis ameliorarea situaţiei ecologice.

În 1983, în urma ruperii barajului de la Stebnic (Ucraina), în râul Nistru au nimerit sute de mii m3 de ape toxice industriale. Ca urmare a acestei catastrofe ecologice a pierit majoritatea vieţuitoarelor din râul Nistru. Activitatea industrială din secolul XX a fost însoţită de transferarea către ambient a milioane de tone de plumb, zinc şi cupru; emisiile industriale globale de plumb depăşesc acum nivelurile naturale de 27 de ori. Impactul acestei poluări este grav: ca urmare a contaminării cu metale grele, de exemplu, vegetaţia lipseşte pe o rază de 15 km în jurul vechilor topitorii din fosta Uniune Sovietică. Expunerea la mercur, larg răspândiră printre mineri, măreşte riscul cancerului şi poate afecta rinichii şi sistemul nervos, iar plumbul – o substanţă neuro toxică – este

cunoscut şi prin faptul că afectează dezvoltarea intelectuală a copiilor. Depozitarea necondiţionată a deşeurilor industriale constituie o problemă globală. Aproape două treimi din deşeuri sunt depozitate în locuri neamenajate, iar un sfert din acestea sunt deversate în ocean. Tratarea cu neglijenţă a reziduurilor industriale are urmări medicale, ambientale şi economice teribile în multe regiuni ale lumii. Se spune că un sfert din populaţia Rusiei, de exemplu, trăieşte în zone unde poluarea depăşeşte de 10 ori nivelul admis. În Statele Unite circa 40 000 amplasamente au fost catalogate ca locuri cu deşeuri periculoase.