Terapii Naturiste Alternative - Cromoterapia, Aromoterapia

Natura reprezinta o sursa inepuizabila de frumos.

A fi sanatos, a trai mai mult si mai bine, este fundamentul tuturor optiunilor umane de la origini si pana in prezent.

Instinctul de conservare este adanc inradacinat in structurile spetei umane si, intr-un asemenea context, nu trebuie sa ne surprinda permanenta straduinta a omului de a afla pe calea observatiei ce ii este util sau, dimpotriva, nociv pentru hrana, pentru sanatate sau pentru viata in general.

Terapeutica naturista este acea terapeutica care foloseste o serie de agenti naturali ca de exemplu: aerul, apa, miscarea, alimentatia, frigul, caldura, plantele, lumina precum si alti factori de provenienta naturala.

Dupa o statistica a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), sanatatea populatiei lumii depinde 27% de aptitudinea genetica, 43% de modul de viata, 19% de factorii mediului inconjurator si 11% de activitatea medicala.

Cele mai importante terapii (tratamente) naturiste:

Apiterapia: miere, polen, propolis, laptisor de matca

Argiloterapia: argila, cataplasme

Balneoterapia: crenoterapia, hidroterapia, kinetoterapia, silvoterapia

Reflexoterapia: acupunctura, presopunctura, masaj

Talasoterapia: apa marii, soarele, namol

Terapii energetice: bioenergoterapia, homeopatia

Alte terapii:

Aromoterapia

Astrologie medicala

Ayurveda

Biofeedback

Bowtech

Chi Kung (Qi Gong)

Cristaloterapie

Cromoterapia

Dietoterapia

Fitoterapie

Gemoterapia

Meloterapia

Pranic Healing

Reiki

Radiestezie (Inforenergetica)

Sacroterapia

Taijiquan

Tehnica radianta

Yoga

Ma voi opri doar asupra a 2 din aceste terapii: cromoterapia si aromoterapia

Aromoterapia

Acum mai bine de 5.000 de ani, egiptenii ardeau rasinile si esentele vegetale aromate in onoarea zeului Soare, iar parfumurile domneau alaturi de faraoni. Cele mai obisnuite parfumuri egiptene erau obtinute din uleiurile aromatice de anason, menta, rozmarin, lamai. Utilizarea uleiurilor si a plantelor aromatice are, de asemenea, o vechime milenara in China, India antica si intregul Orient.

India este recunoscuta drept o sursa de materii prime odorante si de parfumuri pretioase de iasomie, flori de lotus, trandafiri, zambile, narcise, violele, lemn de santal, vetiver si mosc. Chinezii au fost primii care au cunoscut si folosit moscul atat ca remediu, cat si ca odorant. China a contribuit mult la raspandirea unor materii prime odorante in alte parti ale lumii.

In primele secole ale erei noastre, o insemnata contributie la obtinerea si utilizarea uleiurilor aromatice o au arabii, mostenitorii tehnicii de distilare cunoscute de asirieni. Incepand cu secolul al VII-lea, interesul alchimistilor arabi se indreapta catre perfectionarea aparaturii pentru distilare inventand alambicul. Fara sa cunoasca bazele teoretice ale distilarii, arabii obtin pe aceasta cale din produse aromatice naturale numeroase uleiuri volatile.

Numele lui Avicenna este legat de tehnica de obtinere a uleiurilor volatile prin antrenare cu vapori de apa. Desi au mostenit de la egipteni traditia folosirii parfumurilor, grecilor le datoram introducerea mirodeniilor, a balsamurilor, a uleiurilor aromatice placut mirositoare obtinute din flori.

La inceput, in Grecia, parfumeria a fost o ramura a stiintelor medicale. Hipocrate, celebru medic grec (460-375 i.e.n.), a consacrat numeroase studii ingrijirii pielii, recomandand baile si masajele parfumate, precum si folosirea substantelor aromatice in tratarea diferitelor maladii.

In Franta, si nu numai, s-au facut observatii interesante pe tema aromaterapiei, plecandu-se de la faptul ca cei ce lucrau in producerea si comercializarea parfumurilor erau posesorii unei curioase si inexplicabile imunitati impotriva diverselor flageluri de tipul ciumei, holerei si variolei, imunitate care a fost pusa pe seama esentelor volatile si aromatice, ce intra in compozitia parfumurilor. Aceasta a fost ratiunea recomandarii de a arde frunze de ienupar prin spitalele Parisului in cursul marii epidemii de variola din 1870.

Primele studii cu adevarat stiintifice privind actiunea terapeutica a unor uleiuri esentiale extrase din diverse plante aromatice le datoram lui J. Miguel si dateaza din 1894. In cursul unor cercetari experimentale, acesta a observat ca vaporii de cimbru, peste temperatura de 15°C, distrug majoritatea bacteriilor existente in laboratorul sau. Astfel, s-a constatat ca daca actiunea acestor vapori se mentine timp de 3 zile, numai 2% din totalitatea bacteriilor existente mai supravietuiesc.

Tot pe cale experimentala, doctorul H. Cabanes a dovedit ca bacilul Eberth, agentul cauzal al febrei tifoide, este distrus in numai 12 minute in prezenta esentei de scortisoara si in 24 de minute a celei de paciuli.

S-a mai demonstrat faptul ca esenta de cuisoare in concentratie de 1/6.000 distruge bacilul Koch, dupa cum uleiul de cimbru, in concentratie de 5 %, distruge in numai 2 minute bacilul Shiga, agentul cauzal al dizenteriei epidemice. P. Griffon, membru al Academiei de Farmacie din Paris, in colaborare cu serviciul veterinar sanitar din acelasi oras, a efectuat cercetari extrem de interesante si utile pe tema aromaterapiei, demonstrand ca dispersia pe cale de aerosoli a unui amestec format din uleiuri esentiale de pin, cimbru, menta, lavanda, rozmarin, cuisoare si scortisoara a condus la distrugerea in numai o jumatate de ora a tuturor fungilor si stafilococilor care poluau aerul incaperilor in care s-a practicat dispersia. Proprietatile bactericide si antimicrobiene ale uleiurilor aromatice se manifesta nu numai in exteriorul organismului, ci si in interiorul acestuia.