Relații interspecifice

Introducere

Biologul german Ernst Haeckel publică în anul 1866 volumul „Generelle Morphologie der Organismen” unde apare pentru prima dată termenul ecologie care din punct de vedere etimolgic are la origine cuvintele din limba greacă oikos şi logos cu semnificaţiile: oikos = casă, gospodărie, economie; logos = ştiinţă.

Concepută ca un domeniu nou al ştiinţei, un instrument capabil să aducă un aport suplimentar în aprofundarea teoriei darwiniste care avea drept subiect al studiului indivizii biologici, ecologia a fost definită la acel moment ca reprezentând studiul relaţiilor complexe, directe sau indirecte, cuprinse în noţiunea darwiniană a luptei pentru existenţă.

Ecologia este în general înţeleasă ca fiind ştiinţa care se ocupă cu studiul relaţiilor plantelor şi animalelor studiate în contextul mediului lor fizic (abiotic) şi biologic (biotic) de viaţă. Există mai multe încercări de a defini cât mai precis obiectul de studiu al ecologiei, fiecare dintre acestea purtând amprenta autorilor, reputaţi cercetători în domeniu, precum şi a modului de abordare a problematicii ecologice.

Cap. 1. Aspecte generale

Relaţiile interspecifice sunt relaţii interpopulaţionale, dintre populaţii diferite, care pot aparţine aceluiaşi nivel trofic sau unor nivele trofice diferite. Aceasta deoarece o biocenoza sau un biom , mai precis un ecosistem (incluzând şi factorii abiotici), funcţioneaza ca un tot în continuã evoluţie şi transformare, interacţiunile dintre populaţii jucând un rol fundamental. Relaţiile interpopulaţionale reprezintã mecanismul fundamental al biocenozei şi determinã organizarea biocenozei, selecţia naturalã, intensitatea şi amploarea transferului de materie, energie şi informaţie, productivitatea biologicã a biocenozei.

Structura biocenoticã este astfel intemeiatã pe relaţii interspecifice care genereazã dependenţa reciprocã între toţi membrii biocenozei. Dupã Beklemişev (citat de B. Stugren, Bazele ecologiei generale, pag.187) aceste relaţii, numite sinfiziologice, se clasificã în patru tipuri: 1. topice; 2. fabrice; 3. forice; 4. trofice. Fiecare dintre aceste relaţii poate fi, la rândul sãu, probioticã sau antibioticã. Fiecare tip de relaţii interspecifice formeazã un plan propriu de structurã, în cadrul structurii biocenotice. Biocenoza este, în primul rând, întemeiatã pe relaţii interspecifice trofice. Sistemul de relaţii trofice funcţioneazã ca un factor de integrare fundamental în biocenozã.” Biocenoza este, sub aspect trofoecologic, o asociaţie de vieţuitoare vegetale şi animale reunite prin relaţii trofice.” (B. Stugren, Bazele ecologiei generale, pag. 187).

Cap. 2. Relaţii topice

Relaţiile interspecifice topice nu sunt identice cu relaţiile spaţiale, ale ecosistemului, care genereazã unitãţi spaţial-distincte alcãtuite din elemente de biotop şi elemente de biocenozã (vieţuitoare). Structura topica este de naturã pur funcţionalã, constând în influenţãrile reciproce ale speciilor, prin tranformarea în sens probiotic sau antibiotic a biotopului.

Cap. 2.1. Relaţii topice probiotice

Acestea sunt de mai multe feluri: epecia, sinecia, parecia. a) Epecia este situarea neparazitarã a unui organism, dintr-o specie.

Lichenii de pe scoarţa stejarilor nu paraziteazã copacul, ci sunt cu acesta în relaţii de epecie. b) Sinecia este situarea unui organism dintr-o specie vegetalã sau animalã în locuinţele unor organisme din alte specii. În galeriile de cârtiţã se adapostesc şoareci. c) Parecia este vecinãtatea toleratã. Gâsca Branta ruficollis se ascunde de vulpea polarã in vecinãtatea cuiburilor de şorecari şi şoimi (exemplu dat de Tischler, 1955, citat de B. Stugren, Bazele ecologiei generale, pag.188).