Politicile de dezvoltare regională

Conform Strategiei Nationale de Dezvoltare a României pe termen mediu, aprobata în sedinta de guvern din 19 mai 2000, principiile strategice ale dezvoltarii regionale vizeaza:

- la nivel national:

a) promovarea mecanismelor economiei de piata în toate regiunile tarii, în vederea îmbunatatirii competitivitatii si realizarii unei cresteri economice permanente;

b) promovarea unei dezvoltari armonioase spatiale si a retelei de localitati;

c) cresterea capacitatii regiunilor (din punct de vedere institutional, financiar, decizional) la sustinerea propriului proces de dezvoltare;

d) promovarea principiilor dezvoltarii durabile;

e) crearea sanselor egale în ceea ce priveste accesul la informare, cercetare-dezvoltare tehnologica, educatie si formare continua;

- la nivel regional:

a) reducerea disparitatilor dintre regiuni, judete, mediu urban – mediu rural, zone centrale, zone periferice etc.;

b) preîntâmpinarea aparitiei unor zoneproblema;

c) coordonarea initiativelor de dezvoltare regionala cu prioritatile nationale si orientarile UE;

d) promovarea unor politici diferentiate conform unor particularitati zonale (zone monofunctionale – predominant agricole, miniere – aglomerari urbane, zone naturale si construite sau protejate, zone de granita, zone cu probleme de mediu).

Obiectivele politicii de dezvoltare regionala, conform aceleiasi strategii, sunt: diminuarea dezechilibrelor regionale existente, stimularea dezvoltarii echilibrate, revitalizarea zonelor defavorizate; preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre; corelarea politicilor regionale cu cele sectoriale; stimularea cooperarii interregionale interne si internationale, care contribuie la progresul economic si social; dezvoltarea în continuare a relatiilor speciale, privilegiate ale României cu Republica Moldova, consolidarea spatiului cultural si spiritual comun în concordanta cu normele si valorile integrarii într-o Europa unita.

Obiectivele fundamentale ale politicii regionale, cadrul institutional, competentele diferitelor institutii implicate si instrumentele specifice ale politicii de dezvoltare regionala în România sunt stabilite prin Legea nr.151/1998 privind dezvoltarea regionala în România. Obiectivul fundamental al politicii de dezvoltare regionala, astfel cum a fost formulat prin lege, vizeaza reducerea disparitatilor regionale existente, în special prin stimularea unei dezvoltari echilibrate si prin accelerarea redresarii acelor zone ramase în urma din punct de vedere al nivelului de dezvoltare datorita circumstantelor istorice, geografice, economice si politice, precum si prevenirea aparitiei unor noi disparitati si dezechilibre regionale. Un alt obiectiv stabilit prin lege se refera la corelarea politicilor sectoriale ale guvernului cu initiativele si resursele locale si regionale, în scopul atingerii unei dezvoltari economice, sociale si culturale durabile a regiunilor.

Aceste procese de stimulare a activitatilor regionale, de coordonare a lor cu politicile guvernamentale, de promovare a cooperarii interregionale reprezinta un efort de corelare a necesitatilor tarii, dar si a necesitatilor regiunilor geografice, economice si culturale ale României. Procesele de dezvoltare regionala sunt plasate în contextul mai larg al procesului de aderare a României la UE si, deci, al pregatirii structurilor institutionale si a capacitatilor necesare în vederea implementarii politicii structurale a UE dupa aderare.

În cadrul politicii regionale promovate de România, un rol important îl are politica zonelor defavorizate, prin care de la bugetul de stat se sustine dezvoltarea economica si sociala a acelor areale geografice al caror nivel de dezvoltare este extrem de scazut datorita efectelor negative ale procesului de restructurare economica si disponibilizarilor masive de personal. Scopul acestei politici este de a revitaliza economic acele zone, prin atragerea investitorilor. Declinul economic masiv înregistrat de România dupa 1990 a impus ca politica nationala de dezvoltare regionala sa nu mai poata fi gândita numai în termenii diminuarii discrepantelor regionale. Acestui obiectiv i s-a alaturat un obiectiv mai general, acela de sprijinire a restructurarii economice regionale.

În conformitate cu politica europeana de coeziune economica si sociala, România promoveaza o politica regionala ce are ca obiectiv general pe termen lung diminuarea decalajelor în dezvoltarea regiunilor si zonelor tarii. Pe termen scurt însa, politica regionala trebuie sa se axeze pe contracararea fenomenelor negative (pierderea de locuri de munca, somaj etc.) care apar în procesul de restructurare economica si îndeosebi industriala a tarii. Comunitatile teritoriale, regionale si locale autohtone nu si-au dezvoltat suficient capacitatea de inovare si nu au devenit mai flexibile pentru a putea raspunde eficient provocarii si cerintelor de restructurare a economiei nationale. De aceea, un obiectiv important al politicii regionale românesti trebuie sa fie acela de a crea conditii pentru dezvoltarea capacitatii novatoare a comunitatilor teritoriale românesti, pentru a le face capabile sa adopte noi activitati care, treptat, sa înlocuiasca vechile activitati nerentabile, ce nu mai sunt cerute de piata, tinând seama de faptul ca, în conditiile globalizarii economice, initiativa s antreprenoriatul sunt premisele de baza ale dezvoltarii regionale.

Concomitent cu preocuparea pentru restructurarea economica a diferitelor zone, politica de dezvoltare regionala urmareste stimularea capacitatii competitive a diferitelor zone, prin stimularea capacitatii lor de adaptare la noi activitati. În acest sens se pune mai putin accent pe capacitatea de oferta a regiunilor si mai mult pe calitatea si conditiile ofertei, pentru ca diferitele regiuni sa poata fi capabile sa accepte si sa dezvolte noi activitati. În acest scop, politica nationala de dezvoltare regionala – prin instrumentul sau principal, Planul National de Dezvoltare – actioneaza în directia realizarii unei flexibilizari a teritoriului, care necesita actiunea concertata a politicilor privind pregatirea resurselor umane, dezvoltarea tehnologica, cercetarea stiintifica, dezvoltarea IMM-urilor etc.

Flexibilizarea teritoriului este un concept de baza cu care opereaza politica nationala de dezvoltare regionala în actualele conditii economice ale tarii. Punerea de acord a modificarilor economice structurale cu dezvoltarea teritoriala se realizeaza prin crearea de noi activitati în teritoriu. Atât din perspectiva dezvoltarii exogene (cu ajutorul investitiilor straine), cât si a dezvoltarii endogene (din resurse proprii), politica nationala de dezvoltare regionala promovata de România se concentreaza pe îmbunatatirea conditiilor de organizare a noilor activitati, actionând mai ales asupra mediului fizic si uman al regiunilor si subregiunilor. În acest context, obiectivul principal al politicii nationale de dezvoltare regionala este acela de a ajuta regiunile, judetele, diferitele zone, localitatile sa dobândeasca mijloacele necesare pentru a deveni capabile sa-si dezvolte o structura sociala si culturala, pusa în evidenta de calitatea resurselor umane, calitatea pregatirii si perfectionarii acestora, precum si o infrastructura economica (rutiera, feroviara, maritima, aeriana, de telecomunicatii etc.) bazata pe un nivel tehnologic modern. Masurile de politica regionala sunt planificate si promovate, în cadrul institutional creat de autoritatile centrale, regionale si locale, în concordanta cu principiile promovate de UE: concentrarea, programarea, subsidiaritatea si parteneriatul.

Crearea cadrului institutional regional si institutionalizarea celor opt regiuni de dezvoltare au avut drept scop facilitarea realizarii politicii de dezvoltare regionala. Se asteapta ca planurile de dezvoltare ale regiunilor elaborate de Agentiile de Dezvoltare Regionala sa aiba capacitatea de a identifica prioritatile de dezvoltare ale regiunilor si resursele de care dispun, creând cadrul adecvat realizarii obiectivelor de dezvoltare prin implementarea programelor regionale. Regiunile de dezvoltare în România nu au fost concepute doar ca unitati de planificare pentru obiectivele politicii de dezvoltare regionala promovate de UE. În aceeasi masura ele sunt menite sa promoveze masuri de politica nationala de dezvoltare regionala. Dar, asa cum arata si experienta altor tari, sistemul institutional regional creat prin formarea macroregiunilor si a Agentiilor de Dezvoltare Regionala va obtine rezultate pozitive numai în conditiile existentei unei politici active de dezvoltare regionala, care sa dispuna de resurse financiare corespunzatoare. În România aceste resurse sunt concentrate în Fondul National de Dezvoltare Regionala, care cuprinde resurse financiare interne, de la bugetul statului, precum si fonduri europene nerambursabile, pentru dezvoltare regionala.