Monitorizarea continuă și discontinuă a emisiilor de dioxid de sulf

Măsurările discontinue ale emisiilor au ca rezultat constatarea comportamentului de emisie al unei instalaţii, punctual şi într-un interval de timp limitat.

Monitorizarea prin măsurări discontinue ale emisiilor de SO2, NOx şi pulberi se realizează în toate cazurile în care nu este cerută monitorizarea continuă, în cazul nesolicitării măsurărilor continue, autoritatea competentă pentru protecţia mediului, cere efectuarea măsurărilor discontinue sau alte proceduri de determinare adecvate, verificate şi aprobate de aceasta, care conduc la evaluarea cantităţilor de emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, cu o frecvenţă de cel puţin o dată la 6 luni.

Nu se solicită măsurări continue şi în consecinţă se vor efectua măsurări discontinue în următoarele cazuri:

- pentru instalaţiile mari de ardere a căror durată de viaţă este mai mică de 10.000 de ore de funcţionare;

- pentru emisiile de dioxid de sulf şi pulberi provenite din procesul de ardere a gazului natural în boilere sau în turbinele cu gaze;

- pentru emisiile de dioxid de sulf provenite de la turbinele cu gaze sau de la boilerele care ard produse petroliere cu un conţinut cunoscut de sulf, în cazul în care acestea nu deţin echipamente de desulfurare;

- pentru emisiile de dioxid de sulf provenite de la boilere care utilizează în procesul de ardere biomasă, cu condiţia ca titularul activităţii să justifice din punct de vedere tehnic că emisiile de dioxid de sulf nu pot fi în nici un caz mai mari decât valorile limită de emisie stabilite.

În afara supravegherii curente a instalaţiei mari de ardere solicitată de autoritatea competentă pentru protecţia mediului în baza HG nr. 541/2003, există şi alte situaţii care pot reclama măsurări ale emisiilor, ca de exemplu:

a) măsurări în urma schimbării semnificative a tipului de combustibil sau a modului de funcţionare a instalaţiei;

b) măsurări în cadrul unor probe tehnice de verificare a instalaţiei;

c) măsurări în cazul unor reclamaţii;

d) măsurări pentru declararea emisiilor;

e) măsurări în cadrul unor verificări privitoare la securitatea tehnică;

f) măsurări în vederea analizei cauzelor unui anumit comportament de emisie sau a prognozării comportamentului de emisie în anumite situaţii de funcţionare;

g) măsurări ale emisiilor provenite din instalaţiile mari de ardere pentru care titularul activităţii instalaţiei s-a angajat printr-o declaraţie scrisa sa nu exploateze instalaţia mai mult de 20 000, in perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 2008 -31 decembrie 2015;

h) alte cazuri prevăzute de lege:

-Pentru instalaţiile mari de ardere noi - tip II având o putere termică nominală mai mare de 300 MW, dacă prin măsurări discontinue sau alte proceduri adecvate se pot obţine concentraţiile de dioxid de sulf şi pulberi.

-Pentru instalaţiile mari de ardere noi - tip II având o putere termică nominal cuprinsă între 50 şi 300 MW, dacă autoritatea competentă pentru protecţia mediului decide să nu solicite măsurări continue. În cazul nesolicitării măsurărilor continue se utilizează, cu o frecvenţă regulată, măsurări discontinue sau alte proceduri de determinare adecvate, pentru a evalua cantităţile de dioxid de sulf, oxizi de azot, pulberi şi oxigen aflate în gazele reziduale.

Planificarea măsurărilor

In scopul supravegherii curente a instalaţiilor care nu necesită monitorizare continuă, se stabileşte un program de monitorizare discontinuă care trebuie aprobat de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului mediu şi care este inclus în autorizaţia integrată de mediu. La stabilirea programului de măsurări se au în vedere particularităţile tehnologice ale instalaţiei. Programul de măsurări trebuie să acopere toate fazele de funcţionare ale instalaţiei. Măsurările trebuie să fie relevante pentru toate situaţiile.