Mediul Inconjurator, Poluarea și Tehnologiile Avansate

Extras din referat Cum descarc?

Mediul inconjurator dupa cum se stie reprezinta spatiul in care ne desfasuram toate activitatile la un randament normal, acesta cuprinzind solul, aerul, apa, celelalte vietati, precum si toate relatiile care asigura un echilibru intre toate aceste elemente.
Nu am vrut sa dau o definitie savanta ci sa ma cobor putin la bunul simt, la ratiunea elementara a fiecaruia dintre noi cetatenii acestei planete
Poluarea este un intrus, acele reziduri, de orice natura: industriala, cele rezultate in urma procesarii agricole, zootehnice, casnice sau de alta natura (de exemplu cele rezultate din procesele nucleare) care datorita depozitarii inadecvate, manipularii gresite, duc la infectarea sau daca vrem la otravirea atmosferei (chiar la crearea asa numitelor"gauri" in stratul de ozon), apelor inclusiv a pinzei freatice, si nu in ultimul rind a solului.
Desigur exista numeroase studii si savanti, care, cu multi ani in urma au avertizat atit mediile politice, economice, sociale, despre efectele acestei poluari la nivel global, fenomen cunoscut sub numele de incalzire globala. Pe drept cuvint, datorita cresterii temperaturii medii a atmosferei terestre, incalzirea globala duce la dezechilibre greu de controlat de civilizatia noastra, iar consecintele deja le simtim pe "pielea noastra". Desigur luarea unor masuri care se cer atit la nivel de guverne cat si la nivel de individ, s-ar putea dovedi mai mult decit salvatoare. Deci am putea spune ca salvarea mediului in care traim depinde in mare, foarte mare masura de deciziile, actiunile pe care le vom lua acum, pentru ca s-ar putea sa fie prea tirziu, daca aminam prea mult.
Tehnologiile avansate sunt deja un capitol de mare actualitate pentru foarte multe domenii de activitate nu numai din punct de vedere al economiei si al societatii dar si pentru protectia mediului inconjurator. Trebuie sa spunem ca exista o sumedenie de aplicatii care au adus multe rezultate pozitive atit in procesele informatice, industriale, in problemele legate de criza materiilor prime, in procesele agricole, in domeniul sanatatii publice, dar exista un mare DAR, pentru ca aceste progrese nu sunt uniform distribuite in zonele fierbinti ale planetei. 
Omul nu este doar stalpul si creatorul tehnologiei, ci este si un proces invers prin care omul devine dependent de tehnologie si e format de ea. Istoria, mass-media este marcata de mari mutatii tehnologice, care, in mai multe etape, au modificat modurile de producere, difuzare si consumare a informatiei. O data cu realizarea noilor retele sau suporturi cum ar fi satelitii, magistralele electronice sau discurile optice, traim astazi una dintre aceste mutatii calificata uneori drept revolutie digitala si presimtim ca ea va avea repercusiuni semnificative asupra modului nostru de a comunica, de a munci, de a ne distra. Studiul acestor noi tehnologii ale comunicarii (NTC) nu poate, totusi, sa se reduca la studiul intrebuintarilor si al efectelor lor, pozitive sau negative, asupra sistemelor mediatice sau asupra societatii. Aparitia NTC nu este numai rezultatul unui progres stiintific de necontestat, ci si expresia unor politici publice sau strategii economice. Sigur ca nu se poate face orice cu ajutorul tehnicii: functionarea instrumentelor de comunicare se supune unor reguli si principii elementare, pe care este necesar sa le intelegem. Dar, desi tehnica prezinta rigiditati, ea deschide un cimp vast de alternative si poate face obiectul unor aplicatii foarte diverse. Acest decalaj dintre puterea de a face a tehnicii si vointa de a face a actorilor sociali ilustreaza raportul deosebit pe care fiecare societate il intretine cu tehnologia, explicind totodata diversitatea efectelor noilor tehnologii ale comunicarii. Fiecare dintre noi, cei pentru care computerul a devenit un obiect uzual dar necesar, ne-am trezit cel putin o data in pragul furiei, dorind cu disperare sa facem praf calculatorul. Si unii chiar au reusit. Apoi, disperati pentru ca au pierdut informatii importante, au recurs la tot ce aflasera de ici de colo, din surse mai mult sau mai putin autorizate, pentru a repara raul facut.. Lumea noastra este un amestec de promisiuni exceptionale si de perspective nelinistitoare, de evolutii dezirabile si izbucniri tehnologice necontrolabile, tehnologia fiind potential ambivalenta, de om depinzand sensul evolutiei: spre progres, ordine si perfectiune sau spre autodistrugere - fapt ce trebuie sa impuna o inalta moralitate si responsabilitate in utilizarea imenselor energii si inaltelor tehnologii de care azi omul poate dispune.
Accelerarea schimbarilor si socul inevitabil al viitorului, impactul dintre tehnologie si mediul natural sau social, trecerea de la tehnologia fortata la inalta tehnologie reclama o educatie si mentalitate tehnologica noua. Explozia informationala si uzura accelerata a cunostintelor stiintifice, tehnice ca si proliferarea, diversificarea si perfectionarea continua a produselor tehnologice impun educatia tehnologica prin care omul sa fie capabil sa stapaneasca mai bine si sa exploateze mai eficient tehnologia noua. Astfel, va fi inteles omul in efortul sau continuu de perfectionare, asociindu-si tehnologia pentru a-si dezvolta, prelungi si multiplica forta si simturile prin instrumente si masini, produse ale tehnologiei (telescoape, radar, macarale, noi surse de energii etc); pentru a comunica la distanta prin sunet si imagine (intelegand si utilizand structura functionala a unei emisii-receptii); pentru a se extinde in spatiu si a reduce distantele (prin noi mijloace de transport moderne, colonizare cosmica etc); pentru a se elibera de muncile grele, repetitive, in medii nocive (utilizand automate, roboti); pentru a-si multiplica capacitatile de informare si operare a informatiei (cunoscand functionarea si initiindu-se in exploatarea ordinatoarelor, calculatoarelor), disponibilizandu-se pentru activitati creatoare si, nu in ultima instanta, pentru a fi in armonie cu natura si a evita dezechilibrele, pentru a sti sa invete permanent de la mama natura. Deci, in concluzie, omul apeleaza la tehnologie pentru a-si face viata mai usoara, dar totodata, el are nevoie de o inteligenta superioara care trebuie impusa de la o virsta frageda pentru ca acesta sa poata mentine echilibrul tehnologic


Fisiere in arhiva (1):

  • Mediul Inconjurator, Poluarea si Tehnologiile Avansate.doc

Imagini din acest referat Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un cod promo pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare și codul promo. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi e-mail-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:


* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!