Inundațiile - fenomenul tarlisua 2006

Inundaţiile – fenomene hidrometeorologice extreme

În România – în ciuda executării a numeroase lucrări hidrotehnice destinate reducerii debitelor de vârf – inundaţiile continuă să fie prezente, provocând mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.

Importanţa perfecţionării sistemelor de avertizare, prognoză hidrologică, împreună cu a celor de decizie creşte. Planificarea şi gestionarea teritoriului printr-o cunoaştere mai bună a riscului de inundaţii, zonarea şi managementul albiei majore, hărţile de risc, descurajarea realizării construcţiilor în albia majoră constituie, de asemenea, componenete ale strategiei care promovează “cultura prevenirii” fată de “cultura reacţiei”.

Îmbunătăţirea cadrului legal în care funcţionează şi îşi coordonează activitatea instituţiile responsabile cu elaborarea planurilor strategice, tactice şi operative la toate nivelurile de decizie, ca şi perfecţionarea regulilor de exploatare a acumulărilor acvatice sunt, de asemenea, importante componente ale măsurilor nestructurale de gestiune a inundaţiilor.

În sfârşit, acţiunile de conştientizare a populaţiei şi de educare a acesteia privind modul de reacţie în caz de dezastru, constituie o verigă de bază care trebuie luată în considerare.

Inundaţiile reprezintă un risc normal. Este, deci, firesc ca urmare a unor ploi puternice apele să invadeze cursul major al râurilor şi fluviilor, unde omul a construit căi de comunicaţii, aglomeraţii rurale şi urbane, obiective industriale sau le foloseşte ca ogoare pentru culturi. Pagubele provocate de revărsările sezoniere sau ocazionale ale unui curs de apă sunt rezultatul unui fenomen comun, pe care trebuie să-l privim ca fiind mai banal decât pe un cutremur, o erupţie vulcanică sau o alunecare de teren gravitaţională. Sinistrele provocate de revărsările fluviale sunt înainte de toate rezultatul unor ocupaţii umane inadaptate căilor naturale de drenaj a apelor, sau de emergenţa pânzelor de apă freatică.

Inundaţiile au pentru om diverse efecte benefice, superioare calitativ altora ce rezultă din alte riscuri naturale. Aportul de apă în mare cantitate conduce la realimentarea cursurilor fluviatile, rezervoarelor (lacurilor) de suprafaţă şi acviferului subteran, întreţinând totodată terenurile agricole şi a suprafeţelor piscicole dulcicole.

Aportul de material sedimentar fin (nisip, silt, argile), ca şi de materii organice, săruri minerale şi alte nutriente, favorizează calitatea agricolă a câmpiilor deltaice a marilor fluvii, fiind cuprinse aici şi regiunile de climat arid: Nilul în Egipt, Tigrul şi Eufratul în Orientul Mijlociu, Senegalul în Africa.

Zonele inundate sunt adesea sediul proliferării unor alge microscopice de apă dulce (cloro- şi cianoficeae), care fixează azotul şi care contribuie la fertilitatea solurilor; aportul de N pe această cale poate să atingă 30 kg/ha/an in solurile inundate.

Acumulările de nisip în avalul fluviilor de către apele revărsate conduc uneori la edificarea barierelor naturale, care ţin loc de protecţie temporară împotriva furtunilor de coastă (Bangladeş, etc.).

Văile aluviale, a căror topografie aplatizată predispune la agricultură, creşterea animalelor, navigaţie şi căi de comunicaţie/transport, dezvoltare industrială, favorizează menţinerea diversităţii biologice specifică zonelor umede.

În sfârşit, plantele şi solurile câmpiilor aluviale constituie un filtru natural pentru retenţia a numeroşi produşi poluanţi sau toxici, a căror diseminare este astfel limitată, ceea ce favorizează calitatea apelor din aval lor, reducând aprioric costul tratamentelor de ape uzate.

Două tipuri principale de catastrofe naturale sunt datorate ridicării cotelor apelor fluviative:

a). inundaţii de câmpie ce se produc în părţile medii şi inferioare a bazinelor de versanţi, în urma unor puternice precipitaţii. Apele debordează cursul obişnuit (patul/albia minoră) şi invadează albia majoră constituită din câmpia aluvială uneori numită şi câmpie de inundaţie.

Durata ploilor este adesea destul de lungă (mai multe zile sau săptămâni), ceea ce antrenează pierderi considerabile de vieţi umane. Ridicarea cotelor de ape se face de manieră progresivă şi după un interval de timp scurs, fiind determinate de intensitatea ploilor ca şi de configuraţia reţelei hidrogeografice.

Confluenţa de râuri importante, care drenează regiuni supuse unor ploi puternice, determină o ridicare rapidă şi puternică de ape. Ansamblul de precipitaţii dintr-un bazin poate să fie reprezentat printr-o pluviogramă (cantitatea de apă căzută într-un timp dat).

b). viituri torenţiale care survin în regiuni montane, ca urmare a precipitaţiilor de durată relativ scurtă dar foarte violente – apele de ploaie se reunesc în valuri şi invadează cursul torenţilor, a căror nivel se ridică rapid (flashflood). Apele cară adesea mari cantităţi de materiale solide smulse din terenurile străbătute (lave torenţiale), care se acumulează la capătul torenţilor ca largi conuri de dejecţie.

Inundaţiile, manifestări normale în ciclul apelor, rezultă din heterogenitatea care caracterizează localizarea, intensitatea şi durata ploilor în cursul timpurilor.

Totdeauna, declanşate de precipitaţii puternice, ele pot să fie exacerbate de alţi factori naturali: topirea zăpezii datorită reîncălzirii climatice sau datorită ridicării din adâncuri de magmă vulcanică; debordarea sau ruperea versanţilor; a unor lacuri vulcanice de crater; incapacitatea covorului vegetal de a asigura o infiltraţie şi o evapo-transpiraţie suficientă, saturarea în apă a solului şi subsolului datorită abundenţelor în ploi căzute anterior; rupturi de baraje de vale datorate surpărilor; alunecărilor de teren; deversării de lacuri sub-glaciale în legătură cu mişcările gheţarilor.