Încălzirea globală

Incalzirea globala este fenomenul de crestere a temperaturilor medii inregistrate ale atmosferei in imediata apropiere a solului, precum si a oceanelor.

Fenomenul de incalzire globala a inceput sa ingrijoreze dupa anii '60, in urma dezvoltarii industriale masive si a cresterii concentratiei gazelor cu efect de sera care sunt considerate in mare masura responsabile de acest fenomen.

Modelele climatice elaborate de specialistii in domeniu estimeaza ca clima globala se va incalzi cu 1,1 - 6,4°C in cursul secolului al 21-lea. Estimarile variaza din cauza faptului ca nu poate fi prevazuta evolutia emisiilor de gaze care cauzeaza efectul de sera. De altfel, tendinta de incalzire continua a planetei in secolul XXI este relevata de foarte multe studii in domeniu. Foarte ingrijorator este insa faptul ca aceste scenarii climatice arata ca zonele polare se vor incalzi cel mai mult, ceea ce ar putea avea consecinte dramatice.

Clima este rezultatul interactiunii unor procese fizice din atmosfera (intrari,absorbtii si dispersii de energie solara, deplasari ale maselor de aer purtatoare de caldura si umiditate) cu structura substratului terestru (vegetatie, sol, apa), interactiune desfasurata in anumite conditii geografice (latitudinea, altitudinea, configuratia reliefului, etc).

Distributia diferita a energiei radiatiei solare pe suprafata Pamantului , in interactiune cu temperatura si umiditatea, determina marele zone climaterice latitudinale :polara,temperata, tropicala si ecuatoriala. Dezvoltarea activitatilor umane afecteaza evolutia climei atat pe plan local, cat si pe plan global.

Schimbarile locale ale conditiilor climatice se datoreaza urmatoarelor actiuni umane : defrisarea padurilor, betonarea solului, crearea unor lacuri artificiale, desecarile unor zone umede si redarea terenului pentru culturi agricole, industrializarea intensa si cresterea cantitatilor de energie produsa prin arderea combustibililor, etc.

Prin actiunea de defrisare a padurilor pot aparea o serie de efecte : cresterea temperaturii solului, cresterea vitezei vanturilor, reducerea respiratiei arborilor si reducerea cantitatii de apa evaporata, reducerea cantitatilor de precipitatii, reducerea absorbtiei dioxidului de carbon in procesul de fotosinteza, eliberarea unor mari cantitati de dioxid de carbon prin oxidarea humusului dezgolit.

Din datele statistice europene (Marele Atlas Botanic al Europei) rezulta restrangerea considerabila a cuverturii forestiere in ultimele patru secole . Astfel, daca in secolul al XVI-lea padurile acopereau peste 80% din teritoriul Europei, la sfarsitul secolului al XX-lea padaurile ajunsesera la aproximativ 30%. Majoritatea acestora se situau in aerele nordica si alpino carpatice.

Betonarea solului in diverse scopuri (urbane, industriale, agricole) impiedica evaporarea apei din pamant si duce la reducerea cantitatilor de precipitatii.

Crearea unor lacuri artificiale duce la cresterea umiditatii atmosferei in zona respectiva.Astfel, peste 40.000 de baraje mari, de peste 15 metri inaltime, opresc astazi raurile din lumea intreaga, bazinele acestora acoperind mai mult de 4.000.000 de km 2, o suprafata mai mare decat suprafetele Marei Britanii, Belgiei, Olandei si Austriei la unloc. Aceste lacuri au inundat milioane de hectare de padure, mai ales la tropice.

Efectele construirii barajelor asupra componentelor mediului includ probleme importante, cu impact asupra locuitorilor din zona barajelor cat si din zona bazinului.Cele mai fertile soluri din agricultura sunt inundate de bazinele barajelor sau dispar specii de flora si fauna. Cercetarile arata ca hidrocentralele sunt nu numai distructive pentru mediu, dar pot contribui chiar si la incalzirea globara a planetei, mai ales la tropice. Se stie ca prin procese naturale, padurile si solurile consuma si emit continuu dioxid de carbon si metan. Cand aceste ecosisteme sunt inundate de bazinele barajelor, procentele fluxurilor celor 2 gaze se schimba complet.Plantele se descompun in mediul acvatic si in cele din urma vor elibera tot carbonul inmagazinat.Inundarea permanenta a padurilor umede va mari emisiile de metan, transformandu le intr o sursa sigura de dioxid de carbon.

In anul 1995, cercetatorul Philip Fearnside a studiat doua mari baraje din Brazilia, Balbina si Tucurui. El a calculat impactul lor asupra incalzirii globale prin determninarea suprafetei impadurite care a fost inundata si a ratei de descompunere a vegetatiei la diferite adancimi in cadrul bazinului. Cercetarile au aratat ca in anul 1990 la 6 ani dupa ce lacul Tucurui a inceput sa se umple si la 3 ani dupa ce barajul Balbina sa inchis, in zona bazinului Tucurui au fost emise 9.450.000 de tone de dioxid de carbon si 90.000 de tone de metan, in timp ce in zona bazinului Balbina au fost emise 23.750.000 tone dioxid de carbon si 140.000 tone de metan. Concluzia sa a fost ca barajul Balbina are un impact de 26 de ori mai mare aupra mediului decat emisiile unei termocentrale echivalente pe baza de carbuni.

Prin desecarile unor zone umede si redarea terenului pentru culturi agricole se reduc umiditatea si cantitatile de precipitatii.