Etajul Alpin

Zona alpină reprezintă etajul altitudinal care începe deasupra limitei superioare a pădurilor, indiferent de altitudine. în Asia Mijlocie şi Centrală şi în alte părţi ale Anzilor există masive muntoase cu un climat atât de uscat, încât lipseşte un etaj altitudinal împădurit.Acolo semideşerturile sau stepele, pe masura creşterii altitudinii, fac loc unei vegetaţii alpine.Pe munţii situaţi în zona arctică etajul alpin este identic cu tundra. (figura 1)

Figura 1- Etajul alpin

Climatul montan cuprinde un climat de munte (1000-1800 m), un climat alpin (peste 1800m) şi un climat de depresiuni.

Climatul alpin caracterizează munţii cu altitudini de peste 2000 de metri în Carpaţii Meridionali şi peste 1800m în partea de nord a Carpaţilor Orientali.

Temperatura medie anuală scade de la 2º la 0º C (si sub 0º C la peste 2200m), temperatura medie a lunii celei mai ridicate de la 12º la 10º C (chiar mai coborată), iar a celei mai scăzute are valori de -8º -10º C ( chiar -12º C). Precipitaţiile medii trec de 1200 mm/an. Vânturile de Vest, care bat la astfel de înălţimi sunt deosebit de puternice.

Arealele cu climat alpin sunt: Munţii Rodnei, Suhard, Călimani, Ceahlău (la peste 1800m), Bucegi, Iezer, Făgăraş, Parâng, Surean, Cândel, Lotrului, Căpăţânii, Godeanu, Tarcu, Retezat ( la peste 2.000 m în fiecare masiv din Carpaţii Meridionali), Bihor, Vlădeasa, şi Muntele Mare ( la peste 1.700 m fiecare).

Vegetaţia şi fauna. Vegetaţia este condiţionată de poziţia ţării în latitudine (care îi determină tipul de vegetaţie zonală predominantă), condiţiile climatice, de relief (care determină etajarea vegetaţiei), la care se adaugă local alte condiţionari (caracteristicile reţelei hidrografice, tipul de sol, substratul geologic, activităţile economice etc.). Fauna este condiţionată îndeosebi de vegetaţie care îi oferă hrană şi adăpost. (figura 2)

Figura 2- Vegetaţia etajului alpin

Zona alpină, la peste 1800m, cuprinde un etaj subalpin (cu ienupăr, jneapăn, arbuşti mici) şi un etaj de pajişti alpine (cu ierburi scunde adaptate la frig şi vânturi puternice). Fauna alpină este mai săracă în specii mari, cea mai spectaculoasă fiind capra neagră.

În aceste condiţii climatice asemănătoare tundrelor, vegetaţia este săracă, iar plantele lemnoase aproape că lipsesc în totalitate. Jneapănul, afinul sau merişorul nu urcă până aici, mai curajoase, dovedindu-se a fi salcia pitică (Salix reticulata- Figura 3) şi azaleea de munte (Loiseleuria procumbens), specii târâtoare, care îşi fac apariţia pe alocuri. Doar în Munţii Bucegi, smârdarul (Rhododendron kotschyi) se înalţă deasupra etajului subalpin, urcând până la 2200 m.