Biotopul - definiții, tipuri majore, interacțiuni cu viețuitoarele

CAPITOLUL I

DEFINITII

In lumina conceptiei sistemice, biotopul constituie un complex de factori care conditioneaza compozitia biocenozei. Acesta este alcatuit din elemente ale mediului cosmic, geofizic, orografic, edafic, hidrologic si geochimic.(Stugren, Bogdan-Bazele ecologiei generale)

Toate organismele vii isi desfasoara activitatea pe diferite componente nevii ce apartin hidrosferei, paturii superioare a litosferei si/sau paturii inferioare a atmosferei. Ansamblul acestor componente nevii reprezinta biotopul.

Biotopul reprezinta componenta nevie a ecosistemului, aflat in stransa interdependenta cu biocenoza. Biotopul este constituit din totalitatea factorilor abiotici la nivel local precum si de interactiunile dintre acestia. (Cogalniceanu, Dan)

Elementele componenete ale biotopului provin si apartin litosferei, hidrosferei si atmosferei. Astfel, el este constituit din substratul geologic, reprezentat de roci cu o anumita structura mineralogica si compozitie chimica, apa cu anumite insusiri fizice si chimice, atmosfera si energia radianta generate de Soare. Toate sunt componente anorganice care formeaza in totalitatea lor mediul abiotic. Factorii abiotici sunt diferiti si specifici pentru anumite zone de longitudine, altitudine si relief. Ei determina particularitatile fiecarui biotop. Acestia, la randul lor, conditioneaza existenta unui anumit tip de biocenoza.(Parvu, Constantin-Indrumar pentru cunoasterea naturii)

Structura biotopului cuprinde totalitatea factorilor abiotici in dinamica lor:factori geografici(pozitia geografica, expozitia, morfometria, relieful inconjurator etc.), factori mecanici, factori fizici, chimici. In structura biotopului sunt incluse si relatiile dintre elementele componente.( Botnariuc, N., Vadineanu, A.- Ecologie)

CAPITOLUL II

FACTORII ABIOTICI

Viata a aparut in apa si toate formele de viata cunoscute contin in organismul lor o cantitate apreciabila de apa. De aceea caracteristicile fizico- chimice ale apei pot explica in mare parte deosebirile dintre cele trei medii de viata precum si adaptarile induse organismelor ce le ocupa.

Densitatea ridicata a apei

Apa este de 775 ori mai densa decat aerul. Deoarece densitatea specifica a organismelor vii este doar cu putin mai mare, ele pot supravietui foarte bine in mediul acvatic. Astfel, intregul volum reprezentat de mediul acvatic, atat cel marin, cat si cel dulcicol este colonizat permanent de organisme. Consecintele sunt extreme de importante.

Viata in mediul acvatic se realizeaza astfel intr-un cadru tridimensional(volum) in timp ce viata in mediul terestru se desfasoara preponderant intr-un cadru bidimensional(suprafata).

Organismele din mediul acvatic nu necesita organe de sustinere, iar cand acestea exista sunt folosite pentru deplasare.

Plantele acvatice pot fi consumate aproape in totalitate, productia primara fiind mult mai rapid reciclata comparativ cu cea terestra. Plantele terestre se confrunta pe de o parte cu o lipsa de apa, care trebuie pompata contra gravitatiei la inaltimi mari(in cazul arborilor si arbustilor), iar pe de alta cu necesitatea dezvoltarii unei structuri de sustinere. Aceasta este alcatuita din celuloza si lignina, compusi foarte greu degradabili. Astfel, daca o planta acvatica este alcatuita aproape in totalitate din tesuturi vii, la copacii de dimensiuni mari, mai mult de 90% din biomasa lor ajunge sa fie reprezentata de structurile de sustinere si doar o mica parte din celule si tesuturi vii.

Deplasarea pe uscat este mult mai usoara fata de mediul acvatic. De aceea, pentru a diminua consumul energetic, organismele acvatice utilizeaza metode de dispersie pasive, utilizand curentii de apa.