Articolul 17 din Codul Penal defineste infractiunea ca fiind fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie, si prevezuta de legea penala. Astfel in notiunea de infractiune se retine ceea ce este esential pt fapta: pericolul social, vinovatia si prevederea in lege.
Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile acesteia.
Vinovatia presupune o atitudine constienta in sensul ca faptuitorul isi da seama, are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale, al rezultatului acestora, care este periculos si savarseste cu vointa aceste actiuni sau inactiuni.
Altfel spus, vinovatia nu poate exista la savarsirea unei fapte daca faptuitorul nu a voit acea fapta (fiind constrans) ori nu a putut avea reprezentarea rezultatului din cause neimputabile lui.
In legislatia penala se face distinctie intre 2 forme principale de vinovatie: intentia (dolul) si culpa (greseala), la care se adauga, pentru unele infractiuni o forma mixta denumita intentie depasita sau praeter intentia. - prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte; - prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.
In functie de atitudinea faptuitorului fata de producerea rezultatului socialmente periculos, intentia se prezinta sub 2 modalitati desemnate de legea penala: Intentia directa, cand subiectul urmareste producerea rezultatului; Intentia indirecta, cand subiectul accepta posibilitatea producerii lui.
In doctrina penala sunt cunoscute si alte modalitati ale intentiei, a caror cunoastere poate servi la stabilirea in concret a gradului de vinovatie si, in consecinta a periculozitatii infractorului.
Astfel, se face distinctie intre urmatoarele modalitati ale intentiei: intentie simpla si intentie calificata, intentie initiala si intentie supravenita, intentie spontane si intentie premeditata, intentie unica si intentie complexa.
Toate aceste modalitati ale intentiei sunt avute in vedere la individualizarea judiciara a pedepsei, caci evidentiaza grade deosebite de vinovatie cu rasfrangere asupra periculozitatii sociale a faptuitorului.
2. Culpa si modalitatile acesteia Potrivit art. 19/pct. 2 Cod Penal, o fapta este considerate ca fiind comisa din culpa atunci cand infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.
Culpa este cunoscuta in legislatie sub doua modalitati: culpa cu prevedere sau usurinta; culpa simpla (neglijenta) Culpa cu prevedere se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu-l urmareste, nu-l accepta si considera fara temei ca acesta nu se va produce.
Culpa cu prevedere mai este denumita in doctrina penala culpa cu previziune sau usurinta.
Pentru ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
