Uniunea Europeană și China - Angajament, multipolaritate și strategie

Introducere in studiul relatiei dintre Uniunea Europeana si China

Relatiile Chinei cu Uniunea Europeana, cat si cu statele sale membre au fost atat de apropiate in ultimul deceniu ca unii cercetatori utilizeaza termenul de ,,axa", atunci cand vorbesc de relatia dintre Uniunea Europeana si China . Acest termen este extrem de evocator, sugerand ca China si Europa au inceput sa contureze un nou echilibru de putere, ca parte a unui sistem multipolar in curs de dezvoltare internationala. In ceea ce priveste relatiile dintre Uniune si China intalnim doua probleme cheie.

Prima se refera la intrebarea: ce ajuta la echilibrarea comportamentelor din cadrul relatiilor dintre China si Europa. A doua se refera la statutul ambiguu al Europei sau al Uniunii Europene ca actor international.

In ciuda mai multor variante de putere-teorie, argumentul de baza ce are relevanta pentru relatiile internationale contemporane este faptul ca ,,hegemoniile nu se constituie in mai multe sisteme de stat, din cauza amenintarilor percepute de hegemonie asupra sistemului de a genera un comportament de echilibrare catre alte state din sistem" .

Desi China, Uniunea Europeana si unele dintre statele sale membre cheie vorbesc adesea de multipolaritate, nu exista dovezi clare ca acest lucru echivaleaza cu o coalitie de echilibrare, sa nu mai vorbim de o axa . Un set diferit de interese nationale a condus pe fiecare dintre principalii jucatori (Uniunea Europeana, statele membre si China), datorita problemelor de securitate si a angajamentelor diferite, la angajarea intr-o relatie de cooperare pe mai multe planuri; care nu a atins inca o intelegere clara a scopului strategic comun sau a intereselor comune de securitate. Acesta poate fi, de asemenea, demonstrata in detaliu de campania care nu a reusit sa ridice embargoul asupra armelor provenite din China in spatiul comunitar, o problema care, in teorie, a avut potentialul de a afecta echilibrul de putere in regiunea Asia-Pacific. ,,Initiat in primul rand de catre Germania si Franta, campania de a ridica embargoul a fost vazut de catre suporterii sai ca o concesie in favoarea Chinei, care ar fi, se spera, putut rasplati eforturile rezultate din ridicarea embargoului prin extinderea relatiilor (Chinei) cu Uniunea Europeana la toate nivelurile, oferind Europei tratament favorabil pentru afaceri atunci cand investesc sau dezvolta afaceri in si cu China . Pentru China, ridicarea embargoului ar fi reprezentat o crestere a prestigiul si reputatiei, aparand ca o mare putere in crestere care solicita un statut egal cu celelalte mari puteri.

Argumente pentru o alianta in curs de dezvoltare sau o axa intre China si Europa sunt, de asemenea, subminate de caracterul ambiguu al relatiei. Uniunea Europeana nu are statutul de actor unitar, de obicei, asociat cu un comportament de echilibrare intre state. Nu numai statele membre ale Uniunii Europene adopta pozitii diferite privind relatiile cu China, ci si in interiorul Uniunii nu s-a reusit sa se castige mai mult sprijin atat din Parlamentul European, cat si a parlamentelor nationale cu privire la aspectele cheie din cadrul parteneriatului cu statul chinez. Mai mult decat atat, Uniunea Europeana si China detin interpretari diferite ale parteneriatului strategic si fiecare parte incearca sa reduca decalajul dintre asteptari si posibilitati.

China ocupa un loc din ce in ce mai important pe agenda de politici a Uniunii Europene. China este al doilea partener comercial al UE, aceasta din urma fiind cel mai mare partener comercial al Chinei. Faptul ca acest lucru nu este perceput ca o oportunitate este ilustrat de discutiile privitoare la comertul cu textile si de decizia de a impune unele masuri anti-dumping asupra unor bunuri importate din China. De asemenea, faptul ca emergenta Chinei are si o dimensiune politica a fost reflectata de dezbaterile privitoare la oportunitatea ridicarii embargoului asupra armelor, impus Chinei dupa incidentele din Piata Tiananmen din 1989 .

Trebuie subliniat faptul ca UE si China sunt doi parteneri complet diferiti. Nu sunt legati de radacini culturale comune, nu impartasesc aceleasi valori si nici aceeasi limba, factori care stau la baza structurilor de cooperare create in zona Atlanticului de Nord. Cu toate acestea, relatia dintre UE si China a cunoscut o dezvoltare continua incepand cu 1975. Ambii parteneri considera aceasta relatie strategica. Conceptul de parteneriat strategic in teoria relatiilor internationale ramane contestat si nu se bucura de o definitie clara. Totusi, se admite ca acesta implica un plan pe termen lung prin care se urmareste atingerea unor obiective de importanta majora .

In continuare voi prezenta modalitatea prin care relatia comerciala si cea politica dintre China si Uniune s-a dezvoltat, precum si principalele comunicari adoptate de catre Comisia Europeana.