Tratatul de la Roma

Obiectivul imediat era reprezentat de crearea unei „pieţe comune" şi de abordarea progresivă a politicilor economice ale SM, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue şi echilibrate, a unei creşteri accelerate a standardelor de viaţă şi a unor relaţii mai strânse între SM.

Crearea unei pieţe comune nu înseamnă numai eliminarea tuturor barierelor existente în calea liberei circulaţii a bunurilor şi stabilirea unei taxe vamale unice (uniunea vamală); piaţacomună înseamnă şi liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şi capitalului) şi stabilirea unor politici comune în domenii strategice (agricultură, comerţ, transport şi concurenţă) pentru crearea unor condiţii omogene în vederea creşterii performanţei activităţilor economice.

Astfel, în 1968, CEE avea deja încheiată uniunea vamală şi avea o piaţă agricolă comună.

Tabelul 1: Tratatele Uniunii Europene

Anul Documentul

1986 (ratificat în 1987 Actul Unic European

1992 (ratificat în 1993) Tratatul de la Maastricht

1997 (ratificat în 1999) Tratatul de la Amsterdam

2001 (ratificat în 2003) Tratatul de la Nisa

Această abordare are în vedere dezvoltarea graduală a procesului de integrare, centrată pe tratarea acelor aspecte asupra cărora se poate ajunge la un acord şi pe amânarea acelor chestiuni care nu sunt încă în stadiul la care pot constitui obiectul unei decizii.

Actul Unic European,

semnat la 17 februarie 1986 şi ratificat la 1 iulie 1987.

În urma unui preambul ce exprima intenţia SM de a transforma Comunitatea Economică într-o Uniune Politică (intenţie care se va concretiza câţiva ani mai târziu, prin Tratatul de la Maastricht), au fost introduse următoarele inovaţii:

- instituţionalizarea formală a Consiliului European (format din şefii de stat sau de guvern şi de preşedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru stabilirea direcţiilor de dezvoltare ale Comunităţii;

- introducerea sistemului de vot al majorităţii calificate în cadrul Consiliului, pentru adoptarea acelor deciziilor care au în vedere finalizarea pieţei interne, politica socială, coeziunea economică şi socială şi politicii cercetării;

- întărirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor legislative de cooperare şi a necesităţii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi SM şi acordurile de asociere;

- înfiinţarea Tribunalului Primei Instanţe , alături de Curtea Europeană de Justiţie (CEJ);

- creşterea numărului politicilor comune, prin adăugarea politicilor de mediu, cercetare ştiinţifică, coeziune economică şi socială;

- stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pieţei interne (noţiunea de „piaţă internă" fiind mai puternică decât cea de „piaţă comună", implicând nu numai realizarea celor patru libertăţi - libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie a serviciilor, libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a capitalului - ci şi implementarea a noi politici şi a coeziunii economice şi sociale).

Schimbarea peisajului politic european după căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est a condus la un proces de regândire a structurii Comunităţii Europene, în direcţia creării unei uniuni politice şi a uniunii economice şi monetare.