1. Aspecte introductive Dreptul comunitar, aparut initial ca un grup de norme juridice ce reglementau modul de organizare si functionare a celor trei comunitati Europene , tinde, astazi, sa se transforme intr-un drept al Uniunii Europene. Procesul a inceput cu Tratatul de la Maastricht(1992) , a continuat apoi cu cele doua tratate de revizuire a acestuia, de la Amsterdam (1997) si Nisa (2000), spre a culmina cu "Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa", adoptat la Bruxelles, de catre Consiliul European, in iunie 2004 si semnat la Roma, la 29 octombrie 2004. Dreptul comunitar se deosebeste de dreptul intern al statelor, care este creatia unui singur stat, ca si dreptul federal, creat de organele federale. El nu face parte din dreptul international public, chiar daca isi are izvorul principal in tratatele comunitare, tratatul fiind prin definitie un act normativ (un contract normativ) ce apartine dreptului international public. Dreptul comunitar prezinta elemente specifice, care ii confera " o fizionomie propie, ce imprumuta, intr-adevar, o serie de elemente si trasaturi de drept international public, dar si reglementari ce tin de dreptul constitutional ori de mecanisme prin care este structurata repartitia competentelor in cazul unor state federale". Este cunoscut faptul ca, dreptul comunitar are la baza doua categorii de izvoare : izvoarele principale (tratatele de constituire a comunitatilor, conventiile si protocoalele anexate, acordurile de aderare a altor state, tratele de modificare ulterioara a tratatelor initiale, conventiile incheiate intre statele membre si terte state) si dreptul derivat, format din actele normative elaborate de institutiile comunitare in baza abilitarii lor de catre tratatele constitutive. Datorita numarului mare de asemenea acte, dreptul derivat constituie o sursa importanta a dreptului comunitar". Dreptul comunitar a creat o noua ordine juridica, in favoarea careia statele membre ale Comunitatii Europene isi limiteaza suveranitatea in anumite domenii prevazute de tratatele comunitare. Avand in vedere convingerea unor autori , aceasta ordine juridica prezinta anumite caracteristici, ele fiind structurate astfel: o Este o ordine juridica bazata pe un sistem normativ complex si original; o Ea constituie mijlocul principal de realizare a integrarii comunitare; o Ea stabileste repartizarea competentelor intre Comunitate si statele membre. 2. Federalismul si Uniunea Europeana Termenul de "uniune" nu este nou in stiintele juridice si politice. El este utilizat, mai ales, pentru a denumi " structura de stat" ca element al "formei de stat". Analizand forma de stat prin prisma structurii de stat, se are in vedere existenta unei singure unitati statale denumita Teoria generala a statului si dreptul de stat simplu (sau unitar), sau a mai multor state unite in cadrul unei federatii de state, denumita stat compus. Statul unitar se caracterizeaza prin existenta organelor supreme unice ale puterii de stat pe toata tara, care infaptuiesc suveranitatea de stat, de exemplu: Romania, Bulgaria, Franta, Ungaria,etc. Statul federal (compus) se caracterizeaza prin faptul ca exercitarea suveranitatii de stat este impartita intre organele federale supreme ale puterii care-si extind autoritatea asupra intregii tari si organele supreme ale statelor membre. Federatia trebuie distinsa de confederatie, care se caracterizeaza prin unirea a doua sau a mai multor state in vederea realizarii anumitor scopuri: militare, diplomatice, economice. Confederatia ofera o mai mare liberate de actiune in ceea ce priveste statele membre.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
