Transnistria

1.Introducere

1.1. Proveniența istorică a poporului transnistrean

Pentru a putea aborda acest subiect în toată complexitatea sa,v-om recurge la istoria acestui teritoriu,apariția și dezvoltarea sa,precum și proveniența și apartenența în diferite perioade la diferite mari puteri al platoului politic european.

Istoria acestui teritoriu datează din perioada medievală.Potrivit unor surse istorice,pe la 1150 este atestat în analele rusești poporul,probabil slavo-român al Bolohovenilor,care reprezentau un grup etnic ce era așezat la nordul Moldovei și în est pînă la jumătatea distanței dintre Bug și Kiev,iar în sud cuprinzând ținutul Sorocăi,iar istoricul rus Nikolai Karamzin scria în 1892 în volumul al IV-lea al Istoriei Imperiului Rus,că orașul “Bolohov” menționat în cronica lui Nestor Cronicarul se află în guvernământul Podoliei(regiune istorică în partea sud-vest a Ucrainei)pe drumul de la Kiev la Halici.Către anul 1587 teritoriul Transnistriei actuale făcea parte din pașalîcul turcesc Edisan(regiune istorică în sud-vestul Ucrainei contemporane și a Republicii Moldova în partea estică).În secolul al XVII-lea,în 1681,o parte din Transnistria a intrat în stăpînirea domnului Moldovei,Gheorghe Duca.Târgurile din Transnistria au fost organizate ca și orașele moldovenești,fiind conduse de șoltuzi și pîrgari.Stăpînirea domnilor Moldovei a durat pînă în 1713.Centrele mai importante erau Movilău,Dubăsari,Silimbria,Iampol,Jaruga,Rascău,Vasilcău.

Alte surse susțin că actualul teritoriu Transnistrean a fost inițial populat de grupuri etnice slave.Astfel în încercarea de a-și explica sprijinul său oferit statului Transnistrean,Federația Rusă argumentează aceasta prin faptul că încă din Evul Mediu timpuriu,acest teritoriu ar fi fost locuit majoritar de ruși și ucraineni.Însă potrivit studiilor făcute de către Eduard Boboc,acesta fiind primul istoric basarabean care s-a ocupat cu cercetări științifice despre evoluția acestui teritoriu,a demontat teoriile referitoare la faptul că acest teritoriu ar fi fost locuit majoritar de slavi. Cu ajutorul unor documente oficiale rusești, el a reușit să demonstreze că acest teritoriu a fost locuit de români încă din perioada în care se afla sub domninația Hoardei de Aur, iar românii moldoveni reprezentau majoritatea populației sedentare, cel puțin până la Bug. Mai mult, Eduard Boboc a reușit să găsească și rădăcinile conceptului geopolotic reprezentat de Transnistria. Este vorba de un document alcătuit de contele Panin și adresat țaritei Ecaterina cea Mare. Acest document a fost redactat după anul 1792, când Rusia a ocupat acest teritoriu, numit până atunci Podolia Mică și care avea o însemnată populație românească, cu toate că nu avea tradiții statale românești și, în general, cu excepția unor episoade precum stăpânirea lui Mihai Viteazu asupra cetății Oceacov, nu s-a aflat sub stăpânirea unor domnitori români.

1.2.De la Moldova Nouă la Transnistria

Documentul contelui Panin prevedea strămutarea întregii populații a Moldovei în Transnistria și crearea unei entități numite Moldova Nouă,sub conducerea pravoslavnică a împărătesei Rusiei Ecaterina A II-a.Anume prin politica Rusiei ar putea fi explicat faptul că românii transnistreni au rămas pe parcursul anilor în umbra atenției conationalilor săi de peste Prut.Integrarea teritoriilor din stânga Nistrului în componența Imperiului Rus și amenințările fată de teritoriile naționale românești neutralizau sau chiar excludeau orice tentativă de exprimare a unor interese și afinități etnice.Iar anexarea Basarabiei în 1812 a dus la concentrarea întregii atenții asupra provinciei românești în cauză,în perspectiva eliberării și alipirii acesteia României.Caracterul românesc al ținutului recunoscută pînă și de contele Panin,este confirmat chiar și în „Marea enciclopedie rusă” din 1907,unde se menționează că populația autohtonă a județului Ananiev o constituiau moldovenii.

Reacția ostilă a sovieticilor la renașterea națională a românilor transnistreni care pledaseră pentru unirea cu România s-a manifestat prin teroare și răzbunare îndreptată împotriva băștinașilor, imediat ce valul integrator al revoluției bolșevice din 1917 a ajuns la Nistru. Eșecul campaniei declanșate de serviciile speciale rusești împotriva intenției poporului de a lichida frontiera de pe Prut i-a determinat pe sovietici să nu recunoască actul unirii Basarabiei cu România din 1918,care de fapt reflecta dreptul istoric al românilor la autodeterminare și aspirația naturală a majorității acestora de a trăi într-un stat-națiune, determinând izbucnirea, în 1919, de-a lungul frontierei româno-sovietice a numeroase incidente, provocate de incursiunile unităților armatei roșii pe malul drept al Nistrului, unele dintre care (Hotin, 23-31 ianuarie 1919; Tighina, 27-28 mai 1919 etc.) avuseră caracter de - răscoale- . Astfel, ambițiile geopolitice ale Moscovei au împiedicat restabilirea relațiilor de prietenie între etnicii români, ruși și ucraineni din regiune. Aceste idei ale contelui rus Panin au fost puse în practică de bolșevici, după primul război mondial.