Transmisiunea Dreptului de Marca

Extras din referat Cum descarc?

Marca este un semn distinctiv, care reflecta si permite o diferentiere a produselor. Aceasta diferentiere poate fi obiectiva sau subiectiva.
Marca isi exercita, in prezent, foarte adesea actiuni asupra alegerii cumparatorului, nu numai prin faptul ca reprezinta o garantie de calitate, dar si prin aceea ca are si semnificatia unei oferte de servicii dupa vanzare, oferta care nu exista in cazul produselor anonime.
Legea romana consacra principiul transmisibilitatii, atat totala cat si partiala a dreptului la marca.
Daca marca este considerata o garantie a calitatii produselor pe care se aplica sau la care se ataseaza, apare firesc ca ea sa nu poata fi detasata de intreprindere. Produsele unei alte intreprinderi careia i s-ar transmite marca ar fi inevitabil de o alta calitate decat ale titularului initial al marcii.
Controverse cu privire la transmisibilitatea marcii, independent de intreprindere ale carei produse le identifica, au existat si in dreptul nostru.
Legiuitorul nostru a rezolvat si problema protectiei consumatorilor care a servit totdeauna drept principalul argument adversarilor transmisibilitatii libere a marcii punand in sarcina beneficiarului transmisiunii obligatia de a asigura mentiunea calitatii produselor, lucrarilor sau serviciilor la care se refera marca.
Pornind de la natura speciala a dreptului la marca J. Kohler a ajuns la concluzia inadmisibilitatii transmiterii marcii altfel decat impreuna cu intreprinderea ale carei produse este menita sa le identifice. Aceasta concluzie constituie substanta principiului denumit al conexitatii marcii.
Jurisprudenta a inceput prin a valida procedeele de eludare al
principiului conexitatii si in primul rand procedeul radierii marcii
cedentului urmata de un nou depozit al aceleiasi marci, pe numele
cesionarului. ^ <<
Necesitatea de a admite cesiunea libera a marcii a devenit si mai puternica odata cu dezvoltarea fenomenelor de concentrare a capitalului si formarea concernelor si holdingurilor.
a) Cesiunea . Drepturile cu privire la marca pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comert, in care aceasta este incorporata.
Sub sanctiunea nulitatii cesiunea trebuie facuta in scris si semnata de partile contractante.
La cererea persoanei interesate si cu plata taxei prevazute de lege, OSIM inscrie cesiunea in Registrul National al Marcilor si o publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala.
Cesionarul dobandeste totalitatea dreptului cedentului titular al marcii care, dupa efectuarea cesiunii, devine unitara in raporturile privitoare la marca. Marca poate forma obiect de cesiune nu numai totala ci si partiala.
Cesiunea unei marci ca si aceea unui brevet, poate imbraca forma aportului in societate. Ea se intalneste insa mai rar decat in cazul brevetelor.
Prin contractul de cesiune cesionarul este subrogat in drepturile cedentului.
Acesta din urma nu va mai putea exercita actiunea in contrafacere decat pentru fapte anterioare cesiunii, introducand insa in cauza pe cesionar, intrucat in cazul procesului s-ar putea pune problema validitatii marcii transmise. r
Prin aplicarea regulilor in materie de vanzare, cedentul este considerat a avea o obligatie de garantie fata de cesionar.
b) Cesiunea fortata . Transmisiunea marcii poate imbraca forma
unei cesiuni voluntare, si a unei cesiuni fortate. Problema se pune in cazul
executarii silite si a aplicarii unor masuri de expropriere .
Jurisprudenta a fost favorabila cesiunii fortate a marcii, ca accesoriu al unei intreprinderi sau al unui fond de comert.
Problema validitatii cesiunii fortate separate a marcii este asadar o problema de fapt care se rezolva potrivit acelorasi reguli dupa care se apreciaza validitatea cesiunii libere si in primul rand de modul in care este asigurata protectia consumatorilor.
c) Regimul vechilor marci germane . Dupa cel de-al doilea Razboi
Mondial, problema sortii marcilor germane, care prin acordurile de la
Potsdam, au fost puse sub sechestru ca bunuri inamice, a dat nastere la
numeroase discutii si a fost rezolvata diferit in tarile in care ea s-a pus.
Problema vechilor marci germane s-a pus si in tara noastra si a fost transata prin dispozitiile art. 35 al Legii Marcilor din 1967. Din dispozitiile aceste legi rezulta ca marcile titularilor germani au fost expres incluse in notiunea de bunuri care au facut obiectul masurilor prevazute de Legea nr. 5/1945. 
Unii din fostii titulari ai marcilor care au facut obiectul celor doua transmisiuni au sustinut ca drepturile statului roman asupra marii majoritati a marcilor in discutie s-au stins in intervalul care s-a scurs din 1954, data dobandirii lor si 29 decembrie 1967, data intrarii in vigoare a art. 35 din legea marcilor mentionata.


Fisiere in arhiva (1):

  • Transmisiunea Dreptului de Marca.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* La pretul afisat se adauga 19% TVA, platibil in momentul achitarii abonamentului / incarcarii cartelei.

Hopa sus!