Teorii și Doctrine Economice

Societatea umană este studiată de m.m. ştiinţe: istoria, sociologia, dreptul, pedagogia, economia, politica. Formarea economiei politice a reprezentat un proces complex şi îndelungat care a avut la bază atât dezvoltarea economică şi creşterea complexităţii proceselor şi a fenomenelor economice. Teoriile sau ideile economice sunt întodeauna produsul timpului şi locului lor. În cadrul istoriei gândirii economice se disting câteva etape:

- faza preştiinţifică

- f. constituirii ştiinţei economice

- f. gândirii marginaliste

- f. contremporană.

faza preştiinţifică – începe din antichitate şi durează până în secolul 18. Este marcată de gândirea economică a lui Aristotel, Platon care au abordat în lucrările sale problema ale vieţii economice.

faza constituirii ştiinţei economice – este faza apariţiei şi construirii ştiinţei economice a fost inaugurată de doctrina fiziocrată şi continuată de şcoala clasică engleză, franceză. Doctrina fiziocrată a mutat analiza bogăţiei din sfera circulaţiei în sfera de producţie, din agricultură, susţinându-se că aurul sau argintul obţinut prin comerţ sau har prin producţie reprezintă izvorul bogăţiei, şi producţia de bunuri. Spre sf. perioadei de manufactură şi începutul dezvoltării industrial a apărut şcoala clasifică a economiei politice care a pus bazele cuvântul de gândire numit liberalismul economic. Şcoala clasică este în dezacord cu şcoala fiziocrată, în privinţa teoriei potrivit căreia sigur activitate creatoare a bogăţiei ar fi agricultura ei consideră că acest izvor e munca.

Faza gândirii marginaliste – în cadrul acestei faze ştiinţa economică sa format şi dezvoltat în cadru a trei şcoli de gândire care se deosebesc prin domeniul de aplicare metodei respective:

- şcoala de la Viena întemeietorul căreia a fost Carl Meenger care a dezvoltat pe larg teoria subiectivist – marginalistă bazată pe utilitatea bunurilor. Meenger a dezvoltat ideea potrivit căreia veniturile se formează în societatea bazată pe economia de piaţă (salariu, rentă dobândă) reprezintă preţul serviciilor aduse de factorii de producţie.

faza contemporană – această epocă a început în 1930. Trecerea de la analiză micro economică la o macro-econom şi mondec, precum şi concurenţa imperfectă. În cadrul acestei faza sunt abordate o serie de aspecte reale a vieţii economice caracterizate prin-o serie de inegalităţi ale relaţiei economice.

Gândirea economică – a reflectat ansamblu de idei, concepţii, teze referitoare la procesele economice care au avut lor. Primele scrieri economice au aparţinut lui D. Kantemir, N. Bălcescu. Viaţa economică în evoluţia ei ridică în continuare problemele economice noi: stagnarea cu economia, combinaţia cu inflaţia. Este vorba de criza energetice şi de materie prime, criza alimentară, creşterea explosivă a populaţie globului, problemele ecologice, perspectivele pe care le ridică noile tehnologii. Se mai adaogă o problemă majoră necunoscută până la prezent tranzacţia de la economie totalitară la economiei de piaţă de înaltă eficienţă.

În prezent teoria economică aştept deschideri noi, corespunzătoare relaţiilor actuale.

întrebarea nr. 2

Societatea umană este studiată de m.m. ştiinţe: istoria, sociologia, dreptul, pedagogia, economia, politica. Formarea economiei politice a reprezentat un proces complex şi îndelungat care a avut la bază atât dezvoltarea economică şi creşterea complexităţii proceselor şi a fenomenelor economice. Teoriile sau ideile economice sunt întodeauna produsul timpului şi locului lor. În cadrul istoriei gândirii economice se disting câteva etape:

- faza preştiinţifică

- f. constituirii ştiinţei economice

- f. gândirii marginaliste

- f. contremporană.