Statutul Juridic Actual al Funcției și Funcționarului Public

Folosind criteriul cronologic şi analizând din punct de vedere istoric acest moment de debut într-o funcţie publică, observăm o preocupare constantă a factorului politic, încă din antichitate de a capta în funcţii publice anumite categorii de indivizi, în funcţie de interesele politice, sociale şi conjuncturale ale momentului istoric.

Selectarea funcţionarilor publici, aşa cum demonstrează istoria, a cunoscut o perfecţionare continuă, ceea ce nu a însemnat mereu un progres, o curbă ascendentă şi continuă, ci mai degrabă o rezultantă pozitivă, implicând şi momente de regres pe fundalul general de progres.

Astfel, selectarea funcţionarilor publici a cunoscut mai multe metode de-a lungul secolelor, unele având caracter de perenitate, altele nu, fiind diferite de la o epocă la alta, iar în cadrul aceleiaşi epoci de la un sistem statal la altul.

Recrutarea funcţionarilor publici a impus din cele mai vechi timpuri anumite criterii de selecţie şi de recrutate, în funcţie de scopurile politice urmărite la acel moment istoric. Din categoria acestor criterii amintim: originea, situaţia materială, relaţiile personale, forţa fizică, puterea de conciziune, pregătirea, experienţa, caracterul şi inteligenţa. Privite prin prisma ponderii, aceste criterii au variat în timp, în raport de diferite cerinţe politice sau de influenţa unor personalităţi politice.

Prin urmare, din enumerarea anterioară putem desprinde criterii dintr-un spectru mai larg asupra structurii, de la cel politic, până la cel filosofic, religios sau cultural, trecând prin cel etic, moral al societăţii respective.

Privind din punct de vedere deontologic metodele folosite în decursul istoriei privind ocuparea funcţiilor publice putem distinge două mari categorii:

-metode nedemocratice, caracteristice Antichităţii şi Evului Mediu, în care la loc de cinste se află norocul, hazardul, nepotismul, favoritismul;

-metode democratice, folosite de administraţiile unde, de regulă, predomină selecţia profesională, intelectuală şi politică.

Această clasificare nu respectă, însă, realitatea. Intervin acele

momente ale regresului sau, din contră, ale progresului istoric, fapt ce determină lumini şi umbre în abordarea noastră.

Astfel, dacă analizăm democraţiile antice (greceşti sau ale Romei antice) putem desprinde adevărate străluciri ale tuturor conceptelor, inclusiv a celor de funcţie şi funcţionar public. Celebre, în acest sens, au rămas operele lui Pretor – “Vieţi paralele”, unde grija pentru “confecţionarea funcţionarului public” atingea perfecţionarea stupului de albine în formarea mătcii.

Folosirea uneia sau alteia depinde de fiecare sistem de drept în parte, de evoluţia socială, de raportul dintre politic şi juridic, de obiectivele

administraţiei într-o anumită perioadă, de conjunctura internă şi internaţională, de gradul de cultură şi civilizaţie.

Metodele şi criteriile folosite au avut o evoluţie continuă. Unele pot fi considerate, însă, perene. Astfel, concursul constituie o metodă des folosită de împăraţii chinezi, care au perpetuat metoda până în anul 1905.

Astfel, dregătorii susţineau mai întâi un examen scris în faţa unor comisii desemnate de suveran, iar cei ce depăşeau această probă susţineau proba orală în faţa împăratului şi al dregătorilor acestuia.

Totodată alte metode, cum ar fi nepotismul sau favoritismul, cu toate că făceau parte din prima categorie, nu sunt specifice numai epocii antice sau feudale, ci şi epocii comuniste, dar mai ales celei imediat următoare acestei epoci din România. Prin urmare, perenitatea unor metode sfidează trecerea timpului, precum şi spaţiile, fiind caracteristică mai multor rânduiri sociale.