Oricare ar fi realitatea mai aproape sau mai departe de ideea ca atare, conceptul statului de drept este bine conturat in doctrina despre statul de pretutindeni. Se observa mai ales in tarile eliberate de totalitarismul comunist abordarea statului de drept este o reactie impotriva statului dictatorial, care l-a oprimat pe om, fie prin abuzul de ilegalitate, fie prin editarea si aplicarea unor legi nedrepte. Chiar atunci cind tratam problematica statului de drept, vizind finalitati aplicative, practice, nu putem proceda altfel decit pornind de la clarificarea conceptului. Si acesta cu atit mai mult cu cit, desi desemneaza una dintre spectaculoasele transformari in curs de desfasurare in tarile Europei Centrale si de Est, deci inclusiv in Romania, Republica Moldova. Conceptul statului de drept risca desi nu ar trebui sa ramina o simpla obstractiune, o mare necunoscuta pentru majoritatea oamenilor din tarile amintite.
Se considera ca statul de drept inseamna in mod permanent ca dreptul inceteaza sa fie un simplu instrument de ligitimare a puterii, inseamna supunerea puterii dreptului, protejarea individului in fata puterii, autolimitarea actiunii statului in favoarea individului.
Conceptul statului de drept are dimensiunea universalitatii indiferent de contextul national temporal al utilizarii lui. Aceasta dimensiune decurge din faptul ca are ca trasatura definitorie ocrotirea drepturilor individului decurgind din natura umana pretutindeni si oricind aceiasi. De aici si posibilitatea si necesitea aprecierii existentei reale a statului de drept in diferite tari, dupa standarte internationale unice.
Insa si utilizarea conceptului implica recunoasterea, acceptarea unui minimum de trasaturi esentiale, in absenta carora statul de drept nu ar putea exista, iar conceptul insasi ar fin un non sens. Statul de drept se caracterizeaza printr-o multitudine de trasaturi, printre care se mentioneaza si principiul separarii puterilor, adica limitarea fiecaruia dintre cele trei puteri legislativa, executiva, si judecatoreasca de catre celelalte doua.
O ierarhiezare a puterii executive si a puterii judecatoresti, care sa permita controlul intre autoritatile existente in sistemul aceleiasi puteri.
Savantul si filozoful grec Aristotel, care in celebra sa lucrare Politica constata existenta unui stat, a unor organe diferite cu atributii precis determinate, precum Adunarea Generala, Corpul Magistrasilor (functionarilor) si Corpul Judecatoresc.
Se observa, astfel, ca descrierea lui Aristotel avea doar semnificatia unei simple constatari a realitatilor de organizare a statului elen si nu putea fi pusa in nici o legatura cu principiul separarii puterilor.
Ideea a fost prezentata in timpul evului mediu in tezele scolii dreptului natural, in lucrarile lui Grotius, Wolf, Pufendorf, care au constatat diferitele atributii ale statului, fara a intrezari, insa conceptul de separatie.
In Franta a fost formulat pentru prima data in secolul al XVI ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
