Specificul Relațiilor Externe ale Uniunii Europene

Comunităţile Europene nu au fost constituite ca entităţi închise.Pentru a-şi realiza obiectivele,ele au trebuit să se integreze în sfera largă a raporturilor internationale prin promovarea unor relaţii de cooperare şi schimb în diverse domenii,în cadrul unei politici comune a relaţiilor externe.

Ulterior,prin Tratatul de la Maastricht,Titlul V,s-au statuat regulile fundamentale pentru instituirea şi orientarea politicii externe comune a Uniunii Europene,la care se adaugă politica de securitate comună.Sunt definite obiectivele acestei politici ca fiind îndreptate spre salvgardarea valorilor comune,a independenţei şi a integrităţii Uniunii,în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite,întărirea securităţii Uniunii sub toate formele,menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale conform principiilor Cartei Naţiunilor Unite,precum şi principiilor Actului final de la Helsinki şi obiectivelor Cartei de la Paris,inclusiv cele privind frontierele exterioare,promovarea cooperării internaţionale,dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept,precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului(Art.11 paragraf 1).

Prin TA au fost extinse obiectivele stabilite in TMs prin includerea prevederilor privind salvgardarea integrităţii Uniunii in conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi prin introducerea obiectivelor securităţii internaţionale în legătură cu frontierele exterioare.

Prin Tratatul de la Nisa s-au adus unele modificări in Titlul V,în discuţie cu privire îndeosebi la apărarea comună şi s-a prevăzut instituirea cooperării întărite în domeniile avute în vedere în acest Titlu,aşa cum va rezulta din cele ce urmează.Obiectivul Uniunii Europene este în sensul că,această politică să fie rapid operaţională,o decizie în acest scop,urmând să fie luată de către Consiliul European cât mai curând posibil.

Statele membre,sprijină activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate comună a Uniunii într-un spirit de loialitate şi de solidaritate reciprocă.Ele acţionează împreună pentru întărirea şi dezvoltarea solidarităţii lor politice reciproce şi se obţin de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii ori susceptibilă de a afecta eficacitatea ei ca forţă coerentă în relaţiile internaţionale.Consiliul veghează la respectarea acestor principii(Art.11(2)TMs).În cadrul acestor dispoziţii a fost introdusă o clauză de « solidaritate politică » în sensul angajării statelor membre în mod activ şi fără rezerve pentru a sprijini politica în discuţie şi al abţinerii de la vreo acţiune dăunătoare eficacităţii Uniunii pe plan internaţional.

Statele membre se informează şi se consultă reciproc în cadrul Consiliului în legătură cu orice problemă de politică externă şi de securitate care preyintă interes general în scopul de a asigura că influenţa Uniunii este exercitată cât mai eficace posibil prin intermediul acţiunii concertate şi convergente.

Politica externă şi de securitate comună include,de asemenea,pe lângă ansamblul problemelor relative la securitatea Uniunii Europene,şi definirea unei politici de apărare comună,care ar putea să ducă,la momentul oportun,la o apărare comună,în cazul în care Consiliul Europei decide în acest sens.Politica Uniunii în sensul Art.17,nu afectează caracterul specific al politicii de securitate şi de apărare a unor state membre,ea respectă obligaţiile decurgând din Tratatul Atlantic de Nord pentru unele state membre ce consideră că apărarea lor comună este realizată în cadrul NATO şi ea va fi compatibilă cu politica comună de securitate şi de apărare hotărâtă în acest cadru.

Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) a apărut şi s-a dezvoltat ca o consecinţă firească a efortului de construcţie europeană, în condiţiile în care au devenit evidente beneficiile acţiunii comune în cadrul Uniunii pe plan internaţional. În esenţă, PESC este constituită din ansamblul deciziilor la care statele membre, inclusiv România, ajung în comun privind relaţionarea lor prin intermediul Uniunii cu ceilalţi actori din sistemul internaţional.

În acest context, România s-a implicat activ în sfera de securitate şi apărare care face obiectul Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA), ansamblu de activităţi din sfera PESC concentrate pe domeniul securităţii şi apărării, încă dinainte de momentul aderării la UE consemnat la 1 ianuarie 2007. În prezent, România este un participant activ la PESA, atât pe dimensiunea politică, consacrată susţinerii intereselor identificate de statele membre ca fiind comune în domeniul securităţii şi apărării, cât şi pe cea operaţională, contribuind la numeroase misiuni ale UE.

Sancţiunile internaţionale sunt un instrument, de natură diplomatică sau economică, din ce în ce mai frecvent utilizat pe plan internaţional în eforturile de combatere a terorismului şi de reprimare a încălcărilor dreptului internaţional sau ale drepturilor omului. În cadrul politicii externe şi de securitate comune, Uniunea Europeană aplică măsuri restrictive ca mijloc de îndeplinire a obiectivelor PESC specifice stabilite în Tratatul Uniunii Europene, în special art. 11. Ca stat membru al Uniunii Europene, România aplică sancţiunile internaţionale impuse prin Poziţiile Comune adoptate în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună. Regimurile sancţionatorii comunitare fie preiau măsurile decise la nivelul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, fie cuprind măsuri restrictive stabilite în mod autonom de Consiliul Uniunii Europene. Pe plan intern, statele au obligaţia de a crea cadrul juridic şi instituţional necesar aplicării eficiente a acestor măsuri.